Reporteri fără frontiere: România a coborât şapte locuri în clasamentul libertăţii presei

0
106
Libertatea preseiRomânia a coborât şapte locuri, de pe 45 pe 52, în clasamentul mondial privind respectarea libertăţii presei, realizat anual de organizaţia franceză Reporters sans Frontieres (RSF). Primele trei poziţii sunt ocupate de Finlanda, Norvegia şi Danemarca.

Republica Moldova s-a clasat pe locul al 72-lea, în coborâre cu 16 poziţii faţă de anul trecut, informează Mediafax, citând Reporters sans Frontieres.

În acest clasament care cuprinde 180 de ţări şi regiuni, primul loc este ocupat pentru al cincilea an consecutiv de Finlanda. Topul 10 este completat de Norvegia, Danemarca, Olanda, Suedia, Noua Zeelandă, Austria, Canada, Jamaica şi Estonia.

“O regresie brutală”

Germania ocupă locul al 12-lea; Marea Britanie se află pe locul al 34-lea; Statele Unite se situează pe locul al 49-lea.

Libertatea presei a cunoscut “o regresie brutală” în 2014. A fost consecinţa unor grupări precum Statul Islamic şi a islamiştilor nigerieni din Boko Haram, se afirmă în comunicatul remis de RSF, joi, cu prilejul lansării acestui clasament.

“A existat o deteriorare globală, legată de factori foarte diferiţi, precum existenţa unui război al informaţiei şi acţiuni ale unor grupări non-statale care se comportă ca despoţi ai informaţiei”, a declarat Christophe Deloire, secretarul general al RSF.

carte2014_en

Atingerile aduse libertăţii presei

“2014 este anul unei regresii brutale pentru libertatea de informare. Două treimi din totalul celor 180 de ţări (clasificate de RSF, n.r.) s-au descurcat mai puţin bine decât la ediţia precedentă”, afirmă raportul RSF; raportul a sintetizat într-un indice special şi atingerile aduse libertăţii presei.

Siria este considerată de RSF cea mai periculoasă ţară din lume pentru jurnalişti. Aceasta s-a menţinut pe locul 177, imediat după China (locul 176). Ea a devansat Turkmenistanul (locul 178), Coreea de Nord (179) şi Eritreea (locul 180) – un cvartet de ţări rămas neschimbat faţă de anul trecut.

Irak se află pe locul 156, iar Nigeria pe locul al 111-lea. Aceste ţări s-au confruntat în acest an cu “găuri negre ale informaţiei”, potrivit RSF. Organizatia reaminteşte faptul că “extinderea atrocităţilor” comise de organizaţia Stat Islamic, în Irak şi Siria, “au dus la fuga jurnaliştilor din aceste ţări”.

Ameninţări ale Mafiei

Italia s-a confruntat cu “ameninţări ale Mafiei şi cu o explozie a proceselor pentru defăimare”; ea a coborât 24 de locuri, până pe poziţia a 73-a.

“De la Boko Haram la gruparea Statul Islamic, trecând prin narcotraficanţii latino sau mafia siciliană, motivaţiile variază, dar modul de operare este acelaşi: reducerea la tacere, prin frică sau prin represalii”,afirmă comunicatul RSF.

Pentru al cincilea an consecutiv, Finlanda şi-a păstrat primul loc în clasament; ea este urmată în acest an de Norvegia şi Danemarca. Totuşi, mai multe state mici din Europa au înregistrat prăbuşiri spectaculoase în clasament. Luxemburg a căzut de pe locul al patrulea până pe locul al 19-lea; Lichtenstein a coborât de pe locul 6 pe locul al 27-lea. Andorra a coborât de pe poziţia a cincea pe locul al 32-lea; aceasta tara înregistreaza cea mai mare coborâre în clasamentul RSF.

Web

Conflictele de interese

“Sunt situaţii destul de comparabile, cu o proximitate între puterile politice, economice şi mediatice, care generează conflicte de interese extrem de frecvente şi care nu încetează să crească în importanţă”, a explicat RSF.

Bulgaria, locul 106, în coborâre şase poziţii faţă de anul trecut. Ea şi-a conservat ultimul loc dintre ţările din Uniunea Europeană. Un alt “elev rău” din UE este Grecia. Tara a coborât opt locuri şi a ajuns pe poziţia a 91-a, fiind depăşită de Kuweit.

Franţa a urcat un loc, până pe poziţia a 38-a. Clasamentul din acest an nu a ţinut cont de atacul terorist de pe 7 ianuarie asupra redacţiei revistei de satiră Charlie Hebdo. Acelaşi ONG a deplâns în acelaşi timp faptul că “secretul surselor este în continuare prea protejat” în Franţa.

Violenţele asupra reporterilor

RSF a dezvăluit, în plus, “intentensificarea violenţelor comise asupra reporterilor şi a net-cetăţenilor care acoperă din punct de vedere mediatic diverse evenimente”, citând situaţii din Ucraina, Kong Kong, Brazilia şi Venezuela.

Statele africane, în ciuda progresului înregistrat de Coasta de Fildeş (locul 86, în urcare 15 poziţii), figurează în continuare în rândul celor mai slab clasate ţări. Congo a pierdut 25 de poziţii şi a coborât pe locul 107.

Acest clasament are la bază mai multe criterii; amintim: nivelul abuzurilor, asigurarea pluralismului; independenţa media, mediul şi autocenzura, legislaţia, transparenţa şi infrastructura.

Criteriile luate în calcul

În realizarea acestui clasament, RSF ia în calcul şase citerii pentru fiecare ţară: pluralismul, independenţa media, noţiunile de mediu şi autocenzură, cadrul legal, transparenţa şi infrastructura mass-media. Fiecare ţară obţine o notă de la 0 la 100, 0 fiind echivalent cu “o situaţie ideală”.

RSF este o organizaţie nonguvernamentală, cu sediul central la Paris, înfiinţată în 1985. Ea militează pentru libertatea presei şi pentru libertatea de exprimare în întreaga lume.

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here