Mesajele de anul nou transmise de ierarhii Bisericii armene și copte

0
82

sanctitateSanctitatea Sa Karekin al II-lea, Catolicos și Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor,

„Este ziua festivă a Anului Nou. Noi transmitem iubirea noastră pontificală însoțită de binecuvântările Sfântului Scaun din Ecimiadzin, tuturor credincioșilor din Armenia, Artsakh și celor din diaspora.

Anul 2015 aduce o lumină sfinţitoare în viețile noastre. Vom comemora o sută de ani de la genocidul împotriva armenilor. La 23 aprilie vom trece în rândul Sfinților martirii noștri nevinovați. Vom reevalua faptele fiilor noștri martirizați, care nu a negat pe Hristos; iar patria și națiunea este martoră  la această sacralitate a celui mai înalt legământ.

Vom efectua ceremonia sacră a binecuvântării rodiei, pentru ca viața noastră evlavioasă să fie luminată și întărită cu harul divin, iar copiii națiunii noastre din întreaga lume, sub protecția și binecuvântarea lui Dumnezeu, să trăiască  în dragoste și unitate, precum și în pace, securitate și prosperitate.

În ajunul Anului Nou, aducem slavă lui Dumnezeu și ne rugăm ca națiunea noastră, întărită de puterea credinței, să depășească încercările dureroase și suferințele de peste timp. Ne dorim să consolidăm și să întărim patria noastră cu un spirit de încredere în viitor, în care drepturile noastre să fie respectate pentru o viața prosperă și luminoasă.

Lumea este răzvrătită astăzi: agitație, criză, conflicte – care afectează, de asemenea și țara și poporul nostru. Pacea de la frontierele noastre este instabilă. Responsabilitatea de a păstra integritatea țării, de a-i apăra granițele, de a păstra pacea și de a îmbogăți viața poporului nostru este responsabilitatea noastră, a tuturor. Cu Dumnezeu, iubire frățească, sprijin reciproc, cu spirit de reconciliere, pace și prin eforturi comune vom fi capabili să depășim dificultățile și provocările, să obținem realizări deosebite și succese, să îndeplinim toate aspirațiile virtuoase prețuite de inimile noastre. (…)

Iubiți credincioși, dorim pace, dragoste și prosperitate în lume, familiilor, poporului și patriei noastre. Un an bun pentru toți, binecuvântările lui Dumnezeu să se reverse peste voi toţi, „Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune”.

Sursa: www.armenianchurch.org

Preasfinţitul Episcop Angaelos, Episcop General al Bisericii Ortodoxe Copte din Regatul Unit

„2014 a fost un an plin de provocări, în care a fost nevoie de asistență și susținere umanitară pentru omenii din întreaga lume, multe dintre aceste cazuri fiind rezolvate atât prin bunăvoința personală a indivizilor, cât și a societăților în ansamblu. De aceea, reflectând în timp la întunericul acestor tragedii, trebuie să ne amintim să fim recunoscători razei de lumină adusă de faptele remarcabile ale unor oameni credincioși, printre care și unii care, din păcate, au plătit prețul suprem.

Prin aceste manifestări, întreaga lume a fost martoră la o dramă ce are ca scop distrugerea unor comunități vechi de secole. Ca răspuns la această evoluție alarmantă însă, s-au facut eforturi  în toate spectrele ecumenice și inter-religioase, care și-au exprimat solidaritatea, au pledat și au oferit ajutor celor afectați.

Liderii religioși și civili au fost chemați să vorbească împotriva încălcării drepturilor fundamentale ale omului și în multe cazuri aceștia au răspuns la acest apel cu responsabilitate și angajament. Cu toate acestea, răspunsul lor este disproporționat în raport cu suferința, pierderile și devastarea care s-a produs și multe alte eforturi trebuie făcute de acum încolo.

Este din ce în ce mai greu să oferi speranță celor care continuă să sufere de încălcări grave ale drepturilor lor și totuși ni se amintește, mai ales în această perioadă a anului, că prin Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, întreaga omenire a primit în dar respect, iubire și pace, prin mesajul mântuirii.

Comunitatea mondială este clădită pe protejarea principiilor fundamentale ale libertăților oferite de Dumnezeu: libertate și egalitate, în timp ce multora li se refuză aceste drepturi. Noi, cei care suntem liberi să ne bucurăm de ele, trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru aceștia, să pledăm pentru ca și ei să se poată bucura de aceste drepturi. Avem o responsabilitate individuală și colectivă față de frații și surorile noastre, indiferent de apartenența lor religioasă. Fiecare individ are dreptul de a trăi în pace și cu libertatea de a-și alege credința, atâta timp cât acest lucru nu împiedică alegerile altora.

Domnul nostru Iisus Hristos a fost născut în sărăcie și în împrejurări ostile, iar prunc fiind, a căutat adăpost în Egipt. Familia Sa a fugit de persecuția opresivă a lui Irod și a continuat să trăiască confruntându-se cu provocări pentru ca noi să găsim alinare în exemplu Său și în biruința Sa, în tot ceea ce încearcă să ne doboare. Domnul nostru ne-a avertizat că „în lume veți avea necazuri”, dar apoi imediat ne asigură cu cuvintele Lui puternice, „îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).

Atunci când se analizează asuprirea, fie că pe scară globală sau individuală, trebuie să ne amintim că Dumnezeu a dăruit drepturile fundamentale ale omului tuturor, iar în cazul în care ele sunt încălcate, trebuie să acționăm, după cum ni spune: „credința fără fapte este moartă” (Iacov 2:26).

Ar trebui să profităm de ocazia începutului de an și să ne gândim la modul în care noi, ca indivizi și comunitățile noastre, putem avea un impact pozitiv în viața celor din jurul nostru, începând prin a corecta acele atitudini care îi afectează pe cei de lângă noi.

Vă transmit binecuvântările Nașterii Domnului și vă doresc un An Nou cu sănătate, bucurie și împlinire în tot ce vă este drag!

Sursa: www.copticcentre.com

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here