Este îndeobşte cunoscut că asceza presupune nevoinţă. Ori această nevoinţă se materializează în postiri, în răbdare de sete, de frig, în osteneli trupeşti deosebite (mătănii, stat în picioare cu mâinile ridicate, străbaterea de distanţe lungi pe arşiţa soarelui etc.), în privegheri şi nesomn. Toate acestea urmăresc atât mortificarea (mortificare ca supunere) trupului ca ceva ce se împotriveşte duhului, cât şi călirea voinţei, antrenarea ei, precum şi dobândirea umilinţei, a slăbiciunii ca mediu de dezvoltare a smereniei. Toate acestea nu înseamnă că părinţii erau sinucigaşi, sau omorâtori de trupuri. Nu erau pentru că mai presus de toate stă principiul socotinţei sau al dreptei măsuri aşa cum citim la avva Pimen: “zis-a iarăşi: toate cele peste măsură sunt ale dracilor” (Pimen, 129) şi în alt loc: “şi iarăşi a zis: socotinţa este mai mare decât toate faptele cele bune” (XXV, 6).
Să încercăm să redăm câteva apoftegme referitoare la trup pentru a ne putea crea o imagine de cum era privit acesta, de cum era îngrijit:
Avva Antonie: “sunt unii care şi-au topit trupurile lor cu nevoinţa şi pentru că nu au avut ei dreaptă socoteală, departe de Dumnezeu s-au făcut” (Antonie, 10) sau “Un frate, după ce s-a lepădat de lume şi a împărţit averile sale săracilor, ţinând puţine pentru sine, a mers la avva Antonie. Şi de aceasta înştiinţându-se bătrânul, a zis lui : de voieşti să te faci călugăr, mergi în satul acela şi cumpără carne, şi pune-o împrejurul trupului tău gol şi aşa vino aici. Şi făcând fratele aşa, câinii şi păsările îi rupeau trupul lui. Şi venind el la bătrânul, îl întreba, de a făcut cum l-a sfătuit. Iar acela, arătându-i trupul lui rupt, sfântul Antonie i-a zis : cei ce se leapădă de lume şi voiesc să aibă bani, aşa fiind luptaţi de draci, se rup.” (Antonie, 22) sau “A zis avva Antonie : socotesc ca trupul are mişcare firească amestecată cu el, dar nu lucrează de nu va voi sufletul, ci numai însemnează în trup nepătimaşa mişcare. Este încă şi altă mişcare ce stă întru a hrăni şi a îngrăşa trupul cu mâncări şi cu băuturi, din care fierbinţeala sângelui zădărăşte trupul spre lucrare. Pentru aceasta şi zice Apostolul : nu vă îmbătaţi cu vin întru care este curvia. (Efeseni V, 18). Şi iarăşi Domnul in Evanghelie, poruncindu-le ucenicilor, zicea: luaţi aminte sa nu se îngreuneze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia. (Luca XXII, 34) Este încă şi altă mişcare la cei ce se nevoiesc, care se face din vrăjmăşia şi zăvistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a şti, că trei sunt mişcările trupeşti: una firească, alta din neluarea aminte a hranei şi a treia de la draci.” (Antonie, 24) sau “Acelaşi a zis : totdeauna să ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu : să-ţi aduci aminte de cel ce omoară şi face viu (Impăr. II, 6). Să urâţi lumea şi cele ce sunt într-însa, să urâţi toată odihna trupească, să vă lepădaţi de viaţa aceasta, ca să vieţuiţi lui Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte, ce aţi făgăduit lui Dumnezeu. Că cere aceasta de la voi în ziua judecăţii : să flămânziţi, să însetaţi, să umblaţi în haine sărace, să privegheaţi, să vă tânguiţi, să plângeţi, să suspinaţi cu inima voastră, să vă încercaţi de sunteţi vrednici de Dumnezeu, să defăimaţi trupul, ca să vă mântuiţi sufletele voastre.” (Antonie, 35).
