Maşinile de spălat vase pot dăuna sănătăţii

0
94

171Maşina de spălat vase este extrem de practică, însă prea igienică – este părerea unor cercetători suedezi, care au descoperit că, în familiile în care vasele se spală manual, copiii prezintă cu 40% mai puţine riscuri de a face alergii faţă de cei dintr-o familie care foloseşte regulat acest aparat electrocasnic.

Motivul este faptul că maşina este prea eficientă, curăţând toate bacteriile, făcând farfuriile şi paharele mai curate decât ar trebui. Dimpotrivă, când vasele se spală manual, rămân bacterii pe ele şi, la refolosirea farfuriilor, corpul “învaţă” să tolereze mediul şi se obişnuieşte cu bacteriile.

Potrivit cercetătorilor suedezi, copiii care mănâncă din veselă spălată la maşină nu ar fi expuşi suficient la agenţii infecţioşi, la micro-organisme sau paraziţi (altfel spus, la murdărie şi germeni), fiind mai predispuşi să facă alergii pentru că sistemul lor imunitar nu ar fi destul de stimulat, fiind prin urmare incapabil să se apere.

“Dacă eşti mai expus microbilor, mai ales la începutul vieţii, sistemul imunitar este stimulat în diverse feluri şi devine astfel mai tolerant”, apreciază ei.

Oamenii de ştiinţă au analizat starea de sănătate a 1.029 de copii de şapte-opt ani şi obiceiurile părinţilor lor. Dintre aceştia, 12% spălau manual vesela, iar 84% foloseau maşina de spălat vase. La cei din urmă, 38% dintre copii sufereau de eczeme (faţă de 23% în celălalt caz) şi 7%, de astm (comparativ cu 2% în familiile unde vasele se spălau în mod clasic), transmite Agerpres.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here