Legenda lui Moș Crăciun

0
1307
mosSe povestește din bătrâni că în Vifleem trăia un păstor bătrân, de lege păgân, cu numele Crăciun.

Întâmplarea a făcut ca Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, să se nască din Sfânta Fecioară Maria, chiar în staulul de vite al acestui bătrân păstor, păgân de lege și iată cum:

În seara de 24 spre 25 decembrie, Sfânta Maria însoțită de Iosif, a cerut găzduire la o casă, la marginea orașului Vifleem, chiar la casa lui Crăciun.

Baba Iova, nevasta lui Crăciun, nu o primi pe Maica Domnului în casă,  văzând că trebuie să nască, spunându-i că soțul ei, Crăciun, e om răi  la inimă și are să se supere când va afla.

Sfânta Fecioară se furișează într-o iesle cu doi boi din staulul păstorului.

Trecuse de miezul nopții și baba Iova vede o lumină din coșarul boilor, o lumină de părea că toată ograda e în flăcări.

Moș Crăciun, păstorul, dormea și nici habar n-avea. Baba Iova alergă în staulul boilor și în loc de foc, ce vede? Vede pe Maria lui Iosif, pe Sfânta Fecioară, că născuse în ieslea boilor pe Mântuitorul, pe Ziditorul lumii, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

La această priveliște dumnezeiască baba Iova cade încremenită la pământ și strigă:

– Maică Preasfântă, Fecioară slăvită, miluiește-mă.

Maica Domnului cu vorbe blajine o roagă să se apropie de Sfântul prunc și după obiceiul moașelor de țară, să taie buricul dumnezeiescului Fiu.

Baba Iova taie buricul copilului și veselă de această minunăție aleargă în casă; bate din palme de bucurie; spune unchiașului ei Crăciun că ea de acum înainte este moașa Mântuitorului lumii:

Ce bucurie,

Ce veselie,

Pe noi, Crăciune,

Că a venit în lume,

La noi S-a născut

Domnul cel de sus,

Domnul cerului

Și al pământului.

Cristos, Domnul cel slăvit

Cum de mult s-a proorocit.

Moș Crăciun nu numai că nu crede, dar, în furia lui, trântește pe baba Iova la pământ și o pedepsește. Sărmana babă, aleargă țipând la ieslea dumnezeiescului prunc.

– Apropie-ți, moașă Iova brațele tale de scutecele preasfinte ale pruncului! a spus Maica Domnului.

Nici nu apucă să atingă bine scutecele pruncului, că minune! Babei Iova i se lipiră mâinile la loc și din palmele ei ieșeau raze mai strălucitoare decât soarele.

Bătrânul Crăciun, înspăimântat de îngrozitoarea faptă ce săvârșise, cade cu fața la pământ, plângând ca un copil.

Într-un târziu se scoală și merge la ieslea Mântuitorului.

Numai era acel Crăciun cu căutătura-i fioroasă, cu fața posomorâtă, ci un unchiaș bătrân, cu barba albă ca zăpada, cu fruntea senină, blând la suflet ca un mielușel și plin de bunătate. Cu ochii scăldați în lacrimi, cade în genunchi la picioarele pruncului Iisus și îi cere iertare.

Glasuri de îngeri și strigăte de bucurie și veselie s-au auzit din ceruri.

Din păgân cum era, acum unchiașul Crăciun se făcu creștin.

Fiul Mariei l-a dăruit pe el ca în veci să nu mai moară și în fiecare an cât va fi lumea și pământul Moș Crăciun să colinde prin vânt, prin frig, prin ger, prin vifor și ninsoare, cu traista-i plină doldora pe la casele oamenilor, pe la cei mari, ca și pe la cei mici, pe la bogați, ca și pe la  cei săraci, aducându-le îmbucurătoarea veste despre nașterea Mântuitorului lumii, a Domnului Nostru Iisus Cristos.

Legendele, în proză, despre Maica Domnului și Crăciun nu numai că s-au povestit până azi printre români, dar ele au dat naștere, în decursul timpului, și la o mulțime de colinde care, an după an, se cântă în Ajunul Crăciunului sau al Nașterii Domnului Nostru Iisus Cristos.

Legendă populară, Ghidul educatoarei, Maria Comănescu și Doina Gheorghe.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here