Muzeul Național de Artă al României (MNAR) va putea fi vizitat și virtual, începând cu luna februarie

0
106

Potrivit Secției Educație, Comunicare, Proiecte Culturale, Marketing a MNAR, de la această dată vor fi lansate tururile virtuale pentru MNAR (galeriile permanente) și muzeele satelit — Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K.H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady.

MuzeulTururile au fost realizate în colaborare cu Imago Factory.

Lucrările sunt etichetate cu titlu, autor, datare. Unele beneficiază de detalii suplimentare (școală, dimensiunea lucrării); ele vor fi accesibile pe site-ul muzeului, www.mnar.arts.ro.

Emilian Săvescu (Imago Factory) a precizat, vineri, pentru AGERPRES, că turul cuprinde aproximativ 8.000 de imagini și 200 de panorame, întregul material însumând 800 GB.

MNAR a fost înființat în anul 1948 în clădirea fostului Palat Regal din Capitală. El are în patrimoniul său una dintre cele mai mari colecții de picturi din România. În 1950 a fost inaugurată prima galerie a muzeului, cea de de artă națională.

În timpul evenimentelor din decembrie 1989, clădirea a fost distrusă și avariată în proporție de 80%. Atunci, peste 1.000 de lucrări au fost degradate sau distruse.

Acesta a fost închis în perioada 1990 — 2000 pentru ample lucrări de renovare și reamenajare. In acest interval în care organizează numai expoziții temporare atât la sediul său, cât și în străinătate.

Începând cu luna mai 2000, se deschid succesiv Galeria de Artă Europeană, Galeria de Artă Românească Modernă (martie 2001) și Galeria de Artă Veche Românească (aprilie 2002).

Din 4 iunie 2013, după un amplu proces de consolidare și renovare a clădirii și după restaurarea unor importante piese din patrimoniul muzeal s-a redeschis, în clădirea fostului Palat Romanit, Muzeul Colecțiilor de Artă.

În București, Muzeul „Grigore Antipa”, Țăranului Român și Muzeul de Istorie a României, de asemenea, pot fi vizitate virtual.

Sursa: Agerpres

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here