În timpul domniei Regelui Soare, a existat închisoarea din Bastilia, un personaj misterios, a cărui figură ascunsă sub o mască nu a fost văzută de nimeni, niciodată. Nici i nu se spunea pe nume. Identitatea sa și motivul pentru care a fost întemnițat continuă să fie secrete.
În 1751, filosoful Voltaire a publicat o carte importantă intitulată Secolul lui Ludovic al XIV-lea. Unul din capitole era dedicat lui deținut misterios, cu fața acoperită de o mască, ce murise în Bastilia și fusese înmormântat, în 1703, în cimitirul parizian „Saint-Paul”, sub numele fals de Marchioli. Din cauza firii sale neastâmpărate și a gândirii sale liberale și de neîngrădit, Voltaire, a fost în mai multe rânduri întemnițat în fortăreața Bastilia, unde alți deținuți mai vechi, i-au vorbit despre misteriosul personaj. Nefericitul individ, existase, dar adevărata sa identitate și motivul pentru care fusese încarcerat în aceste condiții erau secret de stat.
În sfârșit, în secolul al XIX-lea, Alexandre Dumas, autor, printre alte cărți faimoase de aventuri pe care le-a scris, al celei intitulate Cei trei muschetari, s-a ocupat de acest subiect. În Vicontele de Bragelonne, Dumas-tatăl, s-a întors la povestea misteriosului deținut de care vorbea Voltaire și a dat aripi legendei. Omul cu masca de fier, era, conform legendei, un frate vitreg al lui Ludovic al XIV-lea, născut din relațiile extraconjugale ale Annei de Austria cu contele de Buckingham. De atunci, imaginația populară i-a atribuit numeroase identități deținutului secret, convertindu-l într-un alt fiu adulterin al Annei de Austria și al lui Jules Mazarin, secretar și succesor al intrigantului cardianal Richelieu, ministru al Regelui Soare, fie într-un fiu nelegitim al regelui Carol al II-lea al Angliei. Fiecare din aceste versiuni și altele care s-au adăugat la adâncirea mitului și au amplificat misterul din jurul unui deținut al cărui nume nu era rostit dar de care se vorbea pe la colțuri.
În 1665, un nou muschetar al regelui și om de încredere al ministrului Louvois, pe numele său Benjamin de Saint-Mars, avea în administrare închisoarea montană din Pignerol, unde se aflau deținuți faimoși. Printre ei, Fouquet, fost ministrul al finanțelor, condamnat pe viață pentru corupție, care a murit în 1680, și ducele de Lauzun, mareșal al regelui, condamnat pentru implicare sa în întrigi amoroase, eliberat înainte de 1681.
Mai erau încarcerați la Pignerol, un călugăr șarlatan care spunea că ar fi descoperit piatra filosofală și care fusese acuzat că sedus niște tinere de viță nobilă; un funcționar numit Dubreuil, condamnat pentru spioaj; un anume Matthioli, nepot al ducelui de Mantua, care încercase să-l fraudeze pe rege; La Riviere, lacheul lui Fouquet și un tânăr curtean pe nume Eustache Dauger.
Printre acești oameni se afla misteriosul deținut. În 1691, Saint-Mars, a fost transferat la fortăreața din Exilles și a adus cu el doi dintre acești prizonieri. Șase ani mai târziu, Saint-Mars a fost numit guvernator al insulei Margareta, lângă Cannes, unde doar unul dintre cei doi prizonieri misterioși l-au însoțit.
Potrivit cercetărilor, nu putea fi vorba de călugărul alchimist, nici de Matthioli sau Dubreuil, din moment ce primul a murit la Pignerol, puțin după 1691, iar ceilalți fuseseră transferați la Sfânta Margareta, în 1604, unde italianul a murit la scurt timp. E ușor de dedus că „cei doi din turnul de jos” erau La Riviere și Eustache Dauger. Apoi, bătrânul servitor al lui Fouqet a murit în 1686 și când în 1698, Saint-Mard i-a luat cu el pe periculoșii prizonier supraviețuitori, l-a lăsat pe Dubreuil, care mergea cu fața descoperită, în închisoarea din Lyon, iar pe celălalt, care umbla cu fața acoperită de o mască de catifea cu legături de fier, l-a închis în Bastilia.
Mari Enigme ale Omenirii, Editura Aquila
Jurnal Spiritual
