Mesajele ierarhilor români cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului (II)

0
215

candelaIPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului – „Toți creștinii sunt mărturisitori ai Învierii”

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Hristos a înviat!

Iată că am săvârșit perioada postului și am ajuns la sfârșitul celor 40 de zile care sunt încununate de praznicul Învierii Domnului. Acest post nu a fost așezat întâmplător înaintea acestei mari sărbători, ci el a fost gândit de Sfinții Părinți ca o pregătire pentru a înțelege și a ne face părtași pe cât putem tainei Învierii Domnului. Mântuitorul Însuși a postit 40 de zile înainte de a începe propovăduirea Evangheliei, dându-ne astfel exemplu, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,de aceea și Iisus postește patruzeci de zile, ca să ne arate leacurile mântuirii”.
În urma pregătirii prin post și rugăciune ne facem părtași luminii Învierii și la rândul nostru vestim Învierea Domnului, devenind astfel mărturisitori ai Învierii Lui.

Pe lângă faptul că toți creștinii sunt mărturisitori ai Învierii Domnului, au fost și martori direcți ai Învierii Acestuia, martori ce au vestit această taină. Deși numim martori ai Învierii pe femeile mironosițe și pe Sfinții Apostoli fiindcă L-au văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos după Înviere, ei nu au participat la momentul exact al Învierii Domnului, căci Mântuitorul a trecut prin piatra de la ușa mormântului așa cum a trecut prin ușile încuiate, când li S-a arătat Apostolilor după Înviere și tot ce știm despre taina Învierii aflăm de la Sfântul Apostol Pavel care spune că Trupul Domnului supus putrezirii, prin înviere S-a îmbrăcat întru neputrezire, Trupul Lui muritor S-a îmbrăcat întru nemurire; Trupul cel firesc S-a schimbat în Trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 44, 53); moartea a fost înghițită de viață (II Corinteni 5, 4). Hristos o dată înviat din morți, nu mai moare pentru că moartea nu mai are stăpânire peste El (Romani 6, 9).

În iconografia ortodoxă, Învierea Domnului este reprezentată îndeosebi prin două scene ce țin să arate această mare taină. Într-una din reprezentările iconografice ale Învierii Domnului, este înfățișată pogorârea la iad a Mântuitorului și ridicarea protopărinților noștri, Adam și Eva, așa cum reiese și din cântările pascale: ,,Adam prin înșelăciune împiedicându-se, jos s-a pogorât în prăpastia iadului; dar Tu, Cel ce ești din fire Dumnezeu milostiv, Te-ai pogorât spre căutarea Lui și, pe umeri purtându-l, împreună l-ai înviat”.

Astfel, având în vedere că primii care au aflat de biruința Mântuitorului asupra morții sunt protopărinții noștri, Adam și Eva, îi putem numi pe aceștia martori ai Învierii Domnului.
Mântuitorul Iisus Hristos nu se coboară în iad ca pedeapsă pentru păcat, fiindcă El nu a avut păcat, ci pogorârea Lui la iad ,,trebuie înțeleasă ca o apropiere specială a Sa de sufletele de acolo, pentru ca acelea care au pus în viața de aici prin credință o temelie a mântuirii lor să poată, prin această apropiere a lui Iisus de ele, să se înalțe la mântuire”.

IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei – „Paznicul iubirii negrăite a lui Dumnezeu pentru noi”

„Îngerul a strigat celei pline de dar: Curată Fecioară, bucură-te; Şi iarăşi zic: bucură-te, căci Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt şi pe morţi i-a înviat; popoare veseliţi-vă!“ Aceste cuvinte de îndemn duhovnicesc ale îngerului, pe care le auzim cântându-se în sfintele noastre biserici cu prilejul acestui mare praznic, ne cheamă pe toţi la întâlnirea sfântă şi mântuitoare cu Însuşi Cel înviat Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Acesta, Domnul Slavei, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire a răbdat patimile cele înfricoşătoare, crucea cea de viaţă dătătoare şi a înviat a treia zi după Scripturi. Taina Învierii Lui ne pune în lumină iubirea Sa nesfârşită faţă de om şi faţă de întreaga creaţie. Sfântul Evanghelist Ioan, copleşit de măreţia iubirii Tatălui ceresc, spune că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16). Iată de ce sărbătoarea de astăzi este mai întâi de toate praznicul iubirii negrăite a lui Dumnezeu pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Căci, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om, pentru ca apoi prin Jertfa Sa de pe cruce şi prin Înviere să dăruiască oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Mântuitorul Hristos, precum din pântecele Fecioarei Maria S-a născut, lăsându-i fecioria nestricată, tot astfel a înviat, biruind moartea şi surpând puterea ei. El a lăsat în mormânt giulgiurile singure, dar a ridicat la viaţă pe strămoşii noştri. Adam a urmat pe Domnul în înviere şi Eva a venit şi ea la viaţă. Strămoaşa mulţumeşte astăzi Fecioarei Maria, iar tot pământul cade în genunchi înaintea Domnului, cântând cu glas de biruinţă: „Hristos a înviat!“ În această prăznuire divină: „Eva şi-a ridicat ochii din iad şi s-a bucurat, căci Fiul fiicei sale, Fecioara Maria, a venit, ca un Vindecător al vieţii, ca s-o ridice pe mama Maicii Lui la cele de sus. Binecuvântat să fii Pruncule, Care ai zdrobit capul şarpelui şi ne-ai ridicat din moartea în care eram aruncaţi!“ (Sfântul Efrem Sirul, „Imne la Naştere“ VIII). Deci, datorită măreţiei şi binefacerilor Sale, Mântuitorul Hristos ne oferă astăzi Învierea Sa, Praznicul praznicelor şi Sărbătoarea sărbătorilor, care întrece toate sărbătorile. Căci aşa precum soarele întrece stelele în strălucire şi Învierea este cu adevărat mai plină de lumină, nu doar pentru serbările pământeşti, ci şi pentru sărbătorile care-L prăznuiesc pe Mântuitorul Hristos (Sfântul Grigorie Teologul, „Predică la Paşte“, 45, PG. 36, 624).

Desigur, Învierea Mântuitorului Hristos depăşeşte puterea noastră de înţelegere. Cântările pascale explică acest eveniment unic, zicând: „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase, iar a treia zi, ca şi Iona din chit, ai înviat din mormânt“ (Penticostar, Canonul Învierii, Cântarea a VI-a, Glasul I). Sfântul Ioan Damaschin, referindu-se la acest moment, zice: „Păzind peceţile întregi a înviat din mormânt, Cel Ce n-a stricat cheile Fecioarei prin Naşterea Sa şi ne-a deschis nouă uşile raiului“. Deci, dacă „Îngerul mai înainte de zămislirea Domnului a grăit celei pline de daruri: Bucură-te! Tot un înger, la Învierea Lui, a răsturnat piatra slăvitului Său mormânt. Acela, în locul întristării, semne de bucurie a vestit; iar acesta, în locul morţii, pe Stăpânul Cel dătător de viaţă ne-a propovăduit. Pentru aceasta, strigăm: Făcătorule de bine al tuturor, Doamne, slavă Ţie!“ (Penticostar, Duminică la Utrenie, Glasul II, stihire la Laude). Ca atare, Domnul, precum S-a născut dintr-o Fecioară curată, neispitită de nuntă, tot aşa a înviat dintr-un mormânt unde nimeni n-a fost pus şi fără a-l deschide. Cum constatăm: o taină dumnezeiască a fost Naşterea Sa din Preacurata Fecioară Maria şi o taină dumnezeiască a fost Învierea Sa din morţi. Şi, de asemenea, în acelaşi fel tainic a intrat la ucenicii Săi prin uşile încuiate şi a stat în mijlocul lor (Ioan 20, 19).

IPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei – „Creștinul credincios trăiește întru Domnul Care a biruit moartea”

Hristos a înviat! A trecut perioada Postului Mare şi, după ce am parcurs acest „dumnezeiesc stadion al înfrânării“, am ajuns la sărbătoarea luminată a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe Care „moartea n-a putut să-L ţină“ (cf. Fapte 2, 24). Conştienţi de măreţia evenimentului mântuitor, noi, creştinii, ne exprimăm bucuria pascală glăsuind: „Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă“.

Primind moartea de bunăvoie, Fiul lui Dumnezeu „a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn“ (I Pt. 2, 24). Înviind a treia zi din mormântul Său, El S-a făcut „pârgă (a învierii) celor adormiţi“ (I Cor. 15, 20). În intervalul dintre moartea ispăşitoare de pe Golgota şi Învierea lui Hristos, se petrece slăvita şi biruitoarea Sa coborâre în iad, adică în locuinţa celor osândiţi. Acest mare adevăr este subliniat de Sfânta Scriptură, de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi de minunatele cântări ale Penticostarului.

Misiunea lui Hristos în iad

Chiar şi atunci când trupul lui Hristos se afla în mormânt, în timpul celor trei zile, iubirea Sa era activă. El a folosit acest timp ca să coboare, cu sufletul Său, până în adâncimile iadului, în abisul morţii. Precum arată Sfântul Iustin Martirul, „Domnul, Dumnezeul Cel Sfânt al lui Israel, Şi-a reamintit de morţii Săi, de toţi aceia care dorm în pământ, şi a coborât la ei ca să le spună vestea cea bună a mântuirii“.

Icoana ortodoxă a Învierii ni-L arată pe Hristos, al doilea Adam, Omul desăvârşit, aplecându-Se peste un om vechi, spre a-l prinde pe acesta de mâna dreaptă şi a-l trage în sus. Acel om vechi este: Adam şi Eva, care au căzut de la viaţă, care au locuit „în latura umbrei morţii“ (Is. 9, 1).

Biserica primară a învăţat că Iisus a coborât în locuinţa celor morţi şi a predicat Evanghelia patriarhilor, sfinţilor, profeţilor, regilor şi martirilor Vechiului Testament, conducându-i pe ei din iad spre Cer. Aceştia erau, într-adevăr, „duhurile din închisoare“ (cf. I Pt. 3, 19), cărora Mântuitorul le-a oferit vestea cea bună a mântuirii. Sfântul Irineu de Lyon scria astfel: „Pentru acest motiv, Domnul a coborât în regiunile de sub pământ, predicând şi acolo venirea Sa şi declarând iertarea păcatelor, care este primită de către aceia care cred în El“.

Misiunea lui Hristos în iad era de a desăvârşi lucrarea Sa mântuitoare. Scopul Său era să vestească mântuirea nu numai celor vii, ci şi drepţilor care au murit.

Coborârea lui Hristos în iad, ca Biruitor, reprezintă actul eliberator al lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie Teologul afirmă: „Iisus a coborât în iad, dar a salvat sufletele de acolo“.

Domnul Se situează pe Sine în faţa puterii morţii, spre a penetra împărăţia morţii şi a prăda puterea ei. Moartea nu mai este stăpână peste propria sa casă, fiindcă, din momentul când Iisus S-a coborât în iad, El este Stăpânul ei, El este Suveranul atotputernic, Ce ne spune răspicat: „Eu sunt Cel-dintâi şi Cel-de-pe-urmă şi Cel-viu. Mort am fost, şi iată, sunt viu în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi pe ale iadului“ (Apoc. 1, 17-18). Moartea rămâne încă ultimul duşman pe care omul trebuie în sfârşit să-l învingă (cf. I Cor. 15, 25). Însă, creştinul credincios trăieşte întru Domnul Care a biruit moartea (cf. Rom. 14, 7-8).

Domnul nostru S-a coborât în iad ca Biruitor, ca „Începător al vieţii“ (Fapte 3, 15). El S-a coborât în iad nu ca tovarăş de suferinţă, ci ca un strălucit Cuceritor. Domnul nostru apare în iad nu ca un prizonier al acestuia, ci ca un puternic Izbăvitor al celor întemniţaţi în el; nu ca un sclav, ci ca un Stăpân al vieţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here