Toată împărăţia naturii nu este nimic altceva decât o carte despre împărăţia morală. Privită ca o astfel de carte, natura este cu totul desăvârşită, din cele mai înalte sfere ale universului până la ultimul atom.
Numai ca o carte este reală natura, iar nu ca un duh şi-un adevăr. Dacă priveşti natura nu ca pe o carte sau istorisire despre realitate, ci ca pe o realitate în sine, ca o ultimă realitate, şi ca un spirit şi-un adevăr, mai poţi oare atunci să spui despre natură că este desăvârşită sau nedesăvârşită?
Dacă spui că natura, ca realitate, este desăvârşită, atunci în fiecare zi vei fi pus în faţa unei minciuni şi te vei trudi zadarnic să umpli golurile acestei desăvârşiri.
Iar dacă spui că natura este nedesăvârşită, atunci trebuie să te munceşti cu întrebarea: ce este desăvârşit? Şi ce este real? Ce este duhul, ce este adevărul?
Pentru a te izbăvi pe tine însuţi din această cursă a contradicţiilor, în care mulţi s-au împotmolit, trebuie să te linişteşti şi să te smereşti; să cugeţi în linişte şi smerenie la Dumnezeu şi prin Dumnezeu. Şi când vei începe să cugeţi aşa, îţi va fi limpede că toată împărăţia naturii este numai o carte despre împărăţia morală.
Deoarece împărăţia mai înaltă este tăcută şi nu se poate dezvălui pe sine decât printr-o împărăţie mai joasă. Duhul, bunăoară, este mai înalt decât cuvântul, însă cum se va exprima dacă nu prin cuvânt? De aceea nici nu poţi găsi o exprimare mai bună a împărăţiei morale decât natura (în afară de tăcere).
Nici nu putem vorbi vreodată limpede despre împărăţia morală până ce nu împrumutăm faptele din natură.
Acestea sunt cele mai grăitoare chipuri ale acelei împărăţii înalte şi tăcute. Graiul nostru se raportează la natură, asemenea raportului dintre natură şi o împărăţie mai înaltă.
Natura exprimă mult mai limpede împărăţia morală decât o poate face graiul omului. Pentru aceasta a fost şi făcută natura, pentru a fi desăvârşita expresie plastică a împărăţiei morale.
De aceea şi împrumutăm faptele din natură (căci acesta e rostul lor), ca să ajutăm graiul nostru să exprime, pe lângă altele, grozăvia păcatului. De aceea, întrebăm: Cine va scoate cariul din stejar? Cine va cerne neghina de grâu? Cine va smulge păcatul din suflet?
Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, “Gânduri despre bine şi rău”, Editura Predania, Bucureşti, 2009
