Aula Palatului Cantacuzino din Bucureşti a găzduit ieri, 26 noiembrie 2013, un recital al violonistului Gabriel Croitoru şi pianistului Horia Mihail. Cei doi muzicieni amintiţi au prezentat publicului un program alcătuit din lucrări semnate de George Enescu, Ludwig van Beethoven şi Fritz Kreisler.
Cu această ocazie, Muzeul Naţional “George Enescu” a expus pentru prima dată câteva obiecte recent achiziţionate de către instituţie. Expuse au fost lucrări de grafică şi câteva documente inedite; ele se refera la viaţa şi activitatea lui George Enescu în Bucureştiul începutului de secol XX. Lucrările au fost prezentate de istoricul de artă Dana Dragomir şi muzicologul Viorel Cosma.
Muzeul Naţional “George Enescu” si-a marit patrimoniul.
Dintre achiziţiile recent intrate în patrimoniul Muzeului Naţional “George Enescu” menţionăm două lucrări de grafică, semnate Theodor Pallady (un portret al compozitorului Mihail Jora) şi Gheorghe Tomaziu (un portret al lui George Enescu); Cartea de Onoare a Orchestrei Permanente a Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor (1906 -1919); un memoriu redactat de George Enescu către conducerea Ateneului Român, în 28 octombrie 1937. Au fost achizionate şi câteva fotografii.
Sursa: informatia-zilei.ro
Jurnal Spiritual