Minunate-s lucrurile Tale Doamne, toate cu înţelepciune le-ai facut

0
1600

fotografii,,Dacă avem ochi de văzut, aceştia vor percepe în jurul nostru miracole. Păsările din văzduh şi florile de pe câmpii vor deveni semne ale Raiului, iar oamenii rugători vor oferi mărturii de netăgăduit despre prezenţa, puterea, mărirea şi slava Lui Dumnezeu.’’ (Preot Petru Munteanu)

Priveşte frumuseţea ce te înconjoară şi vei fi fericit!

,,Ce-a făcut Dumnezeu cu un singur cuvânt al Său! Ce armonie, ce felurime! Ori în ce parte s-ar întoarce cineva, vede înţelepciunea şi măreţia lui Dumnezeu! Uită-te la luminile cereşti, la stele, cu câtă simplitate le-a împrăştiat mâna lui Dumnezeu fără să folosească firul şi colţarul. Cât de mult odihnesc ele pe oameni! În timp ce luminile lumeşti înşiruite sunt foarte obositoare.
Cu câtă armonie le-a făcut Dumnezeu pe toate! Vezi şi copacii unei păduri pe care i-au plantat oamenii sunt ca o armată, ca o companie. În timp ce pădurile naturale ce mult odihnesc! Unii copaci sunt mari, alţii mici, fiecare cu culoarea lui. O floare mică a lui Dumnezeu are mai mult har decât o grămadă de flori false de hârtie; diferă precum materialul de material.’’ (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Atunci când iubeşti pe Dumnezeu, iubeşti întreaga creaţie a Sa, întreaga Sa zidire, natura toată, cu toate frumuseţile ei şi-I mulţumeşti că a fost aşa de iubitor şi darnic cu noi şi ne-a binecuvântat cu atâta frumuseţe care să ne încânte toate simţurile şi să ne bucure sufletul.

E minunat să te poţi bucura de un răsărit sau un apus de soare, e minunat să te bucuri de frumuseţea cerului înstelat, e minunat să îţi întinzi mâinile spre soare şi să-i simţi sărutarea sa caldă pe faţa ta, e minunat să mergi cu picioarele goale prin iarba udă şi mătăsoasă de un verde ca smaraldul, e minunat să asculţi clipocitul unui izvor cu apă limpede precum cleştarul, e minunat să asculţi un concert de păsărele, mai încântător, mai melodios şi mai armonios decât orice spectacol de operă, e minunat să respiri aerul îmbălsămat de parfumul florilor gingaşe, viu colorate şi frumos mirositoare. E minunat să te bucuri de măreţia munţilor falnici cu crestele mângâiate de soare şi să îţi doreşti să fii puternic ca muntele în faţa greutăţilor vieţii, să fii frumos ca muntele care este aşa cum a spus John Ruskin: ,,marea catedrală a pământului, cu portale de stânci, mozaicuri de nori, coruri de pâraie, altare de zăpadă, cupole etern scânteind de stele.’’ E minunat să dansezi prin ploaia caldă de vară, e minunat să priveşti marea înspumată şi să te gândeşti la ce este dincolo de linia orizontului.

Când te afli în faţa unei construcţii măreţe, la fel, rămâi impresionat, te simţi ca un copil mic care vede pentru prima oară un lucru pe care nu-l cunoaşte şi care îl face să îi strălucească privirea. E minunat să te poţi bucura de frumuseţea care te înconjoară, şi de aceea trebuie să ne facem timp să admirăm natura, să admirăm frumosul, să ne bucurăm că nu totul e urât în jurul nostru, să ne hrănim sufletul cu mici bucurii pe care ni le poate oferi întreaga creaţie a lui Dumnezeu.

Prin cugetarea la zidiri mulţi au cunoscut pe Dumnezeu

Atunci când iubeşti pe Dumnezeu din toată inima ta şi cu toată puterea ta, iubeşti întreaga creaţie a Sa, Îl vezi pe Dumnezeu în fiecare fir de iarbă, în fiecare floare frumos colorată, în fiecare răsărit de soare, în fiecare ciripit de păsărea şi te opreşti din drumul tău, dăruieşti o clipă din timpul tău ca să admiri toate acestea, ca să îţi încânţi privirea, să-ţi bucuri sufletul şi nu te mai saturi de frumuseţea întregii creaţii dăruită nouă cu multă iubire de Bunul Dumnezeu. Dacă am iubi întreaga Creaţie a lui Dumnezeu am iubi  şi proteja natura şi am trăi în armonie cu ea, am auzi cum Creaţia toată ne-ar vorbi despre înţelepciunea, bunătatea, pronia, purtarea de grijă, iubirea Divinului ei Creator şi atunci nu poţi să nu mulţumeşti Bunului Dumnezeu pentru aceste daruri binecuvântate, nu poţi de ex. să nu îţi doreşti să asculţi mai mult timp cântecul minunat al unei păsări, să te îmbeţi cu parfumul unei flori, ş.a,  dar dacă ai inima împietrită şi nu e atinsă de iubirea de Dumnezeu şi semeni, rămâi insensibil nu numai la cântecul unei păsări, ci la toată frumuseţea ce te înconjoară.

Noi de multe ori ne lipsim cu bună ştiinţă de frumuseţea şi puterea vindecătoare a traiului în armonie cu natura. Natura e atât de minunată şi atât de bogată în frumuseţe, dar noi de multe ori suntem orbi la toată această frumuseţe, de multe ori suntem insensibili la splendorile acesteia şi noi suntem cei care avem de pierdut. Noi, care nu conştientizăm că întreaga zidire a lui Dumnezeu a fost creată cu multă iubire şi măiestrie, şi ne-a fost dăruită nouă oamenilor, pentru a ne bucura de ea, pentru a ne asigura cele necesare trupului, dar şi pentru a ne bucura sufletul.

Să ne rugăm aşadar Bunului Dumnezeu, să ne ajute să-I mulţumim în fiecare clipă pentru toate binecuvântările Sale, să ne ajute să iubim frumosul, natura, oamenii, necuvântătoarele, să ne ajute să fim fericiţi când auzim cântecul unei păsări, să ne ajute să avem inima îndrăgostită de frumuseţea creaţiei Sale, să ne ajute să avem ochii, sufletul şi mintea îmbătate aşa cum spunea Sfântul Nil, de o bucurie deplină, de o bucurie desăvârşită ca urmare a ospătarii din cunoaşterea şi iubirea naturii, să ne umplem sufletul de pace, frumos şi armonie. Când ochii sufletului ne sunt luminaţi de razele teologiei, flecare privire a făpturilor echivalează cu privirea slavei lui Dumnezeu. Simţim toată creaţia ,,ca pe o carte scrisă, ce descrie slava lui Dumnezeu’’ (Sfântul Vasile cel Mare).

,,Frumuseţea zidirilor create de Dumnezeu este aşa de minunată, încât şi îngerii din cer se uimesc de armonia lor, după cum spune Iov: ,, când s-au creat stelele, lăudatu-M-au cu glas mare toţi îngerii Mei’’ (Iov 38, 7). Armonia şi frumuseţea zidirilor au uimit pe sfinţi, pe filosofi, pe înţelepţi, pe poeţi, pe artişti, pe creştini şi chiar pe păgâni, înălţându-i cu mintea la Creatorul a toate, Dumnezeu. Prin cugetarea la zidiri mulţi au cunoscut pe Dumnezeu, au sporit în rugăciune, au înălţat imne de laudă Ziditorului şi au ajuns chiar la rugăciunea cea mai înaltă a minţii şi a inimii. De aceea, spun Sfinţii Părinţi, ne este de mare folos să cugetăm la zidirile lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaşte şi iubi mai mult pe Dumnezeu.’’ (Părintele Ilie Cleopa)

Sfântul Nicodim Aghioritul a scris: ,,Mare desfătare aduc minţii cuvintele zidirii, fiindcă cel ce vede dintr-o privire întreaga zidire inteligibilă şi sensibilă… cugetând că Dumnezeu le-a creat din nefiinţă, aducându-le la fiinţă cu un singur cuvânt al Său… se minunează şi se miră cum le-a zidit printr-o singură voire a Sa… Deopotrivă cu această uimire şi admiraţie, mintea se bucură cu o nemăsurată bucurie, că ÎI are ca Dumnezeu şi Stăpân pe Acesta care a făcut cu atâta uşurinţă aceste lucruri frumoase, înţelepte şi minunate. Şi e îndemnat să spună şi el dimpreună cu David către Dumnezeu: Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte’’

