Spaniolii şi portughezii au fost pionierii descoperirii teritoriilor de peste mări. După ce, în 1494, şi-au stabilit sferele de interes în Atlantic, pretenţiile lor se ciocnesc din nou în 1520, atunci când spaniolii au pornit din America şi au atins insulele Maluku din est, pe care le descoperiseră portughezii înainte.
Din nou s-a ajuns la un acord în privinţa limitelor, la est să aparţină totul spaniolilor, iar la vest să aparţină totul portughezilor. Iniţial s-a crezut că linia de despărţire atlantică trebuia prelungită doar peste poli. Astfel că, pe 22 aprilie 1529, în acordul de la Saragosa dintre Spania şi Portugalia, o linie prelungită către est, la aproximativ 143° longitudine estică:
„Între împuterniciţii mai sus numiţi în numele mandatarilor lor stabilit şi convenit, ca pentru stabilirea insulelor, ţi-nuturilor, ţărilor şi mărilor, precum şi drepturile şi puterea judecătorească, pe care împăratul şi regele Castiliei o vând regelui Portugaliei în condiţiile stabilite în acest acord, de azi înainte şi pentru totdeauna să fíe trasă o linie de la pol la pol, şi anume de la nord la sud prin semicercul care se află la o distanţă faţă de Maluku în direcţia de 19° E-NE.
Împuterniciţii mai sus numiţi declară că se vor alcătui două hărţi identice în concordanţă cu linia stabilită în cursul acestui acord, conform hărţii din casa de comerţ indiană din Sevilia…, şi că în decurs de treizeci de zile de la încheierea acestui acord vor fi numite două persoane din fiecare parte, pentru a cerceta mai sus amintitele hărţi, în care să traseze mai sus numita linie”.
“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila
