L-am cunoscut pe Nae Lăzărescu. Mă rog ca drumul său în lumină să fie lin!

0
81

Loreta PopaNae LăzărescuL-am cunoscut pe Nae Lăzărescu. Nici nu se putea altfel, pentru că un jurnalist are parte de întâlniri providenţiale, dacă le doreşte, evident. Nae Lăzărescu a fost un actor care şi-a ales profesia din vocaţie, care a trăit pentru publicul său. Respira teatru. Teatru de revistă. A fost mâna destinului în ceea ce-l priveşte. I-am luat interviu de câteva ori şi dacă m-a mirat ceva a fost infinita sa blândeţe, calmul imperturbabil, strălucirea din ochii săi atunci când vorbea despre Revistă şi mai ales despre colegii săi de scenă. Spunea mereu că a avut şi nas de revistă, doar pentru că semăna cu al marelui Tănase.

Povestea despre cum s-a născut într-o mahala din Bucureşti şi copilăria şi-a petrecut-o pe câmp. Jucării a avut când au fost paraşutate de englezi, dar cel puţin jumătate din cei din clasa lui aveau lipsă ba un deget, ba o mână, pentru că jucăriile aveau explozibil în ele. Face parte din acea generaţie de copii care nu ştia cum arată un stilou

Nae Lăzărescu şi-a dorit să fie orice la Teatrul Tănase.

Tudor Arghezi locuia chiar la colţul străzii lui Nae Lăzărescu, ceea ce îi oferea acestuia din urmă prilejul de a savura mere sau cireşe în trecere, şi cu atenţie mărită pentru că poetul avea o puşcă şi trăgea cu ea atunci când copiii întreceau limita. De obicei, îi chema şi le dădea personal cireşe, ca să nu-i mai rupă gardul. Nae Lăzărescu şi-a dorit să fie orice la Teatrul Tănase, hamal, portar, contabil, maşinist. Orice. Din fericire a fost să fie actor. A iubit oamenii. Altfel profesia aceasta de actor nu se poate face. La fiecare întâlnire îmi spunea acelaşi lucru şi, sincer, cum să nu admiri un om care încă iubeşte oamenii după toate câte se întâmplă astăzi!

La galele VIP de anul acesta actorul a primit Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate de actor şi scriitor în slujba Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

Puţini ştiu că se ocupa şi cu scrierea de texte pentru cupletele celebre pe care le avea cu partenerul său, Vasile Muraru. Niciodată să nu râvneşti la cel care are mai mult, să te gândeşti că în urma ta sunt atâţia care nu au nimic din ce ai tu sau au mult mai puţin ca tine.

Acesta este unul dintre sfaturile pe care Nae Lăzărescu le oferea. Serios, atent, nu făcea un pas nelalocul lui. Aşa l-am văzut pe Nae Lăzărescu şi pe scenă, şi în afara ei. Am avut ocazia să-l văd şi acolo, pe scândura scenei, dar şi din culise. Pentru toate acestea nu pot decât să mulţumesc şi să mă rog ca drumul său în lumină să fie lin!

Actorul Nae Lăzărescu a murit în această dimineață în locuința sa, la vârsta de 72 de ani. Cei care doresc să-şi ia rămas bun, o pot face vineri după-amiază la teatrul Constantin Tănase. Sâmbătă actorul va fi înmormântat la Focşani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here