Atâta muncă fără preget! Încet-încet, de-atâția ani,
De jos, din temelia stâncii, cazmaua smulge bolovani,
Și macaraua suie-n muchie, și dalta-n feluri îi cioplește,
La rând ciocanul îi așază, frumos mistria-i rostuiește;
Și – lucru vrednic de mirare din răsărit până-n apus!
Un grandios castel, deasupra, spre nori se-nalță și tot crește;
Pe cât jos se scobește stânca, pe-atât se-mpodobește sus…
…Mai trebuie frontonul splendid, alegoria triumfală,
Și-i opera desăvârșită – e gata un secol fală!..
Un ultim bloc enorm, acum, trosnind, e smuls din groap-adâncă
Și ridicat din greu pe scripet…Dar blocul ultim nu-i sus încă,
Și din afund, din măruntaie, răcnește stânca: “Nu mai pot!
Proptele iute! Merg de râpă! Mă surp cu fală-vă cu tot!”
Morala:
Adesea, visând prea vesel, ai deșteptare tristă…
“Să nu te rezemi, Doamne, decât pe ce rezistă!”
Fabule, I.L.Caragiale
Jurnal Spiritual
V-ar mai putea interesa şi:
Fabula zilei: “Toporul și Pădurea”
