Trei muzicieni de renume internaţional urmează să dirijeze Finalele Concursului Internaţional „George Enescu”, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” şi de câştigătorii ediţiei 2014, pe scena Ateneului Român din Bucureşti.
Concursul Internaţional „George Enescu”, care se va desfăşura între 8 şi 27 septembrie 2014, are patru secţiuni: vioară, violoncel, pian şi compoziţie.
Marek Pijarowski, fost director artistic al prestigioasei Filarmonici din Polonia va dirija Finală de Vioară a Concursului Enescu. Băcăuanul Ovidiu Bălan, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni de tradiţie est-europeană, va fi dirijorul Finalei de Violoncel, iar reputatul pianist şi dirijor german Justus Frantz, apropiat al legendarului Leonard Bernstein, va dirija Finală de Pian. Pavel Ionescu, directorul Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău spune despre maestrul Ovidiu Balan că este considerat unul dintre cei mai bine cotaţi dirijori de tradiţie est-europeană.
„Este o onoare pentru noi să îl avem pe maestrul Ovidiu Balan în finala Concursului Internaţional «George Enescu».”
Pavel Ionescu, director
Absolvent al cursurilor Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, din 1973, Ovidiu Balan a studiat dirijoratul în SUA alături de nume precum Zubin Mehta, Seiji Ozawa şi Sir Georg Solti şi s-a perfecţionat în Olanda şi Franţa cu Jean Fournet, Marius Constant, Fernand Quatrocchi, Eugene Ormandi, Pierre Boulez, Lorin Maazel. Director onorific al Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău şi dirijor, maestrul Ovidiu Balan aparţine generaţiei şefilor de orchestra consacraţi şi recunoscuţi în întreaga lume.
El a dirijat orchestre importante în SUA, Cuba, Italia, Germania, Franţa, Olanda, Bulgaria, Iugoslavia, Rusia, Portugalia, Polonia, Ungaria. Maestrul Ovidiu Balan a primit premiul „A.T.M” pentru interpretarea Simfoniei a IX-a de L.v. Beethoven, premiul criticilor de artă pentrru interpretarea muzicii contemporane româneşti, premiul ziariştilor din Bacău.
Pentru activitatea sa artistică a fost decorat cu „Meritul Cultural”(1982), „Master of Arts”(1994) în Republica Moldova, Cetăţean de Onoare al oraşului Bacău, Cetăţean de onoare al Judeţului Bacău, „Puncetto d’Oro” al oraşului Varallo – Italia. Maestrul Ovidiu Balan este cel care a reuşit să ridice din temelii singurul Ateneu construit în România după al Doilea Război Mondial, iar acesta se afla în Bacău.
Sursa: deşteptarea.ro
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]