Era o zi de marţi, pe 6 iulie 1535, în ajunul zilei de Sf. Toma. Bărbatul care se afla acum pe eşafodul clătinându-se, care l-a sărutat pe călău şi care îşi puse cu grea inimă capul pe butuc, era cu trei ani înainte cel mai puternic bărbat după rege de pe insulele britanice, cancelarul şi prietenul lui Henric al VIII-lea.
Thomas Morus, aşa cum suna numele latinizat al lui Thomas More, a fost unul dintre principalii învăţaţi umanişti ai timpurilor sale. Din atitudinea etică a creştinismului adânc înrădăcinat în el, pentru Morus a urmat nemijlocit chemarea spre angajamentul politic. Atunci când a fost ales în 1504 în Camera Comunelor, s-a exprimat făţiş într-un discurs împotriva bugetului regelui. Astfel, cariera sa politică a fost blocată sub Henric al VII-lea.
Abia în 1509, când Henric al VIII-lea urcă pe tron, Morus a putut să acceadă la funcţii publice. În anul 1529, Morus a fost numit în funcţia de Lord Cancelar, reuşind astfel, cel puţin în afara politicii, să creeze condiţiile necesare pentru ca perioada domniei lui Henric al VIII-lea să fie propice unui avânt din punct de vedere economic.
Totodată i-a fost de ajutor regelui în ceea ce priveşte publicistica, în confruntările sale cu Luther. Însă în ceea ce priveşte recunoaşterea publică a puterii monarhiei asupra Bisericii Angliei, în contextul ruperii acesteia de Roma, cu ocazia divorţului dintre Henric al VIII-lea şi Ecaterina de Aragon, acesta s-a opus vehement regelui, refuzând ferm jurământul de credinţă. Răspunsul regelui a fost condamnarea sa la moarte.
“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila
