Legea biogenetică expusă de Ernst Haeckel, în celebra lucrare Morfologia generală a organismelor, spunea că ontogeneza repetă filogeneza. În termeni mai simpli, dezvoltarea unei specii superioare respectă aceleași stadii de dezvoltare, în care planul de organizare al corpului este similar din punct de vedere morfologic şi funcţional cu cel al speciilor inferioare. Mai târziu omul de știință a recunoscut că a că a modificat în mod fraudulos diagramele sale pentru a sprijini teoria și a reformulat-o.
Profesorul Blechschmidt, embriolog, director al Institutului de Anatomie al Universităţii din Gottingen a întreprins numeroase cercetări și spune că legea biogenetică este complet greșită și că influența sa a tras înapoi dezvoltarea embriologiei ca știință.
Din punct de vedere biologic, fertilizarea este începutul dezvoltării umane. Rezultatul este un embrion, singura celula numită zigot, prima celulă a corpului uman. Uimitor, aceasta conține deja înscrise în materialul genetic, toate instrucțiunile necesare pentru a se dezvolta într-un adult. Poate fi greu de crezut dar după trei săptămâni, inima embrionului începe să bată. La numai șase săptămâni se formează ochii și urechile. Acesta este momentul când fătul are o lungime de 11 milimetri și deja încep să se evidențieze degețelele de la mâini și de la picioare. Doar după o săptămână se formează articulațiile, degetele se diferențiază și începe să se formeze restul scheletului.
La finalul celei de-a opta săptămână de sarcină, deși are numai 3 centimetri lungime, fătul prezintă trăsături umane, poate să tresară ca reacție la diferiți stimuli și începe să își miște mâinile și picioarele.
În decursul celor opt săptămâni de viață intrauterină, s-au dezvoltat peste patru mii de structuri anatomice distincte, ceea ce înseamnă aproximativ nouă zeci de procente din structurile pe care le avem ca adulți.
În săptămânile nouă și zece fătul se dezvoltă rapid și greutatea lui crește semnificativ. La numai 14 săptămâni deși are în jur de 135 de grame și 12 centimetri, fătul este complet format.
Cercetările au demonstrat că la doar 16 săptămâni, procedurile dureroase declanșează din partea fătului, un răspuns hormonal. Ca și în cazul adulților, durerea a declanșat eliberarea de cortizol în fluxul de sânge.
Începând cu săptămâna două zeci și doi de sarcină, auzul este dezvoltat și fătul recunoaște vocea mamei și poate să reacționeze la o piesă muzicală plăcută sau la auzul poveștilor. Evoluția sa continuă și la începutul celui de-al treilea trimestru, bebelușul este complet dezvoltat. El are aceleași trăsături ca la naștere dar este mai mic și mai slab.
De la fertilizare până la naștere dezvoltarea umană este dinamică, continuă, și complexă, un embrion este un organism unic, care are nevoie de îngrijire și atenție, ca oricare dintre noi.
Profesorul Blechschmidt afirma că omul nu devine om, ci este om de la început. Viața începe cu prima celulă, la baza declarației sale, stând cercetările nucleului şi a cromozomilor pe care le aceasta le conţine.
Emanuela P.
Jurnal Spiritual