Binecuvântat eşti Hristoase, Dumnezeul nostru… Prăznuim Cincizecimea. Fie ca Atoatedătătorul să vă acopere cu adierea Duhului Său! Căldura Lui să vă încălzească inima tot mai mult, «până când se va aprinde focul cel dogoritor şi mistuitor!
Dă Doamne, să fie aşa! Şi va fi, dacă veţi face trudă sârguincioasă şi veţi cădea cu durere în faţa lui Dumnezeu. Căci Domul este mărinimos şi milostiv. Iată că au apărut închinătorii! Toţi caută. Foarte bine. Numai să nu credeţi că Domnul este mai aproape de Kiev sau de Moscova, de Atena sau de Ierusalim decât de alte locuri.
Locul Lui este în inima noastră. Şi când va intra în inimă şi va cina cu noi; avem şi Ierusalimul, şi mai mult decât Ierusalimul! Asta trebuie să ne preocupe. Inima este în noi, dar până la inimă e cale lungă, iar uneori e chiar o călătorie foarte îndelungată. Această călătorie este mai anevoioasă şi mai de preţ în ochii Domnului, şi mult mai rodnică. Cine o săvârşeşte nu va dori să pribegească prin străini, ci îi va place să stea acasă, singur-singurel. Nu va voi nici să vadă, nici să audă, nici să vorbească şi să umble… Pentru că în el există o viziune! Minunată preafrumoasă, care îi absoarbe toată atenţia, toată dragostea, toată grija.
Fie ca Domnul să ne dăruiască şi nouă harul acesta, izvorul tuturor fericirilor!
„Învățături și scrisori despre viața creștină” – Sf. Teofan Zăvorâtul
Jurnal Spiritual
