Mesajul Papei: „Prea mulți oameni sunt masacrați sau ținuți ostatici”

0
87

papaZeci de mii de oameni s-au strâns, în această dimineață, în piața Sfântul Petru, din Roma, pentru a  asculta mesajul tradițional de Crăciun, transmis din logia basilicii Sfântul Petru de suveranului pontif. Conducătorul Bisericii Catolice a folosit discursul său pentru a vorbi despre situația refugiaților, ostaticilor și a tuturor celor care sunt afectați direct de conflictele prelungite din întreaga lume și pentru a-i  îndemna pe toți ceilalți să nu rămână indiferenți la suferințele semenilor. „Crăciunul ar trebui să aducă un mesaj de mântuire în această lume marcată de conflicte și suferință” a declarat acesta, făcând apel la empatie, căldură, blândețe și pace globală.

În continuarea discursul dedicat Nașterii Domnului sanctitatea sa, Papa Francis, a denunțat „persecuțiile brutale” la care sunt supuse minoritățile religioase și etnice, după cum transmite bbc.com/.

În ce de-al doilea mesaj Urbi et Orbi, suveranul pontif, a vorbit despre greutățile ce nu pot fi descrise în cuvinte, la care sunt supuse victimele din Siria și Irak, a condamnat atacurile talibane din Pakistan și a îndemnat, de asemenea,  la un dialog între israelieni și palestinieni.

În mod deosebit el a făcut referire la atentatul care a avut loc asupra şcolii din Peshawar și care s-a soldat cu moartea a o sută patruzeci și doi de copii, spunând că s-a rugat pentru „liniștea familiilor copiilor uciși săptămâna trecută în Pakistan”.

De asemenea, Papa a vorbit despre conflictul din Ucraina, îndemnând la reconciliere, la depăşirea tensiunilor și conflictelor și la găsirea unui „drum al fraternităţii”.

În mesajul său Papa a condamnat abuzurile asupra copiilor și practica avortului, vorbind despre „copii uciși înainte de a vedea lumina” și  „îngropați în egoismul unei culturi care nu  iubește viața”. Mai mult decât atât, vădit emoționat, a ținut să precizeze „copii sunt strămutați, abuzați și persecutați în războaie, sub ochii noștri și cu tăcerea noastră complice”.

În Ajunul Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului, suveranul a telefonat refugiaților irakieni situați în tabăra Ankawa din apropierea orașului Erbil pentru a-i binecuvânta și a le transmite un mesaj de susținere, oferindu-le ca exemplu pilda lui nașterii lui Iisus. „Sunteți ca Iisus în noaptea de Crăciun, căci nici pentru El nu a fost loc atunci”, le-a spus acesta.

Emanuela Popa

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here