Mesajele ierarhilor români cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului 2014 (I)

0
64

biserica1Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române – „Dumnezeu coboară în lume pentru a înălța pe om”

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este, mai întâi de toate, sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Pe cât a coborât El la noi, pe atât ne-a deschis nouă drum ca să ne înălţăm spre El.

Hristos-Domnul S-a făcut purtător de trup pământesc, ca pe noi, oamenii, să ne facă purtători de Duh Sfânt ceresc. El S-a făcut Om, ca pe noi, oamenii, să ne îndumnezeiască prin har. Fiul preaslăvit al lui Dumnezeu S-a făcut Fiul smerit al Omului, ca pe noi, oamenii, să ne înalţe la demnitatea şi slava de fii duhovniceşti ai lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, prin cuvintele: „Şi celor câţi L-au primit, care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13). Hristos a coborât din ceruri, S-a zămislit din pântecele unei femei fecioare şi S-a născut într-o peşteră, în interiorul pământului, ca pe noi oamenii să ne înalţe prin har în interiorul Împărăţiei cerurilor, în intimitatea iubirii Preasfintei Treimi.

Taina întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, despre care Sfântul Ioan Damaschin spune că e „singurul lucru nou sub soare”, este cântată cu fior sfânt în toate cântările bisericeşti ortodoxe, arătându-ne mai lămurit că rostul Întrupării Fiului lui Dumnezeu este sfinţirea omului şi participarea lui la viaţa veşnică: „Veniţi, credincioşilor, să ne înălţăm dumnezeieşte şi să vedem cu adevărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi curăţindu-ne mintea prin viaţă curată să aducem în loc de mir fapte bune; să pregătim prin credinţă intrarea sărbătorii Naşterii şi cu cei de sus să strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui în Treime, prin Care S-a arătat între oameni bunăvoirea mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni!”.

Taina coborârii Fiului lui Dumnezeu în lume şi a apropierii Lui maxime de noi, oamenii, ne cheamă să ne ridicăm şi să ne apropiem şi noi de El, să-L întâmpinăm în viaţa noastră, prin dreaptă credinţă, prin rugăciune, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin fapte bune. Să-L întâmpinăm pe Hristos în sufletul şi în casele noastre şi să ne bucurăm de lumina sărbătorii!

Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei – „A viețui în duhul Betleemului

„Cu adevărat mare este taina dreptei credințe: Dum­nezeu S-a arătat în trup”. Acesta este Crăciunul. Cel ce Se naște în Betleem este Dumnezeu. Hristos este Dumnezeu. El este Dumnezeu și de­­vine Om în același timp. Orice altă înțelegere a Crăciu­nu­lui, ce nu cuprinde în ea mărturisirea că Hristos este Dum­nezeu, că Pruncul Iisus născut în ieslea Betleemului este Dumnezeu, că Fecioara Maria este Născătoare de Dum­ne­zeu, este o învățătură falsă și adevăr nu se află întru ea. Creș­­­­tinul ortodox este chemat înainte de toate să aprofun­deze credința în Hristos ca Dumnezeu, să se lase cuprins de ea, să se roage pentru a o dobândi.

Având ca fundament credința în Hristos, Dumnezeu și Om deopotrivă, suntem chemați să prelungim în viața noastră taina Lui divino-umană. Trăind în această lume, dar destinați veșniciei, viața noastră se cere a fi dumnezeiască și omenească în același timp. Perioada sărbătorii Nașterii Domnului este bun prilej pentru a conștientiza acest adevăr și a-l trăi cât mai adânc și cuprinzător. Meditația la taina Nașterii lui Hristos, partici­parea la Sfânta Liturghie și pacea sufletească dăruită de colinde pot fi împletite în aceste zile cu bucuria de a fi în familie, de a ne întâlni cu prietenii, de a oferi daruri celor dragi și celor care sunt în nevoie.

Sărbătoarea Nașterii Domnului este ziua păcii, a re­facerii legăturii între noi și Dumnezeu, între noi și semenii noștri, între puterile sufletești ale fiecăruia. Părintele Du­mitru Stăniloae vorbește despre „harul păcii izvorâtor din Hristos (…) ce înconjoară lumea (…), ce se așază între toate, le­gându-le, făcând pace între ele (…), pace în omul însuși”. Nașterea Dumnezeiescului Prunc, prezența Prea­cu­ratei Sale Maici și a bătrânului Iosif, leagănul și scutecele ar trebui să nască și să renască în viața românilor bucuria de a fi tată și mamă, de a avea prunci și de a veghea la edu­cația lor.  Se cuvine ca icoana Nașterii Domnului să fie așezată în fiecare casă la loc de cinste, pentru ca părinții cu mulți copii să primească întărire, curaj pentru a-i crește cum se cuvine și a se bucura de existența lor.

Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului – „Pruncul Mântuitor”

Noi îi fericim pe păstorii din Betleem care au avut bucuria de a-L adora în ieslea din peşteră pe Pruncul Mântuitor. Şi au putut face lucrul acesta pentru că aveau inima curată. Nu citim noi în predica de pe Munte: fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5,8)? Ceea ce au văzut păstorii în noaptea sfântă am putea vedea şi noi, dacă am fi vrednici să vedem. Prin credinţa şi dragostea noastră, după ce ne-am curăţit inima printr-o serioasă pocăinţă şi printr-un efort purificator, care presupune şi o sinceră spovedanie, putem avea o experienţă duhovnicească deosebită.

