Nestatornicia inimii omenești

0
112

laleleGândul să ne fie mereu îndreptat spre Dumnezeu, ca spre ținta noastră cea mai înaltă.

Fiule, nu te încrede în inima ta, căci ea este când într-un fel, când într-altul. Vrând, nevrând, cât trăiești ești supus schimbărilor și vei fi când trist, când vesel, când liniștit, când tulburat, când plin de evlavie, când sec de ea ca un puț fără de apă, când silitor, când leneș, când serios, când ușuratic. Nu tot așa este însă omul înțelept și umblat în calea Duhului: el stă mai presus de aceste schimbări, trece peste simțurile inimii sale și nu ține seama dincotro bate vântul nestatorniciei, ci-și pironește mereu privirile spre una și aceiași țintă: spre Mine. Astfel, în mijlocul atâtor frământări, punându-și toate dorințele în Mine, rămâne neclintit și totdeauna același.

Cu cât ochiul sufletului va fi mai luminat și mai curat(cu cât gândul de a plăcea lui Dumnezeu va fi mai slobod de orice alte gânduri lăturalnice), cu atât omul va fi mai tare în furtunile vieții. Dar în mulți ochiul sufletesc se întunecă, îndreptându-se spre lucrurile atrăgătoare care-i ies în cale. Căci rareori vei găsi omul care să nu caute niciodată folosul său. Odinioară evreii au venit în Betania la Marta și Maria, nu numai pentru Iisus, ci „ca să vadă pe Lazăr”. Se cade deci să-ți curățești gândul, pentru ca el să fie drept și curat, și ridicându-l mai pe sus de toate lucrurile, care sunt numai niște mijloace, să-l îndepărtezi numai spre Mine.

„Urmând pe Hristos” de Thomas A. Kempis, Tipografia Miron Neagu – Sighișoara, 1944

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here