Academicianul Maya Simionescu va primi distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, în cadrul unei ceremonii organizate la Reşedinţa Franţei din Bucureşti, joi, de la ora 17.00, potrivit unui comunicat remis Mediafax.
Distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare îi va fi conferită academicianului Maya Simionescu de către Philippe Gustin, ambasadorul Franţei în România.
Conform comunicatului, Maya Simionescu este director al Institutului de biologie şi patologie celulară “Nicolae Simionescu” – instituţie membră a UNESCO Molecular Cell Biology Network-, preşedinte al secţiei de biologie a Academiei Române, doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi autoare a sute de articole ştiinţifice în reviste naţionale şi internaţionale.
“Cercetările doamnei Simionescu au condus-o la un avans ştiinţific în domeniul mecanismelor celulare şi moleculare ale sistemului cardiovascular. Pentru remarcabila sa activitate de cercetare, doamna Simionescu a fost recompensată cu numeroase premii şi distincţii printre care celebrul Premiu «L’Oréal-UNESCO pentru femeile din domeniul ştiintei», care i-a fost atribuit în 2001”, se mai spune în comunicat.
Sursa: Mediafax
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]