Anul acesta a fost rânduit de Sfântul Sinod să ne preocupăm în mod special de Sfânta Euharistie şi de Mucenicii Brâncoveni. Or, la Sfânta Liturghie, întotdeauna este prezent Pruncul Mântuitor. Cei ce-şi curăţesc inima, ca păstorii din Betleem, pot să-L vadă.

Aşadar Liturghia ne aşează în faţa ieslei din Betleem şi în faţa Pruncului Mântuitor. Când ne pregătim pentru Liturghie şi oficiem Proscomidia, aşezând steluţa peste pâinea ce va deveni la sfinţirea darurilor Trupul lui Hristos, rostim cuvintele scripturistice: Şi iată, venind steaua, a stătut deasupra unde se afla Pruncul. Se rostesc apoi cele spuse de prooroci despre Prunc.

La orice Sfântă Liturghie, în Euharistie, Îl putem recunoaşte pe Pruncul Mântuitor. Euharistia nu este un simbol, ci este Însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului. El Însuşi a spus lucrul acesta. Sfântul Nicolae Cabasila ne zice că jertfa se săvârşeşte în clipa sfinţirii… că ceea ce se jertfeşte nu e pâinea, ci Însuşi Trupul lui Hristos; că jertfa Mielului lui Dumnezeu e una singură, adică cea adusă o dată pe cruce.

Pe bună dreptate, Părintele Alexandre Schmemann zice că, aducând din nou această jertfă, noi cunoaştem de fiecare dată cu bucurie că o aducem cu Iisus Hristos, că El este Cel Care S-a dăruit pe Sine și Care este în noi și Care aduce veșnic jertfa adusă de El odată și pentru totdeauna.

Crăciunul, întruparea lui Hristos, se reactualizează la orice Liturghie. Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă: Ce să spun și ce să grăiesc? Minunea mă înspăimântă. Cel bătrân în zile s-a făcut copil; Cel care stă pe scaun înalt şi prea slăvit este aşezat în iesle; Cel nepipăit, Cel simplu, Cel necompus şi Cel necorporal este cuprins de mâini omeneşti; Cel ce a rupt legăturile păcatului se înfaşă în scutece, pentru că vrea aceasta. Căci vrea să prefacă necinstea în cinste, să îmbrace ceea ce este neslăvit în slavă, să arate chip de vieţuire virtuoasă ceea ce era de regulă supus insultei. Pentru aceea, ia corpul meu, ca eu să fac loc Cuvântului Lui; şi, luând corpul meu, îmi dă Duhul Lui; ca, dând şi luând, să-mi aducă visteria vieţii. Ia trupul meu ca să mă sfinţească; îmi dă Duhul Lui ca să mă mântuie.

Episcopul Gurie al Devei și al Hunedoarei – „O naștere de Sus, pentru înnoirea și transfigurarea celor de jos”

Nașterea Mântuitorului, pe care astăzi o prăznuim, ne invită să reflectăm profund asupra existenţei de dincolo de materie: de unde a venit acest Prunc? De ce venirea Lui în materie și în istorie este un eveniment unic, irepetabil, cu consecinţe majore asupra întregii omeniri? Cu ce scop a venit El pe pământ? Cât de importantă este lumea aceasta în raport cu cealaltă? Cât de realişti şi de credibili suntem când mărturisim, în Crez, că ,,aşteptăm viaţa veacului ce va să fie”?

Astăzi Dumnezeu devine materie, se face un bebeluş vulnerabil în braţele unei femei foarte iubitoare, dar sărmană, o femeie pe cât de bogată în sentimente, pe atât de săracă în cele materiale. Spune colindul: „Că bogatul încă moare, ca tot omul de sub soare // Şi averea lui rămâne, de o iau rude streine. // Cât se vor muta din lume, li s-a uitat al lor nume, // Li s-a uitat şi mormântul,/ Că i-a ’mpresurat pământul”.

De ce oare optează Dumnezeu pentru această soluţie, a întrupării? Pentru ca să ne convingă pe noi de realitatea celeilalte lumi, nesfârşite. Oamenii lumii noastre sunt tentaţi să se poarte ca şi când nu există decât lumea aceasta, ca şi când nu există decât materia. Or Dumnezeu este mai presus şi dincolo de materie. El vrea să ne înveţe că duhul este deasupra trupului, că spiritul este superior biologicului, că viaţa duhovnicească este mai importantă decât viaţa trupească, pământească. Mai vrea să ne spună că, privind lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu, materia este o existenţă de categoria a doua! Este o existenţă secundară, care se va topi până la urmă în prima, cea spirituală.

Nu avem voie să ne „împlântăm” în cele materiale, precum a făcut-o Irod. O zicală românească străveche spune: ,,Viaţa este o punte. Ea nu a fost făcută pentru a-ţi construi o casă pe ea!”. Nu avem voie să investim toate eforturile noastre numai pentru confortul pământesc, uitând de cele cereşti. Dumnezeu S-a coborât în materie, pentru ca să ne ridice pe noi deasupra materiei. Aşa că, într-o lume materialist precum este cea de astăzi, creştinii adevăraţi au curajul să meargă contra curentului, au curajul să-şi trăiască viaţa, pregătindu-se permanent pentru moarte, curăţindu-şi viaţa de păcate, respectând poruncile lui Dumnezeu. Ei nu se lasă intimidaţi de o cultură anti-hristică, ce ne îndeamnă să trăim ca şi când nu ar exista nimic dincolo de moarte.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here