Mărul. Știați că…

0
1882
MALUS PUMILA MILL. (sinonim Malus domestica Borkh etc.) (FAM. ROSACEAE)
MărulÎn prezent, genul Malus este reprezentat prin 28 de specii şi peste 10.000 de soiuri cultivate. De o mare varietate, cu pieliţă verzuie şi aproape transparentă, suav-gălbui sau roşu îmbujorate, merele sunt cele mai populare fructe autohtone şi cele mai larg consumate.

La vârsta copilăriei, printre poveştile cele mai îndrăgite se numără şi „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, iar în colinde ni se urează să înflorim că Mărul, ca Părul

Mitologia greco-romană este foarte bogată în legende în care Mărul joacă un rol de seamă (să ne gândim numai la mărul de aur pe care Paris l-a înmânat zeiţei Venus ca semn de supremă apreciere a frumuseţii ei); în mitologia scandinavă nu ambrozia era hrana zeilor, ci merele.

În legenda cea mai dragă elveţienilor, despre Wilhelm Tell ca simbol al dragostei lor pentru libertate, Mărul joacă un rol deosebit.

Mâncarea ceremonială a Paştelui evreiesc includea la desert o combinaţie de mere tocate mărunt, nuci şi stafide pisate, curmale, scorţişoară, vin şi miere.

Această hrană ritualică se numeşte charoset (haroset) şi se pare că însuşi Iisus a gustat din ea.

În mitologia română, Mărul este considerat pomul vieţii.

El exprimă, în credinţa ţăranilor, dorinţa de rod bogat, de belşug şi perenitate.

În unele zone din ţară, mireasa se joacă pe două mlădiţe de Măr dulce, pentru ca sarcina căsătoriei să nu fie anevoioasă.

Tot după o veche tradiţie a locului, se puneau în apă ramuri de Măr, care urmau să înflorească de Anul Nou, cu care copiii mergeau apoi la sorcovit.

Acum, sorcovele sunt de hârtie sau de plastic…

Pentru importantele şi bine cunoscutele proprietăţi terapeutice pe care le are, un dicton, larg răspândit în mai toată Europa, spune: „Un măr pe zi, doctorul niciodată”.

Principalii Constituenți

Mărul conţine, în funcţie de soi sau varietate, 83-93% apă.

S-au identificat până în prezent zaharuri reducătoare (7-16%), celuloză (în coajă), zaharoză, pentozane (poliglucide); lignine, acizi organici liberi şi combinaţi, pectine, materii grase, protide, taninuri; săruri de Ca, Na, Fe, K, P şi — în cantităţi mai mici — Şi, Al, Mg, Mn, S, Co etc.

Aromă este dată de esterii amilici, acizii caprionic, formic şi acetic, de geraniol şi aldehida acetică.

Conţinutul în principalele vitamine este prezentat în tabelele de la sfârşitul lucrării.

Merele conţin pe lângă vitaminele A, B, C şi vitamina PP în partea externă a fructului.

De remarcat este faptul că în coaja fructului se află de două ori mai mult acid pantotenic şi de două ori mai multă vitamină C decât în pulpă.

Recomandări terapeutice
Intern

Principalele acţiuni se manifestă asupra aparatului digestiv. Datorită acidităţii moderate, merele ajută digestia, provocând prin act reflex o importantă creştere a secreţiei salivare şi gastrice.

Merele consumate cu coajă sunt uşor laxative şi absorbante ale toxinelor şi microorganismelor la nivelul intestinului; ele sunt înglobate în celuloza şi pectinele pe care le conţin, care nu sunt iritante şi care se elimină.

La copii, merele rase curăţate de coajă — alături de morcovi — reprezintă un tratament eficace în diareile acute şi cronice.

Acţiunea diuretică a merelor este evidentă, dar mai importantă este eliminarea masivă pe această cale a acidului uric, ceea ce le face utile nu numai în afecţiunile renale ci şi în diatezele urice (artritism, reumatism, gută).

Preventiv şi curativ, ele au acţiune favorabilă în hipertensiunea arterială, ceea ce, combinat cu proprietatea pe care o au de a micşora concentraţia colesterolului în sânge, justifică recomandarea lor în ateroscleroză.

