Pe litoral în extra-sezon – Mamaia – Însemnări din vacanță

0
403

mare 1Vacanță la mare – Marea Neagră – Mamaia este atractivă și în septembrie – Relaxare în valurile binefăcătoare – Mâncarea grecească – alegerea noastră

La Mamaia fără rezervare

Sunt din nou la mare în extra-sezon, cum mergem de câțiva ani încoace. De data asta n-am făcut rezervare. Credeam că vom găsi repede locuri la hotel, mă așteptam să fi trecut nebunia din august. Mă gândeam că vom avea posibilitatea să vedem mai multe camere de hotel înainte de a ne opri la una. Adică, speram să avem opțiuni. Nu prea a fost așa. Cu toate acestea nu îmi place să aleg din oferta agențiilor de turism sau să mă ghidez după prezentările fiecărui hotel în parte. Fotografiile postate de aceștia îmi par, uneori, mult exagerate față de realitatea de la fața locului.

Am ajuns relativ repede, fără să exagerăm cu viteza, mai ales că pe Autostrada Soarelui în trei locuri diferite și relativ apropiate am văzut accidente. Odată sosiți în Mamaia, am lăsat mașina într-o parcare oarecare și am intrat într-un hotel înalt. Gen, cu multe locuri. Nu mă așteptam să mi se spună că nu au nicio cameră. În al doilea, la fel. Și tot așa, am mers cam două ore. Fiică-mea era extenuată de dormit puțin, de drum, de mersul prin căldură. Devenise irascibilă și mă tot întreba: „Și dacă nu găsim? Ce facem?” I-am spus că soluția este să dormim pe plajă: „Pe plajă?” „De fapt, ai de ales între mașină și plajă”. Într-un final, am găsit.mare 2

Marea reîntâlnire

Marea, etern prilej de visare cu ochii deschiși. Pescăruși zgomotoși, ba căutând hrană în apă, ba plutind liniștiți pe valuri. Vrăbii timide ciugulind resturi de porumb fiert pe plajă. Un copil greblează nisipul umed. Altul stă într-o piscină improvizată, cu apă din mare, construită de tatăl lui. Aproape toate șezlongurile ocupate, ici și colo câte un prosop întins direct pe nisip. Alți prichindei trec alergând, împrăștiind nisipul. Închid ochii instinctiv, nici nu le atrag atenția, am fost cândva și eu de vârsta lor. Sau, mai aproape, fata mea.

Oameni de toate vârstele, mai supli, mai dolofani se bucură de soare. Din când în când butonează telefonul. Unii fac selfie-uri, alții fotografii de grup. O tânără pozează în toate pozițiile în fața unui aparat instalat pe un trepied. Din când în când, prietenul ei se apropie. Fata se oprește, discută, apoi continuă preocupată ședința foto. Discret sau insistent, cei din jur o privesc. Sau o admiră?mare 3

Prima baie în mare din acest an

Anita vine și îmi spune că a văzut un crab mic. Mă cheamă în apă. Marea e caldă, marea e minunată, valurile mari mă surprind plăcut. Fac pluta, înot puțin, stau cu ochii pe copil. Văd o meduză mare, cât doi pumni de-ai mei apropiați. Urăsc meduzele, șerpii și insectele. Cred că mai bine m-aș înțelege cu un leu sau un urs. Mă crispez ușor. O ocolesc și încerc să uit că era în apă. Ne mai răcorim puțin și ieșim. Dar, n-am răbdare să stau prea mult la soare. Știu că după zece minute voi intra din nou în imensitatea aceea binefăcătoare. Și e de-abia începutul vacanței.mare 4

Anul acesta vom vizita câte o stațiune pe zi. Prima este Eforie Nord. A doua, Mangalia. Însă, deocamdată, e ora mesei. Restaurantul grecesc ne așteaptă. Este al doilea an când mâncăm exclusiv aici. Ador preparatele mediteraneene, mm, ce gustoase sunt! Facem duș, ne îmbrăcăm și mergem tot de-a lungul țărmului la masă. Briza face drumul mai plăcut. Plus că așa ne crește și pofta de mâncare. 

Ovidiu a făcut deja o lucrare de grafică în peniță pe un carnet de schițe. Peste tot sunt cadre numai bune pentru a fi prinse pentru totdeauna într-un album de amintiri.
De-abia aștept să ajung să revăd Eforie Nord. Te țin la curent. Între timp, te invit să citești mai multe jurnale de călătorie aici.

Mihaela Mușetescu