După ce a murit Savin, episcopul Cataniei, s-a adunat toată mulţimea credincioşilor şi, prin voia lui Dumnezeu, au ales episcop în locul lui pe Leon, cel ce înţelept era, săvârşitor de fapte bune, ajutător săracilor şi împlinitor al dumnezeieştilor porunci.
Leon a primit asupră-şi şi darul facerii de minuni.
Viteaz la suflet şi cu multă bărbăţie împotriva lupilor care pândeau oile ascultătoare, el se nevoia cu mare osârdie în rugăciuni şi posturi. Aşa că strălucea înaintea tuturor ca un luminat purtător de grijă ai sufletelor, şi hrănitor al săracilor. Era tuturor toate, după vorba sfintului apostol. Ca un alt Ilie, avea multă râvnă în credinţă. Aşa că a primit asupră-şi şi darul facerii de minuni.
Ducându-se într-o zi cu mulţi credincioşi spre locul unde elenii aveau un idol din vremea lui Deciu, înţeleptul Leon a făcut acolo rugăciuni cu lacrimi către Domnul Christos, ca să surpe acel idol. Şi de îndată, după ce-a sfârşit rugăciunea, necuratul idol a căzut la pământ şi s-a zdrobit. Pe locul acela, pe dată, s-a aflat înălţată o prea frumoasă cruce. Cei de faţă, văzând o minune ca aceasta, s-au spăimântat şi pe urmă unindu-şi puterile, au înălţat în dreptul acelei cruci o biserică închinată celor patruzeci de mucenici.
În ostrovul Siciliei se afla un vrăjitor, Iliodor, care cu ajutorul diavolilor făcea semne şi minuni. El era feciorul unei creştine de bun neam, chemată Varvara, şi drept aceasta el se ţinea creştin. De mic el se arătase semeţ, iar când ajunse mai mare poftea să fie căpetenia cetăţii.
– Mergi în miezul nopţii la mormântul bogaţilor şi suie-te pe un stâlp ce se află acolo.
În vremea aceasta el s-a împrietenit cu un iudeu, vestit în vrăji, pe care l-a rugat să-l ajute a ajunge să pună mâna pe slujba aceea. Şi iudeul i-a zis, dându-i o scrisoare:
– Mergi în miezul nopţii la mormântul bogaţilor şi suie-te pe un stâlp ce se află acolo, iar dacă va veni la tine un om înfricoşat la vedere şi-ţi va spune să te dai jos, tu să nu-i asculţi, fără numai dacă îţi va făgădui să-ţi facă toate voile.
Iliodor a mers şi suindu-se pe stâlp, a aruncat hârtia în văzduh. Atunci s-a arătat un diavol călare pe un cerb, care i-a zis:
– Ce vrei de la mine? I-a răspuns Ilidor:
– Să-mi faci tot ce doresc.
– Îţi voi face tot dacă te lepezi de Christos. Ticălosul i-a zis:
– Mă lepăd.
După aceea, diavolul a pierit. Inşelătorul şi lepădatul de Dumnezeu Iliodor a rămas, bucurându-se, dar necunoscând pierzarea trupului şi-a sufletului, care avea să-l ducă spre munca veşnică.
Şi multe răutăţi şi vrajbe făcea el peste tot locul unde umbla, fie prin Catania, fie prin Sicilia sau aiurea.
Aşa, aflându-se într-o zi în târgul cetăţii, el prefăcea în aur toate pietrele şi lemnele ce le lua în mâini, iar după ce le vindea, ele se făceau din nou pietre şi lemne, şi aşa oamenii rămâneau înşelaţi. Vrăjea apoi fetele bogaţilor, îndemnându-le la desfrâu cu tinerii stricaţi.
Imparatul a poruncit ca vrăjitorul să fie dat de îndată morţii.
Văzând acestea, cetăţenii s-au plâns împotriva lui la împăratul, care a poruncit slujitorilor săi, având în fruntea lor pe un bărbat vrednic zis Iraclid, să meargă în Sicilia şi să-i aducă legat pe împăratul vrăjitor, ca să-l dea morţii.
Ajungând în ostrov, le-a ieşit înainte chiar Iliodor, şi le-a zis:
– Eu sunt acela pe care-l căutaţi. Nu mă legaţi ca pe un osândit, voi merge de voie la împăratul. Şi făcându-şi diavoleştile sale vrăji, s-au trezit cu toţii dintr-odată la Constantinopole, cale pe jos de treizeci de zile.
Înfăţişându-se înaintea împăratului, acesta a poruncit ca vrăjitorul să fie dat de îndată morţii. Iliodor a cerut ca mai întâi să-i dea un pahar cu apă, să bea. Aducându-i-se paharul, el s-a făcut că-l bea, dar intrând în pahar, s-a făcut nevăzut, zicând:
– Rămâi împărate, sănătos, să mă cauţi în cetatea Cataniei, către care mă duc.
