Apa spală. Ce spală apa? Ea spală transpiraţia şi praful de pe piele. Acele mici particule de impurităţi, pe care corpul le secretă transpirând, apa le spală. Şi orice particulă nesemnificativă de praf din această lume, ce se aşază pe piele, apa o poate îndepărta. Dar apa nu e în stare să înlăture toată murdăria, resturile şi putreziciunea ce se adună în interiorul corpului. Apa este neputincioasă în faţa acestei murdării interioare, ce apare şi rămâne în corp. Această murdărie vine de la praful dăunător şi nesănătos pe care oamenii îl inhalează.
Şi dacă apa este neputincioasă în faţa acestei impurităţi materiale, cu atât mai mult ea este neputincioasă în faţa impurităţii as-cunse în adâncul sufletului.
Este clar că apa nu spală sufletul. Ea curăţă aerul şi solul, poate să spele acoperă-mântui vieţuitoarelor, inclusiv pielea omu-lui. Efectele sale sunt extraordinare; serviciul său este nepreţuit. Dar ea nu poate înlătura necurăţia slinoasă a sufletului omenesc. Iudeii îşi spălau în mod constant pielea cu apă. Dar apa nu a putut niciodată să se atingă de necurăţenia sufletului lor. Şi impuritatea interioară s-a acumulat în ei într-o aşa măsură, încât dintr-o dată ea a răbufnit şi s-a revărsat deasupra întregii lumi, până în zilele noastre.
Apa nu e decât un simbol. Spălarea fizică este un simbol al spălării spirituale. Un sim-bol poate spăla un alt simbol, însă nu reali-tatea. Apa poate spăla suprafaţa exterioară a omului, însă nu şi faţa sa interioară. Şi aceas-tă faţă interioară este icoana lui Dumnezeu în om – sufletul viu cu realitatea duhovni-cească din el. De aceea numai Dumnezeu, prin puterea Sfântului Duh, poate îndepărta necurăţia duhovnicească a omului.
Insă chiar şi ca simbol al purificării, apa este necesară botezului creştin. Ea era indispensabilă şi mai înainte pentru botezul simbolic, precreştin. Sfântul Ioan Botezătorul a botezat doar cu apă. Şi, conform interpretării Apostolului Pavel, întregul neam evreu era botezat în mod simbolic cu apă: Părinţii noştri au fost toţi sub nor si (…) toţi au trecut prin mare. Toţi, întru Moise, s-au botezat în nor si în mare (I Cor. 10, 1-2). Acesta nu a fost un botez real, ci un botez simbolic, prefigurativ. Era doar o umbră a botezului creştin.
Botezul creştin presupune curăţirea totală. Acest botez este uşa prin care oamenii intră în Biserica lui Hristos. Ei nu intră de două sau de trei ori, ci o singură dată. Adică există un singur botez. în Sfintele Scripturi ale lui Dumnezeu acest fapt este accentuat în mod special prin cuvintele: Un Domn, o credinţă, un botez (Efes. 4, 5). De aceea evitaţi pe cei ce vă spun că o persoană are nevoie de mai multe ori de un botez! Prin botez, cea mai ruşinoasă faptă cu care au fost pângăriţi strămoşii neamului nostru şi care s-a transmis urmaşilor ca o moştenire este îndepărtată de pe icoana lui Dumnezeu din noi. Această pecete demonică de pe sufletul nostru, întunecată şi respingătoare ca însuşi iadul, poate fi îndepărtată doar prin botezul adevărat.