Merele intră în dieta pentru combaterea obezităţii, iar în gerontologie sunt considerate utile în multe dintre neplăcerile pe care le aduce cu sine vârsta înaintată.

Autorii elveţieni citează rezultate favorabile în tratarea diabetului infantil prin cură de mere şi tomate.

Asupra sistemului nervos au o acţiune calmantă, considerându-se că un măr mâncat seara, la culcare, uşurează somnul.

Este cunoscută în medicina populară utilizarea merelor pentru efectele lor asupra afecţiunilor pectorale, favorizând eliminarea secreţiilor bronşice.

Extern

Medicina populară recomandă aplicaţii calde de fructe fierte, în dureri de urechi.

Pe plăgi atone se aplică fie mere rase şi fierte în sucui lor, fie suc cu ulei în părţi egale.

Tot în medicina populară se consideră utilă aplicarea de tărâţe bine umectate cu decoct de mere concentrat şi cald în zona splinei, contra inflamaţiilor acesteia.

Cosmetică

Sucul merelor ajută la tonifierea ţesuturilor, masându-se uşor obrajii, sânul, abdomenul.

Mod de întrebuințare

Merele pot fi folosite ca atare, în cure de lungă durată. Se poate ajunge până la 1 kg/zi, la bătrâni şi bolnavi putându-se dă numai sucul.

Pentru obezitate se recomandă „zile de mere”, în care să se consume câte 1 kg de mere pe zi, fără alimente.

Decocturi din mere uscate şi bine mărunţite, o lingură la o cană, luându-se 3-5 căni pe zi îndulcite.

Mere rase, contra diareei la copii (1/2 kg-1 kg pe zi, la cele 5 mese).

Decoct dintr-un măr tăiat în bucăţele în 1/2 1 apă, fiert la foc încet până se reduce la jumătate; se îndulceşte şi se bea seara înainte de culcare.

Sirop Iaxativ şi pectoral, îndeosebi pentru copii, din suc de mere şi zahăr în pârţi egale; se fierbe la foc încet până la consistenţă siropoasă, luându-se câte 2 linguri înainte de fiecare masă.

În hipertensiune, ateroscleroză, colesterolemie, preinfarct, se recomandă de unii autori cura lui Kempner; ea duce la scăderea severă a colesterolului sangvin, reducerea valorii tensiunii arteriale, reducerea edemelor, merele având un rol important.

Într-o primă fază (1-3 luni), o adevărată „fază de atac”, se consumă numai 230-300 g orez fiert pe zi şi mere (după gust).

Într-o a doua fază, se introduc puţin câte puţin legume, carne, peşte, cartofi şi puţină pâine fără sare.

Oţetul de mere şi miere

După Elena Niță Ibrian, rezumativ se prepară astfel: merele din soiurile de toamnă se spală, se strivesc în piua de lemn sau se rad prin răzătoare inox.

Peste acest terci pus într-un vas potrivit se adaugă 5 litri apă la 4 kg terci; pentru fiecare litru de apă, 140 g miere.

Se poate pune, pentru a grăbi fermentaţia, 1/2 kg drojdie de vin din struguri hibrizi, nestropiţi (partea groasă lichidă ce rămâne după tragerea vinului).

Borcanul sau vasul de lut în care s-a preparat această combinaţie se ţine la temperatura camerei (20-30°C) neastupat, doar legat la gură cu un tifon, pentru a nu intra musculiţele.

Se ţine la loc întunecos.

Prima fază de fermentare durează 10-12 zile; in aceasta perioadă se amestecă de 2-3 ori pe zi cu o lopăţică de lemn.

Sucul obţinut după fermentaţie se strecoară prin tifon dublu.

Se pune într-un vas cu gura largă şi se mai adaugă pentru fiecare litru de suc 50 g miere.

Pentru a doua fază a fermentaţiei, de asemenea aerobă, se leagă gura borcanului tot cu tifon şi se păstrează la căldură.

După 40-60 zile oţetul este gata.

Se trage după limpezire, cu furtunul, în sticle care, astupate bine sau ceruite, se păstrează la rece.

Se consumă la salate, sosuri sau diferite preparate culinare.

”Pledoarie pentru viață lungă”, Ovidiu Bojor

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here