Învierea lui Hristos a lui Bellini este o lucrare fundamentală pentru înţelegerea maestrului ajuns la maturitate, influențat iniţial de severitatea categorică a lui Mantegna, apoi din ce în ce mai mult caracterizat de limpezimea compoziţiei, de armonie cromatică, de atmosfera cu accente lirice și de figurile de o plasticitate deosebită, reliefate prin efect de lumină.
(Giovani Bellini, Învierea lui Hristos, ulei pe lemn, transferat pe pânză, cca.1475-1479, 148 cm -128,8 cm)
Pictată probabil pentru Cappella della Resurrezione a bisericii camaldolese de la San Michele în Isola din Veneţia, va rămâne în acest loc la închiderea mănăstirii, în 1810.
Peisaj aspru şi stâncos în prim-plan, prietenos și plin de viaţă în planul al doilea, constituie scenografia episodului. Mormântul este deja gol: Hristos, eteric şi eliberat de greutatea corpului, se înalţă la luminat de primele raze ale răsăritului, binecuvântând şi ridicând stindardul cu cruce.
Două dintre cele patru gărzi care îl vegheau, pentru a evita o eventuală sustragere a corpului, dorm sau încep să se trezească; celelalte asistă la evenimentul miraculos înmărmurite şi neputincioase, în timp ce se apropie cele trei Marii, deplasându-se într-un peisaj aproape alpin.
Numeroasele sugestii stilistice din acest tablou, ca şi din cele aparţinând ultimei etape din activitatea artistului, alcătuiesc solul roditor din care se vor inspira o serie de elevi şi discipoli, printre care şi Tiţian. Bellini reprezintă cu adevărat o sursă majoră a Renaşterii veneţiene.
Albumul de artă “Muzeul Muzeelor”, editura Litera, 2009
