Nerăutatea este de două feluri: unul la prunci, celălalt la bărbaţi. Nerăutatea pruncilor nu e virtute, ci însuşire a firii, deoarece pruncii, din firea lor, nu pot să facă nici un rău şi nu ştiu nici un rău, pe când nerăutatea bărbaţilor care ştiu răul şi pot să-l facă, însă nu-1 fac, e o virtute foarte mare.
Nerăutatea are şi alte numiri în Sfânta Scriptură. Ea se numeşte „nevinovăţie” şi „nepome- nire a răului”. Nerăutatea bărbaţilor stă în a nu face nici un rău, în nu te supăra împotriva nimănui şi în a nu face nimănui supărare. A fi nevinovat înseamnă a nu fi vinovat de nici un păcat – nici de al tău, nici de păcat străin – şi să nu fii vrednic de vreo pedeapsă.
Nepomenirea răului stă nu numai în a nu răsplăti cu rău pentru rău, ci şi în a nu ţine minte necazul făcut de cineva; nu numai în a nu te gândi la răzbunare, ci şi în a face bine celui care te-a necăjit. Prin urmare, nerăutatea, nevinovăţia şi nepomenirea răului sunt imul şi acelaşi lucru.
Neprihănirea, la rândul său, stă nu numai în a nu face întinăciuni cu trupul cel păcătos, ci şi în a nu pofti cu gândul păcatul ccl întinat, în a fi curat cu sufletul şi cu trupul. Amândouă virtuţile acestea – nerăutatea şi neprihănirea – una sunt, şi, cu toate că numirile sunt două, puterea este una şi aceeaşi, fiindcă acolo unde este nerăutate nu este nici întinăciunea păcatului.
Sfântul David grăieşte: Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, acesta va primi binecuvântare de la Domnul (Ps. 23, 4-5). Cel nevinovat cu mâinile, adică cel ce nu s-a atins de vreo faptă rea – nevinovat şi totodată curat, adică fără de răutate şi fără de prihană. Nerăutatea şi neprihănirea sunt unite şi în cer, după cum arată Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu; nespurcându-se, ele merg după Mielul (Apoc. 14, 4)
Sfântul Dimitrie al Rostovului, Sfaturi alese pentru viața duhovnicească, trad. din lb. rusă de Adrian Tănăsescu – Vlas, Editura Sophia, București, 2015
