Prietenia adevărată – Ne plictisim unii de alții deoarece ne privim superficial!
Faptul că ne plictisim unii de alții – prietenii de prieteni, soții între ei – arată că de fapt între noi nu există relații adevărate. Ca să mă plictisesc de cineva, trebuie să-l epuizez, să-l știu ca în palmă. Or, persoana este infinit de adâncă, fiind chip al Treimii neajunse. Dacă ne plictisim de om, înseamnă că îl privim doar la suprafață. Dar atunci suntem superficiali şi ne plictisim şi de noi înșine. De aceea căutăm tot timpul noul de suprafață.
Citiți și Prietenie și vrăjmășie.
Să nu privim omul doar la suprafață!
Omul modern, în general, habar nu are ce înseamnă adâncimea unei relații. El este învățat să fie superficial, din leagăn până la mormânt, prin modul de viață care i se impune. Esența căderii Evei este superficialitatea. Diavolul a îndemnat-o să fie superficială, promițându-i cunoașterea adevărată.
Citiți și Prietenie – Pildă.
Poate că a fost şi ea puțin superficială mai dinainte, din libera ei voință. Era cu neputință să epuizeze de contemplat creația lui Dumnezeu. Faptul că a dat atenție șarpelui arată că încă poate nu se adâncise cu totul în ceea ce i se oferise să contemple („tot pomul”). Dacă ar fi adâncit cu adevărat contemplarea creației, ar fi fost atât de uimită şi acaparată încât nu ar mai fi avut timp de nimic altceva.
Prietenia reală – Să ieșim în întâmpinarea celuilalt!
Poate prima neascultare, mult mai subtilă, a fost că nu a urmat sfatul lui Dumnezeu de a mânca din tot pomul. Și noi cădem, în general, pentru că nu ne ținem cu tărie de cugetarea necontenită la Dumnezeu. Ori de câte ori ne îngăduim să ne rupem de El, diavolul poate avea intrare. Adevărata relație între doi oameni nu poate fi decât aceea de a se umple unul de altul. Şi totuși, simțind că ești plin de celălalt, voiești să te umpli şi mai mult, şi simți că ai şi mai mult loc să-i încapi.
Citiți și Cărțile – izvor de înțelepciune, frumos și prietenie.
Deci, umplerea nesăturată de celălalt presupune golirea nemărginită de sine, lărgirea la nesfârșit a inimii tale. Cum amândoi prietenii se lărgesc necontenit, este nevoie ca fiecare să simtă că el trebuie să se lărgească mai mult decât lărgirea celuilalt, să crească mai mult decât creșterea celuilalt. Fiecare trebuie să iasă de la sine în întâmpinarea celuilalt. Aceasta este prietenia reală. Această lărgire este de neînțeles omului lumii. Ea este taina Maicii Domnului, al cărei pântece este „mai desfătat, mai larg, decât cerurile, şi a tuturor sfinților care îl încap pe Iisus în inimile lor”. Este ceva ce nu se poate explica logic, ci care se trăiește.
Relația de prietenie – Să ai grijă de sufletul celuilalt ca de al tău
Aceasta înseamnă prietenie: să nu socotească cineva cele ale lui ca ale sale, ci ca ale aproapelui, şi cele ale sale să-i fie străine. Atâta grijă să aibă de sufletul aceluia ca de al său, şi acela din partea sa să facă dovada aceleiași dragoste. „Şi cum e cu putință”, ar zice careva, „să afli pe unul ca acesta”? într-adevăr, nu e cu putință, pentru că nu vrem, căci dacă am vrea, este foarte cu putință. Că dacă nu ar fi fost cu putință, nu ar fi poruncit Hristos, nici nu ne-ar fi spus atâtea despre dragoste.
Sfântul Ioan Gura de Aur
Jurnal Spiritual