în consecinţă, botezul marchează moartea păcătosului, a omului vechi şi naşterea omului nou din noi, fară păcat. Şi Sfintele Scripturi ale lui Dumnezeu confirmă acest fapt: Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezatfDeci ne-am îngropat cu El în moarte prin botez; aşa încât, după cum Hristos a înviat din morţi, prin mărirea Tatălui, tot aşa şi noi să umblăm întru înnoirea vieţii (Rom. 6, 3-4). Căci Domnul nu a murit de două ori pentru a ne cere să ne botezăm întru moartea Sa de două ori. De aceea Sfinţii Părinţi de la al doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol au afirmat: „Mărturisesc un botez…”
Circumcizia iudeilor era un prototip al botezului creştin. Cu un cuţit era tăiată o mică bucată din corp. Acesta este un prototip. Prin botez, excrescenţa păcătoasă din suflet este tăiată. Aceasta este realitatea. Şi după cum circumcizia era folosită o dată pentru totdeauna, la fel şi botezul se face o dată pentru totdeauna. Circumcizia se practica atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Botezul, de asemenea, se practică atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Aşa a fost în Biserica lui Dumnezeu din timpuri apostolice (cf. Fapte 16, 14-15; 20-33 si I Cor. 1, 16). De aceea să-i evitaţi pe cei care vă spun să nu vă botezaţi copiii! întrebaţi-i: „Cine va fi răspunzător pentru sufletele copiilor ce mor nebotezaţi în casele părinţilor botezaţi?”
„Intru iertarea păcatelor” – acesta este scopul botezului. Botezul lui Ioan nu era făcut în scopul iertării păcatelor, ci doar pentru pocăinţă. Însuşi Ioan a confirmat aceasta spunând: Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc (Mt. 3, 11). Şi El, Cel ce este mai puternic decât Ioan Botezătorul şi decât întreaga lume, a arătat prin exemplul Său personal cum se realizează botezul adevărat şi complet. El a fost botezat cu apă şi cu Duh Sfânt. Cel fară de păcat a intrat în apa Iordanului şi dintr-o dată Duhul lui Dumnezeu a coborât asupra Sa „în chip de porumbel”. Iată deci pe Ioan care botează cu apa ce spală trupul, şi Sfântul Duh al lui Dumnezeu Care curăţă sufletul – adevăratul şi completul botez -, botezul unic care nu poate fi repetat în cazul aceleiaşi persoane.
În timpul nopţii, Nicodim, un conducător al iudeilor, a venit la Hristos şi I-a cerut să-1 înveţe calea spre mântuire. Botezatul Mesia i-a răspuns: De nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu (In 3,5). Curăţarea, atât a trupului, cât şi a sufletului. Prin îndurarea Sfântului Duh, apa primeşte putere şi sfinţenie. Prin botez este înlăturată apăsătoarea povară, cocoaşa monstruoasă de pe spatele oamenilor, care îi apasă de atâtea secole şi generaţii.
Lepra ereditară dispare. Din acel moment sufletul este responsabil doar pentru cele viitoare, nu şi pentru cele din trecut.
Botezul cu care Ioan i-a botezat pe iudei la început a încetat. El a servit doar ca un semnal de alarmă şi de pregătire. împăratul cerurilor era aproape. întreaga atmosferă spirituală era molcomă, în aşteptare, aşa cum se linişteşte sufletul în omul muribund. Ioan a simţit suflarea unei brize noi, proaspete, frumos mirositoare şi dătătoare de viaţă în mijlocul duhorii cadaverice a lumii. Hristos era aproape; şi Ioan a dat alarma şi a strigat către oameni să se pregătească pentru venirea Sa, să se pocăiască. Şi el i-a botezat cu apă, întru pocăinţă. Acel botez a încetat. El nu deţinea puterea deplină, oferită de îndurarea Sfântului Duh adusă lumii de Hristos (cf. Fapte 19, 1-16). Doar Botezul cu apă şi cu Duh a continuat până astăzi. Fără el, nimeni nu se poate numi creştin. Aveţi grijă! Domnul a dat poruncă Apostolilor: Mergând, învăţaţi toate neamurile bo-tezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Mt. 28, 19). Aceasta este porunca vindecătoare şi mântuitoare pe care Apostolii au transmis-o celor ce au urmat si pe care sfânta, universala şi apostoleasca Biserică a perpetuat-o până în ziua de azi.