Împăratul s-a spăimântat şi nu ştia ce să facă.
După ce s-a dumerit, a trimis din nou pe Iraclid să-l aducă legat, ca pe un osândit.
Şi l-au adus din nou în faţa lui.
Împăratul a poruncit să i se taie capul. Dar când a ridicat gealatul mâna ca să-i taie capul s-au arătat două cercuri pe umerii lui, prin care vrăjitorul s-a strecurat, făcându-se nevăzut şi strigând tot aşa:
– Vino şi mă cautâ în Catania din nou, împărate! De toate acestea aflând sfântul episcop Leon, a căutat a purta asupra lui glas de prietenească dojană. L-a chemat la lumina adevărului, spre a nu căpăta pe veci pedeapsa cea arzătoare. Insa afurisitul vrăjitor n-a primit acest îndemn ci făcea şi mai multe rele.
Adăugând fărădelegi peste fărădelegi, semeţul a îndrăznit să intre chiar în sfânta Biserică, să batjocorească sfintele şi prea curatele Taine. A păzit aşadar, când era un praznic şi a venit acolo, jucând şi aruncând hule asupra celor sfinte.
Iar sfântul episcop Leon a ieşit nevătămat din văpaie.
Atunci Leon a îngenunchiat şi s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să-i ajute să facă de ruşine pe necuratul Iliodor. După aceea a mers spre el şi petrecându-i omoforul pe după grumaji, a zis: „Doamne Dumnezeu, Cel ce-a gonit din cer pe tatăl tău diavolul, să te certe, ca să nu mai poţi lucra vrăjile tale, spre amăgirea şi pierzarea multora.”
Zicând acestea, episcopul l-a tras pe el până la locul osândiţilor, ce se chema Ahilion. A poruncit poporului să aducă lemne multe şi să facă un foc mare.
După ce s-au făcut acestea, episcopul a intrat în foc dimpreună cu nelegiuitul, şi a stat acolo, până ce ticălosul s-a făcut cenuşă. Iar sfântul episcop nu numai că a ieşit nevătămat din văpaie, dar nici de sfintele sale veşminte nu a îndrăznit să se atingă focul, precum odinioară s-a petrecut cu cei trei tineri din Vavilonul lui Nabucudunosor.
Cei ce se aflau de faţă, s-au spăimântat şi multă laudă aduceau lui Dumnezeu, care făcea nişte minuni ca acestea, ca să preamărească pe robul său.
Vestea aceasta a mers până la urechile împăratului din Constantinopole. El a trimis simţului epistolă prin care îl ruga să vie la el, să-l vadă şi să-l binecuvânteze.
Arătându-se ascultător poruncii împăratului, sfântul a mers şi a aflat acolo multă cinstire. El a săvârşit, prin darul Sfîntului Duh, multe minuni.
Mormântul său a dat tămăduire bolnavilor.
Pe urmă a plecat spre locul său, fiind petrecut de toţi, cu cinste şi cu evlavie, precum se cădea.
Acestea şi alte minuni şi mai slăvite a săvârşit sfântul episcop Leon, nu numai cât a trăit, dar şi după mutarea sa la Domnul.
O minune de acestea s-a petrecut chiar în ziua când a plecat el la cele veşnice.
Se afla în cetatea Siracuzei o femeie de neam bun, care, ca şi semena ei din Evanghelie avea o scurgere de sânge. Ȋntru vindecarea ei, femeia şi-a cheltuit averea fără nici un folos. Luminându-i-se mintea printr-un îndemn dumnezeiesc, ea s-a îndrumat spre acest doctor fără plată, Leon episcopul. Când a ajuns la poarta cetăţii, a auzit clopotele, care se trăgeau pentru repausarea lui. Grăbindu-se, a alergat şi a căzut cu lacrimi şi cu credinţă la sfintele lui moaşte, cerând vindecarea. Pentru marea ei credinţã, de îndată i s-a dat tămăduire şi ea a plecat bucuroasã acasă, dând mulţumire Domnului, şi lăudând pe robul său Leon.
Trupul simţului episcop Leon a fost îngropat cu cinste în biserica mult frumoasă a sfintei muceniţe fecioare Lucia pe care el însuşi a zidit-o.
De atâta cinstire în faţa lui Dumnezeu s-a bucurat sfintul Leon, încât şi mormântul său a dat tămăduire bolnavilor care veneau cu evlavie şi cu credinţă să se roage în preajma lui.
Astfel a trăit, şi-a lăudat prin faptele sale pe Domnul, arhiereul Său Leon, cel ce-a fost episcop al Cataniei.
