Vă spun din nou ceea ce, adesea, v-am spus: nu după însemnătatea darurilor se măsoară milostenia, ci după duhul celui care dă. Știți povestea văduvei. Bine-i să pomenim mereu această pildă. Săracul, nu mai mult ca altul, nu va deznădăjdui de sine însuși, având sub ochi pe această femeie care a dat cei doi dinari. Au fost și de aceea care, când s-a ridicat templul, au adus în dar părul lor – și nici aceștia n-au fost neținuți în seamă. Dacă și-ar fi adus părul în vreme ce aveau acasă bani, ar fi fost blestemați – aducând însă singura bogăție ce aveau, au fost primiți. Dacă, în ce-l privește, Cain a fost alungat, nu a fost din pricina puținătății jertfei, ci pentru că aducea ce avea mai de prost preț. „Blestemat – este scris – acela care are o vită întreagă, și aduce jertfă stăpânului, una beteagă”. Aceasta nu-i cu privire la cineva care nu aduce o jertfă întreagă, ci la acela care are una și o cruță. Cel ce n-are nimic, nici o ocară nu i se poate face, ba mai mult, poate fi răsplătit. Ce poate fi mai de puțin preț ca două drahme, mai neînsemnat ca un păr sau un căuș de făină? Și totuși, aceste jertfe au fost tot atât de bine primite ca și vitele și banii. „Fiecare e bine primit după ceea ce are, nu după ceea ce nu are”. „Fă binele pe care-l poate face mâna ta”. Așadar, vă cer, să dăm cu inimă bună ce avem, pentru săraci. Fie că dăm puțin, noi vom primi aceeași răsplată ca și aceia care dau mai mult – și chiar mai mult decât aceia care dau mii de talanți. În felul acesta, vom câștiga comorile cele fără de nume ale lui Dumnezeu.
Cuvinte alese, Sfântul Ioan Gură de Aur
Jurnal Spiritual
