NASA a botezat un asteroid cu numele tinerei Malala Yousafzai

0
78

asteroidNASA a numit un asteroid după numele tinerei militante pakistaneze pentru drepturile omului Malala Yousafzai, co-laureată a Nobelului pentru Pace în 2014, informează BBC.

Această onoare neobişnuită se datorează amabilităţii astrofizicienei Amy Mainzer din cadrul NASA, care în 2010 a descoperit asteroidul, cunoscut anterior ca 316201. În conformitate cu normele Uniunii Astronomice Internaţionale, Mainzer avea dreptul să dea un nume asteroidului, iar ea a decis să-l numească în cinstea tinerei pakistaneze în vârstă de 17 ani, relatează Agerpres.

Situat în centura principală de asteroizi dintre Marte şi Jupiter, asteroidul Malala, cu diametru de patru kilometri, orbitează în jurul Soarelui o dată la cinci ani şi jumătate.

Mainzer a spus că doreşte ca această decizie a sa să servească drept inspiraţie pentru tinerele femei. “Avem nevoie cu disperare de forţa intelectuală a tuturor oamenilor inteligenţi pentru a rezolva unele dintre problemele cele mai dificile ale omenirii şi nu ne putem permite să respingem jumătate din populaţia” lumii.

În octombrie 2012, Malala Yousafzai a fost împuşcată în cap de talibani în timp ce se întorcea de la şcoală. Ea a primit anul trecut premiul Nobel pentru Pace pentru lupta sa împotriva exploatării copiilor şi tinerilor şi pentru dreptul acestora la educaţie.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here