,,Frumuseţile naturii ne îndrumă cugetul spre Frumuseţea Supremă. Măreţia ce se vede ne arată o Măreţie nevăzută – ,,mă voi înveşmânta cu slava şi măreţia’’. ,,Căci din mărimea şi frumuseţea făpturilor poţi să cunoşti bine, socotindu-te, pe Cel Care le-a zidit’’. Cât de nimerit a exprimat aceste idei un înţelept! ,,Şi dacă nu întindeai asupra capetelor noastre, o, Bunătate Desăvârşită, lumile sorilor Tăi şi ale galaxiilor Tale, dacă nu grăiai de pe muntele Sinai, în mijlocul tunetelor şi al fulgerelor, dacă nu îmi dezvăluiai Sfânta Ta Evanghelie… ar fi fost îndeajuns o floare, ca să mă convingă cu totul de măreţia Ta necuprinsă şi neînţeleasă’’. Sunt clipe când minunile creaţiei ne cutremură puternic, mişcând şi lumea noastră lăuntrică, având puterea să ne înaripeze cugetul şi să ne transforme în duhuri liturghisitoare, în ,,cântători ai slavei lui Dumnezeu’’, să ne facă să izbucnim în strigăte şi doxologii dumnezeieşti, ca acelea ale neîntrecutului psalmist al lui Israel: Lăudaţi-L pe Domnul… Munţii şi toate dealurile, pomii cei roditori şi toţi cedrii; Fiarele şi toate animalele, târâtoarele şi păsările cele zburătoare: Laudă Lui pe pământ şi în cer ‘’ (Arhimandrit Daniil Gouvalis)

Creaţia întreagă este ca o carte deschisă. Ca să o înţelegi trebuie să cunoşti semnele.

Toată zidirea lui Dumnezeu a fost creată pentru noi, oamenii, cu dărnicie şi multă dragoste, dar ca să vedem frumuseţea acestei zidiri, ca să cunoaştem rostul fiecărei zidiri, al fiecărei vieţuitoare, ca să trăim în armonie cu întreaga zidire, trebuie să iubim această creaţie, trebuie să învăţăm limbajul iubirii, ca să putem descifra semenele înţelegerii acesteia. Trebuie să nu considerăm o zidire mai importantă decât alta, mai frumoasă sau mai urâtă decât alta, trebuie să conştientizăm că furnica are rostul ei pe pământ, gâza la fel, că şi floarea are rostul ei şi soarele rostul lui şi tot aşa.  Trebuie să învăţăm de la fiecare zidire câte o lecţie sau mai multe lecţii de viaţă, fiindcă de aceea a zis Sfântul Vasile cel Mare, că şi o singură buruiană, multă cunoştinţă de Dumnezeu pe noi ne învaţă.

De la măslini să învăţăm că trebuie să fim roditori în fapte bune şi frumoase, de la smochin să învăţăm că trebuie să avem, nu o credinţă uscată şi neroditoare, ci o credinţă vie, lucrătoare, o credinţă roditoare în virtuţi şi fapte ale iubirii de Dumnezeu şi semeni. De la copacii tineri cu scoarţa netedă şi de la arborii seculari cu scoarţa groasă şi crestată, să învăţăm că timpul este   neiertător cu noi şi cu toţii îmbătrânim şi de aceea trebuie să ne folosim timpul cu folos, să îmbătrânim frumos şi să conştientizăm că viaţa pe acest pământ e trecătoare, că trebuie să avem mai multă grijă de suflet şi nu de trup, fiindcă bogăţia noastră constă în bogăţia sufletului nostru, şi nu în bogăţiile lumii consumeriste şi pline de tentaţii materiale, în care trăim. De la câmpul plin de flori care cade pradă coaselor nemiloase ce muşcă cu poftă din el, să învăţăm că nu suntem nemuritori, să învăţăm că moartea ne poate da târcoale în orice moment,  fiindcă ,,omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului’’ şi atunci să medităm la pilda celor zece fecioare şi să încercăm să fim pregătiţi în orice clipă de întâlnirea cu Mirele Hristos. Dacă privim la furnici şi la albine, să învăţăm că munca şi hărnicia trebuie să fie prezente în viaţa oricărui om, dacă privim la greieri, să ne aducem aminte că Bunului Dumnezeu nu îi sunt pe plac leneşii, că viaţa noastră nu trebuie să o irosim în zadar, datorită lenei şi ignoranţei noastre.

Ce predică minunată ne oferă păsările cerului! Ele ne predică despre cum grijeşte Tatăl Ceresc de ele. Nici un fel de păsări nu strâng mâncare şi totuşi ele îşi au zilnic hrana lor, atât vara, cât şi iarna De la păsări trebuie să învăţăm că nu e bine să ne facem mereu griji pentru ziua de mâine, trebuie să învăţăm că orice clipă, orice zi din viaţa noastră este o minune, şi trebuie să trăim fiecare zi cu linişte şi pace în suflete, să trăim ziua de azi cu bucurie şi să nu ne neliniştim inimile din caua grijei zilei de mâine, să avem nădejde  că Bunul Dumnezeu ne poartă mereu de grijă.

