Mărturisirea deasă

0
108

sfantul-nicodim-aghiritulÎntâiul folos al mărturisirii dese
După cum copacii care se răsădesc des nu pot să prindă rădăcini adânci în pământ, tot aşa şi deasa mărturisire nu lasă obiceiurile şi deprinderile rele ale păcatului să capete rădăcini adânci în inima celui ce se spovedeşte des. Sau mai bine-zis, după cum un copac bătrân şi mare nu poate fi doborât dintr-o singură lovitură, tot aşa un obicei şi o deprindere, veche şi rea, nu le poate desrădăcina şi nimici cu totul, doar o singură suferinţă a inimii — şi aceea, poate, nedesăvârşită — pe care a arătat-o cel ce se pocăieşte, la spovedanie. Cu toate că păcatul lui a fost iertat, prin rugăciunea de iertăciune a duhovnicului.
Al doilea folos al mărturisirii dese
Cine se spovedeşte des are mare uşurinţă întru a-şi cerceta cu amănunţime cugetul şi a-şi afla numărul păcatelor sale. Deoarece, uşurându-se neâncetat de mulţimea păcatelor sale, prin deasa mărturisire, acestea rămân tot mai puţine. Pentru aceasta poate şi el să le găsească mai lesne şi să şi le amintească. Iar cel care nu se mărturiseşte des — datorită numărului mare de păcate care se îngrămădesc asupra lui nu poate nici să le afle cu amănunţime şi nici să şi le amintească, ci, de multe ori, uită multe şi grele păcate de ale sale care, dacă rămân nemărturisite, rămân — prin urmare — si neiertate. Pentru aceea, diavolul are să i le amintească în ceasul morţii sale, şi atât de mult îl va stânjeni, încât îl vor trece sudorile morţii şi va plânge, sărmanul, dar fără nici un folos, fiindcă atunci nu mai poate să le mărturisească.
Al treilea folos al mărturisirii dese
Cel ce se mărturiseşte des, chiar de va săvârşi vreodată un păcat de moarte, îndată, însă, după ce s-a mărturisit, intră în harul lui Dumnezeu, şi câte fapte bune va face îl vor învrednici de viaţa cea veşnică. Iar cel ce nu se mărturiseşte des, dacă — să zicem — săvârşeşte şi el acelaşi păcat de moarte şi nu aleargă neântârziat să se spovedească, câtă vreme rămâne nespovedit, nu numai că este lipsit de harul lui Dumnezeu, dar şi lucrurile bune pe care le face de la sine: posturi, privegheri, metanii mari şi altele asemenea nu sunt vrednice pentru a-i câştiga plată şi viaţă veşnică. Pentru că sunt lipsite de harul lui Dumnezeu, care este începutul şi temelia tuturor faptelor care duc la mântuire. Vezi şi cap. X al învăţăturii către duhovnic.
Al patrulea folos al mărturisirii dese
Cel ce se mărturiseşte des este mai încredinţat că moartea îl va afla în harul lui Dumnezeu şi astfel că va fi mântuit. Şi diavolul, care este pururi obişnuit să meargă la morţi, nu numai la moartea păcătoşilor, dar şi la cea a sfinţilor, cum spune Marele Vasile (în tâlcuirea Psalm. 7) şi încă şi la aceea a Domnului, potrivit cu cuvântul: „vine şi stăpânitorul aceste lumi, şi el nu are nimic în Mine” (Ioan 14, 30), şi diavolul — zic — care merge la morţile oamenilor, să vadă dacă va găsi ceva, va merge şi la acesta, dar nu va afla nimic, fiindcă acesta i-a luat-o înainte, şi socotelile lui sunt limpezi, iar catastifele lui sunt bine cumpănite, datorită desei mărturisiri. Iar cel ce nu se spovedeşte des, este foarte cu putinţă să moară nespovedit, şi astfel să fie pierdut pe vecie, deoarece cade iarăşi cu uşurinţă în păcat şi nu se spovedeşte, iar moartea vine pe neaşteptate.
Al cincilea folos al mărturisirii dese
Al cincilea şi cel din urmă folos îl pricinuieşte deasa mărturisire, este că îi împiedică şi-i înfrânează pe oameni de la păcat. Fiindcă, cel ce se spovedeşte des, când îşi aminteşte că peste puţine zile are să se spovedească, chiar dacă îşi are gândul la păcat, este împiedicat, socotind ruşinea pe care o va simţi când se va mărturisi şi dojana pe care o va auzi de la duhovnic. Pentru aceasta şi Sf. Ioan Scărarul a scris: nimic nu dă diavolilor şi gândurilor (vinovate) atâta putere asupra noastră, cât şi faptul de a le lăsa pe acestea — nemărturisite — să fie hrănite în inimă”. Şi, iarăşi, „un suflet care înţelege mărturisirea este oprit, ca de un frâu, să mai păcătuiască, fiindcă pe cele nemărturisite le săvârşim fără sfială, cum ar fi în întuneric” (Cuv. IV). De aceea, acelaşi sfânt grăieşte pentru fraţii acelei minunate chinovii pe care o descrie, că ei aveau câte. o tăbliţă atârnată de cingătoarea lor, pe care îşi scriau gândurile în fiecare zi, şi le spuneau, spovedindu-se, acelui mare stareţ.
Aşadar, frate al meu păcătos, aflând de acestea, mergi mai des la sfinţita Mărturisire, căci cu cât mai des mergi la această baie, cu atât mai spornic te vei curăţa. Nu amâna timpul potrivit zicând: Să fac acest lucru şi pe urmă merg să mă spovedesc. Fiindcă Dumnezeu, deşi de multe ori se arată îndelung răbdător dar totdeauna soseşte la timp. „Să nu zici: Am păcătuit şi ce mi s-a făcut mie? Că Domnul este îhdelung-răbdător. Că mila şi mânia de la El sunt şi peste cei păcătoşi se va odihni mânia Lui” (Isus Sirah, 5,4 si 7).
Adu-ţi aminte mereu de Samson, care deşi de trei ori a izbutit să-şi rupă legăturile cu care îl legaseră cei de alt neam cu el, dar a patra oară, n-a izbutit să le rupă şi să scape. „Voi face ca mai înainte şi mă voi scăpa de ei. Dar nu ştia că Domnul se depărtase de el” (Judecători 16, 20). Aşa şi tu, frate, cu toate că odată şi de două ori şi de trei ori, păcătuind şi zăbovind să te îndrepţi şi să te spovedeşti, mai târziu te-ai învrednicit să te spovedeşti şi să te îndrepţi. Dar dacă a patra oară păcătuind, amâi vremea potrivită pentru mărturisire, poate că nu te vei mai învrednici de ea, ci vei muri nespovedit şi neândreptat. Care lucru să dea Domnul să nu se întâmple niciodată vreunui creştin.

Carte foarte folositoare de suflet, Sf. Nicodim Aghioritul

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here