Avva Arsenie: “Altădată avva Arsenie a zis către avva Alexandru : după ce vei despica smicelele tale, vino să guşti cu mine, iar de vor veni străinii, mănâncă cu ei. Dar avva Alexandru lucra încet şi moale şi sosind ceasul, încă mai avea smicele şi voind să păzească cuvântul bătrânului, a stătut să sfârşească smicelele. Deci, văzând avva Arsenie că a zăbovit, a luat gustarea, socotind că a avut străini. Iar avva Alexandru, după ce a sfârşit târziu, s-a dus. Şi i-a zis lui bătrânul : ai avut străini?Iar acela a răspuns : nu ! Şi i-a zis lui iarăşi : dar cum nu ai venit ? Iar el a zis : pentru că mi-ai spus, că după ce voi despica smicelele să vin. De aceea păzind cuvântul tău, n-am venit. Şi s-a minunat bătrânul de luarea aminte a lui cea cu de-amănuntul şi i-a zis lui : mai de dimineaţa să dezlegi postul, ca şi pravila să ţi-o faci şi apa ta să o bei; iar de nu, degrabă are să se bolnăvească trupul tău.” (Arsenie, 24)
Avva Agathon: “A fost întrebat avva Agathon : ce este mai mare : osteneala cea trupească, sau păzirea celor dinăuntru? Iar bătrânul a zis : omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupească este frunza, iar păzirea celor dinăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris : tot pomul care nu face roadă bună, se taie şi în foc se aruncă (Mat. VII, 19), arătat este că pentru roadă este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea minţii. Dar este trebuinţă şi de acoperământul şi podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupeşti.” (Agathon, 8) sau “Şi era avva Agathon înţelept cu mintea şi fără de preget cu trupul şi se îndestula cu toate şi cu lucrul mâinilor şi cu hrana şi cu îmbrăcămintea.” (Agathon, 10) sau “Zicea avva Agathon : de mi-ar fi fost cu putinţă să găsesc un bubos să-i dau trupul meu şi să iau pe al lui, bucurie aş fi avut, căci aceasta este dragostea cea desăvârşită.” (Agathon, 26)
Avva Grigorie Teologul: “aceste trei lucruri cere Dumnezeu de la tot omul, care are Sfântul Botez, adică: credinţa dreaptă de la suflet, adevărul de la limbă şi înfrânarea patimilor, adică curăţenie de la trup.” (Grigorie Teologul, 1)
Avva Ilie: “zis-a iarăşi: de nu va cânta mintea împreună cu trupul, în zadar este osteneala. Că de iubeşte cineva necazul, mai pe urmă se face lui spre bucurie şi odihnă” (Ilie, 6)
Avva Theona: “zis-a avva Theona: fiindcă se îndepărtează mintea de la privirea spre Dumnezeu, pentru aceasta suntem robiţi de patimile trupeşti.” (Theona, 1)
Avva Meghetie: “au întrebat unii din părinţi pe avva Meghetie, zicând: de va prisosi fiertură pe a doua zi, voieşti să o mănânce fraţii? Zis-a lor bătrânul: de s-a stricat, nu e bine să fie siliţi fraţii să o mănânce şi să se îmbolnăvească, ci să o lepede. Iar de este bună şi pentru desfrânare se va lepăda şi alta se va fierbe, aceasta e rău.” (Meghetie, 3)
Avva Pimen: “zis-a avva Pimen: trei fapte trupeşti am văzut noi la avva Pamvo: nemâncarea până seara în fiecare zi, tăcerea şi rucodelie mare.” (Pimen, 150) sau “s-a dus avva Isaac la avva Pimen şi văzând-l pe el că pune puţină apă pe picioare, ca unul ce avea îndrăzneală către dânsul, i-a zis: cum unii au întrebuinţat asprimea chinuindu-şi trupul lor? I-a zis lui bătrânul: noi nu ne-am învăţat să fim omorâtori de trupuri, ci de patimi.” (Pimen, 183) sau “zis-a iarăşi: aceste trei rane nu pot să le tai: mâncarea, îmbrăcămintea şi somnul; dar din parte putem să le tăiem.” (Pimen, 184)
Din puţinele exemple date mai sus se vede clar atitudinea pe care o aveau părinţii pustiei asupra trupului. Trupul nu este văzut nicidecum ca închisoare a sufletului, ci este spiritualizat, este pus să lucreze pentru mântuire, este îngrijit atât cât este necesar. Atenţia se mută spre cele cereşti, nu se fac concesii trupului după cuvântul “trupul e bună slugă, dar rău stăpân”. Postul ca armă de luptă împotriva patimilor şi nu a trupului, îl solicită pe acesta din urmă să se conformeze, să se acomodeze la un minim necesar, dar ordinea şi rânduiala fără fluctuaţii mari, îl fac să funcţioneze ireproşabil. Munca, hrana naturală, vegetală, odihna măsurată plus harul dumnezeiesc aduc trupul la o materialitate fină, spiritualizată la o uşurătate în slujirea celor bune. Este de remarcat şi aspectul privitor la grija deosebită pe care o acordau Părinţii Deşertului sănătăţii trupului cunoscându-se faptul că numai un trup sănătos poate sluji cum se cuvine şi corespunde scopului şi modelului de normalitate pentru care a fost creat, boala fiind o urmare a păcatului şi a stricăciunii. Părinţii îşi îngrijeau sănătatea, cu toate că nu făceau din această sănătate un scop în sine, boala şi răbdarea în boală fiind o formă ascetică la fel de bună ca şi nevoinţa şi postirea celui sănătos.
Doar în felul acesta trupul capătă o orientare eshatologică, este pus să urmeze sufletului, este dus la îndumnezeire, căci aşa cum am văzut când am definit persoana, aceasta se cuprinde în întregul complex uman, în trup şi suflet.
Metode psihoterapeutice în Pateric, Petre Suciu
Jurnal Spiritual