,,Păsările cerului ne sunt apoi o predică vie şi prin altceva: prin cântările lor. Tatăl Ceresc Se îngrijeşte de ele; dar, în schimb, şi ele Îl slăvesc neîncetat prin cântările lor. Pădurea e cu adevărat o biserică măreaţă ce răsună de cântecele de slavă ale păsărelelor. Păsările îşi fac regulat cântările şi rugăciunile lor. Îndată ce se trezesc, înainte de a pleca după hrană, păsările îşi fac ,,Utrenia’’ lor de dimineaţă. Răsună pădurea de ,,slujba’’ lor de dimineaţă. Şi seara tot aşa. Înainte de a se culca, păsările îşi fac ,,Vecernia’’ lor. Răsună pădurea de ,,slujba’’ lor de seară. Şi, de aceea, păsările nu duc lipsă de nimic. Noi însă lucrăm şi asudăm de dimineaţa până seara şi totuşi ducem lipsă de toate. De ce? Pentru că nu ,,căutăm la păsările cerului’’. Creştinii cei dintâi ,,căutau la păsările cerului’’. Erau şi ei „în fiecare zi în biserică, lăudând pe Dumnezeu’’ (Fapte 2, 46); de aceea ,,nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă şi un mare dar era peste toţi’’ (Fapte 4, 33-34). Însă creştinii de azi nu mai ,,caută la păsările cerului’’. În câte locuri se strâng creştinii de azi, în fiecare dimineaţă, la biserică, să se roage? Câte biserici şi câte case răsună zilnic de rugăciunile şi cântările noastre de slavă Lui Dumnezeu? (Părintele Iosif Trifa)

Dacă privim la frumuseţea copleşitoare a naturii, să conştientizăm că frumuseţile Raiului sunt şi mai minunate, şi de aceea trebuie să purtăm mereu un război duhovnicesc cu patimile noastre, pentru a reuşi să fim învingători în lupta cu răul din noi şi din afara noastră, pentru a ne putea învrednici de frumuseţea dumnezeiască a Raiului pe care cuvintele sunt prea sărace să o descrie.

Dacă privim la un lan de grâu în care a apărut şi neghina, să ne aducem aminte de pilda Semănătorului şi enumerarea lecţiilor de viaţa pe care le putem învăţa de la lumea necuvântătoare ar putea continua la nesfârşit.

,,Mântuitorul lumii Domnul nostru Iisus Hristos le-a cerut ucenicilor Săi să privească lumea dimprejurul lor şi să vadă lucrarea lui Dumnezeu. Şi noi putem vedea astăzi, în izbucnirea furtunilor, în păsările cerului şi în florile câmpului, semne ce descoperă prezenţa şi scopurile lui Dumnezeu.’’ (Preot Petru Munteanu)

Aşadar trebuie să existe o comuniune între cuvântătoare şi necuvântătoare, între cele văzute şi cele nevăzute, trebuie să fie comuniune datorată iubirii, credinţei şi convingerii că toate zidirile strigă la noi, că este Dumnezeu, că nu trebuie să ne îndoim niciodată de acest lucru.
Trebuie să conştientizăm că Bunul Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a creat pe fiecare cu un rost, că judecata Lui a fost dreaptă când a făcut cerul şi pământul şi trebuie să o respectăm, fără cârtire. Iubirea pentru creaţie, iubirea pentru Dumnezeu ne ajută să îi înţelegem cu uşurinţă semnele sale, ne ajută să îi descoperim rostul său, ne ajută să avem o viaţă trăită în frumos, armonie şi pentru aceasta trebuie să-I mulţumim mereu Dumnezeului nostru, Creatorul nostru, Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, care a creat toată zidirea Sa, spre folosul şi învăţătura noastră şi de care se îngrijeşte cu multă iubire. Acestei iubiri trebuie să-i răspundem cu iubire.

Să ne facem deci timp să admirăm, să iubim creaţia lui Dumnezeu, să o protejăm de tot ce-i rău, să trăim în armonie cu ea, să conştientizăm, că o floare umilă, o mică insectă, un izvor, cerul, soarele, câmpiile, dealurile, munţii sunt deopotrivă cu nişte texte teologice profunde, să lăudăm şi să preamărim împreună cu întreg pământul, cu luna, cu cerul, cu soarele, luna şi stelele, cu apele, cu ierburile şi florile, cu arborii şi pomii roditori, cu insectele, păsările şi animalele, cu toată zidirea, pe Dumnezeul nostru şi să strigăm cu iubire şi recunoştinţă: Minunate-s lucrurile Tale Doamne, toate cu înţelepciune le-ai facut!

Cristina Toma

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here