Totuşi, în afară de acest Sfânt Botez cu care noi toţi am fost botezaţi, mai este şi un alt fel de botez, care nu este dat fiecăruia. Acesta este botezul cu sângele martiriului. Toţi acei mari bărbaţi şi femei care au pătimit şi şi-au vărsat sângele pentru Hristos au fost botezaţi cu botezul sângelui. Botezul cu sânge vă este foarte cunoscut vouă, credincioşilor ortodoqi. Nicăieri nu se găsesc atâţia oameni botezaţi cu propriul lor sânge ca printre strămoşii voştri, atât cei îndepărtaţi, cât şi cei contemporani. Chiar şi în timpurile noastre sângele martirilor continuă să fie vărsat în lumea ortodoxă. Sute şi mii de creştini ortodocşi se botează cu sân-gele propriu. Aceştia sunt neînfricaţi martori ai Evangheliei lui Hristos, copiii lui Dumnezeu, pe care păgânii şi ateii îi măcelăresc ca pe miei! Sacrificiul lor întăreşte Biserica lui Hristos pe pământ, şi numele lor sfinte completează calendarul creştin. Botezaţi în propriul lor sânge, ei au fost şi vor fi întotdeauna comoara şi podoaba Ortodoxiei.
Au fost chiar şi păgâni care nu au fost botezaţi cu apă şi cu Duh, ci doar cu sângele martiriului. Şi botezul lor este acceptat ca valid şi canonic, fiind considerat chiar mai de preţ decât botezul nostru obişnuit.
Ei nu au avut timp să fie botezaţi cu apă şi cu Duh. Fiind păgâni, erau orbi sufleteşte, dar brusc au început să vadă şi L-au recunoscut pe Hristos, oferindu-I imediat vieţile lor. Astfel, ei au fost botezaţi cu un botez al Domnului, însă nu şi cu celălalt; au fost botezaţi cu botezul Golgotei, însă nu şi cu botezul Iordanului. Si sute si
mii de strămoşi de-ai voştri, tineri si bătrâni, bărbaţi şi femei, împăraţi şi patriarhi, bogaţi şi săraci au fost botezaţi cu ambele botezuri: cel al Iordanului şi cel al Golgotei. Numărul acestor neînfricaţi strămoşi ai voştri, care au fost botezaţi mai întâi cu apă şi cu Duh şi apoi cu sângele martiriului lor, a crescut atât de mult de-a lungul secolelor, încât ei ar putea popula o ţară întreagă.
Primul botez, cel cu apă şi Duh, a fost poruncit; al doilea însă, cu sânge propriu, a fost lăsat la decizia fiecăruia. Odată, blândul Domn a întrebat pe fiii lui Zevedeu: Puteţi oare să beţi paharul pe care4 voi bea Eu si cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţii (Mt. 20, 22). Vedeţi cum Domnul îşi numeşte patimile botez? Şi vedeţi cum El nu ordonă fiilor: „Trebuie!”, ci mai degrabă îi întreabă: „Puteţi oare?” Este limpede, aşadar, că botezul cu sânge nu este obligatoriu pentru toţi credincioşii, după cum este primul botez, ci este lăsat la voia fiecăruia. Doar cei ce au o credinţă foarte mare în Domnul şi o dragoste la fel de mare pentru El iau hotărârea de a se boteza cu sânge, după cum El însuşi a spus: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu arey ca viaţa lui săsi-o pună pentru prieteni Voi prietenii Mei sunteţi (In 15, 13-14). Nenumăraţi strămoşi de-ai voştri au fost prieteni ai Prietenului oamenilor. Şi ei au mărturisit prietenia Sa faţă de ei cu pecetea sângelui şi a morţii.
Nu vă lăsaţi înşelaţi, purtătorilor de Hristos, dacă un eretic vă spune că botezul este unica Taină Sfântă, şi că altele nu există! Nu vă lăsaţi înşelaţi de faptul că în Crezul nostru se menţionează doar botezul, nu şi celelalte Sfinte Taine! Sfinţii Părinţi de la Constantinopol, care au menţionat Sfântul Botez, recunoşteau şi celelalte Taine Sfinte. Pe lângă Botez, ei cinsteau şi Mirunge-rea, Mărturisirea, Sfânta împărtăşanie, Cununia, Sfântul Maslu, Preoţia sfântă şi canonică. Atât Sfânta Scriptură, cât şi Sfânta Tradiţie confirmă toate aceste Taine. Totuşi, Sfinţii Părinţi, compunând concisul Simbol al Credinţei, au menţionat doar botezul, pentru că este prima Taină fundamentală a Bisericii lui Dumnezeu.
într-adevăr, prin Taina Botezului omul se vindecă de trecutul său bolnav şi-şi aduce sufletul la „spitalul” numit Biserică. Şi o dată intrat în acest „spital” prin botez ca prin-tr-o uşă, sufletul găseşte aici, înăuntru, tot ceea ce are nevoie pentru a fi sănătos. Aici găseşte Mărturisirea şi penitenţa, care tratează orice rană sufletească. Găseşte Sfânta împărtăşanie, hrană pentru suflet, din Trupul şi Sângele lui Hristos. Aici el găseşte Sfântul Maslu – cerere adresată prin rugăciune Sfântului Duh de a întări şi de a milui templul care este trupul omenesc, precum şi slăbitul sălăşluitor al acestui templu, sufletul omenesc. Aici el găseşte Sfânta Taină a Căsătoriei – o minune a celei mai înţelepte organizări a lui Dumnezeu. Aici el găseşte binecuvântarea preotului, în continuitatea misiunii şi puterii apostolice. Aici el găseşte toate celelalte leacuri prin care atotputernicul Duh al lui Dumnezeu tratează, consolează, mângâie şi înalţă sufletele credincioşilor.
Aceasta este credinţa celor chibzuiţi şi înţelepţi. Nechibzuiţii şi cei slabi la minte o acceptă fară tragere de inimă. Necunoscându-şi propria nimicnicie, ei nu simt nevoia unui ajutor de la Dumnezeu. Dar chibzuiţii cer-cetează cu grijă propria lor slăbiciune şi slă-biciunea tuturor celor născuţi pe pământ.
Şi, cercetându-se pe sine şi pe ceilalţi, ei au ajuns să cunoască faptul că necurăţenia sufletului omenesc nu poate fi curăţată cu apă si nici cu vreun alt element al naturii, fară puterea Sfântului Duh al lui Dumnezeu. De aceea ei cer cu umilinţă ajutorul lui Dumnezeu. Şi, în înţelepciunea lor, profită de toate balsamurile pentru suflet care se găsesc în spitalul dumnezeiesc care e Sfânta Biserică, întorcând spatele umbrelor şi iluziilor acestei lumi, ei se încred în voinţa Celui Preaîn-alt şi îşi îndreaptă, fară de încetare, privirea către lumina veşnică. Ei ştiu că sunt pelerini şi că pelerinajul lor în curând va lua sfârşit. De aceea ei înaintează fericiţi, din ce în ce mai mult. Şi îi ajută binevoitori pe tovarăşii lor, pe fraţii şi pe surorile lor, ca şi cum ar fi cu toţii copii împărăteşti ce se întorc la domeniul împărătesc al Tatălui lor din cer.
Aceasta este credinţa voastră, purtătorilor de Hristos, credinţa strămoşilor voştri chibzuiţi şi înţelepţi. Fie aceasta şi credinţa copiilor voştri, până la sfârşitul călătoriei! Aceasta este credinţa ortodoxă mântuitoare. Cu adevărat aceasta este credinţa poporului celui ales, a celor ce poartă icoana lui Dumnezeu în sine. în ziua răsplăţii, în înfricoşata. zi a dreptăţii, când Hristos va judeca oi dreptate, ei vor fi numiţi „binecuvântaţi” .
Sfântul Nicolae Velimirovici, Tâlcuirea Crezului
Jurnal Spiritual
