Momente de referință din istoria universală – Bătălia de la Frankfurt

0
128

istorieLa Conciliul de la Lyon, din anul 1245, papa a încercat lovitura finală împotriva împăratului Frederic al II-lea, instigând înalţii prelaţi ai imperiului să aleagă un antirege, excomunicându-l din nou pe Frederic al II-lea şi apelând la mită.

Antiregele Henric Raspe, conte de Turingia, a reuşit să obţină o victorie în 1246, la Frankfurt, împotriva lui Konrad, fiul împăratului Frederic, care fusese deja ales rege.

Dar bucuria victoriei a fost de scută durată, după cum relatează o cronică a vremii: „încă înaintea victoriei sale de la Frankfurt, papa îi trimise noului rege zece mii de mărci din vistieria proprie. După triumful său, papa a trimis încă cincisprezece mii de mărci, bani care au fost depuşi pentru o vreme la Luttich.

Regele Henric trebuia să folosească banii pentru a-i oferi nobililor şi cavalerilor, consolidându-şi, astfel, poziţia pe tron. După ce a fost ales rege, Henric a pornit spre Suabia unde, cu ajutorul şvabilor, a atacat oraşul Ulm. Dar de acolo s-a întors înfrânt, iar când a ajuns în faţa palatului său, palatul Wartburg, a căzut de pe cal, rănindu-se, a zăcut la pat câteva zile, iar apoi a murit”.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila