Nevoia de comunicare și dialog – trebuință esențială a ființei umane

0
370

women1Psihologia interpersonală identifică unele nevoi specifice ale femeii și ale bărbatului, în cadrul relației dintre ei. Aceasta însăși exprimă o trebuință fundamentală a lor: dorința de comunicare și dialog, de comuniune și fuziune sufletească. Fiecare partener intrând într-o relație, nu gândește la începutul acesteia că ar putea fi înșelat în trăirile sale și că legătura lor ar putea fi sortită eșecului. Implicându-se într-o relație, fiecare speră să se împlinească pe sine și să îi dăruiască fericire și persoanei iubite.

Analiștii problemelor familiei contemporane au ajuns la constatarea că „prin egalizarea statutului social și chiar a sex-rolului, femeile și-au schimbat radical expectațiile și rațiunile pentru căsătorie. Ele nu mai sunt mulțumite cu rolul de casnică și de supusă sexual, ci așteaptă astăzi iubire, prietenie, respect, susținere emoțională, companie, satisfacție sexuală, libertatea de a tinde și de a bucura de o carieră profesională sau alte interese și mai ales relații intime care să fie omniprezente în viața lor și care să le confere șansa fericirii și realizării personale. Bărbații își transferă parte din răspunderea rolului tradițional economic în căsătorie, preluând totodată o serie de sarcini domestice și egalizându-și investiția decizională majoră în familie cu femeile”.

La nivel general uman, se vorbește despre o piramidă a trebuințelor, incluzând de la trebuințele elementare până la cele spirituale, superioare. Este identificat, astfel, un prim nivel, al trebuințelor fiziologice: nevoia de hrană, repaus, sănătate, sexualitate, toate acestea asigurând conservarea și sănătatea psihică. Acestora le urmează trebuințele de securitate: de echilibru emoțional, de apărare împotriva pericolelor și primejdiilor, în vederea asigurării condițiilor de viață și activitate. Pe o a treia treaptă se situează trebuințele de apartenență: de afiliere și adeziune, de apartenență la o familie, un grup, o comunitate intelectuală, culturală sau religioasă. Lor le urmează trebuințele de stimă: față de propria persoană sau de alții, de a se bucura de considerație și de a lua sau participa la decizii, de a-și acorda prestigiu și a-și clădi o reputație. Cele mai înalte dintre trebuințe sunt cele de autorealizare, prin punerea în lucrarea și recunoașterea capacităților și disponibilităților creative.

Psihologii au constatat că, alături de bărbatul iubit, femeia speră să își împlinească următoarele nevoi specifice:

Nevoia de siguranță, sentimentul că alături de persoana iubită nu i se poate întâmpla nimic rău din punct de vedere fizic și sufletește, că este ocrotită. Acest sentiment este împlinit prin descoperirea, din partea bărbatului iubit, a unui suport afectiv constant, prin ascultarea, prin înțelegerea și participarea la trăirile ei sufletești, la problemele și dificultățile ei materiale, sociale și profesionale, multe dintre acestea rezultând tocmai dintr-un stil specific de înțelegere a diferențelor dintre cele două sexe; Nevoia de cămin și dorința de a avea copii, cărora să le creeze un mediu plăcut.

Sintetizând, am putea spune că, în timp ce un bărbat așteptă de la o femeie să îi ofere confort fizic și psihic, faptul de a-i fi mereu aproape și a-i încuraja demersurile personale, ceea ce dorește o femeie să primească din partea bărbatului iubit, poate fi rezumat în iubire și tandrețe, un sprijin ferm în viață, o anumită manieră de a se purta cu ea și cu copiii.

Se știe că femeia nu se simte niciodată deplin împlinită decât în sânul familiei. Spre deosebire de bărbat, care crede că se poate împlini prin studiu și muncă, femeia nu se realizează deplin decât în cadrul familiei și mai ales prin intermediul copiilor. Paul Evdokimov observase just faptul că bărbatul este, prin fire, un extatic, el își exteriorizează ideile și trăirile, îmbogățind, prin ele, lumea din afara eului său. Femeia este o fire enstatică, trăiește mai mult în interior. Ea are puterea de a interioriza cele exterioare ei, de a se îmbogăţi sufletește cu lucrurile exterioare ei, cu datele concrete ale realității obiective. „Dacă specificul bărbatului, consideră teologul francez, este a acționa, al femeii este a fi, și aceasta este starea religioasă prin excelență. Bărbatul creează știința, filosofia, arta, dar deviază printr-o înspăimântătoare obiectivare a adevărului organizat. Femeia se opune oricărei obiectivări, căci ea nu se află în perspectiva creației, ci a nașterii; ea însăși, prin ființa ei, este criteriul care corectează orice abstracțiune pentru a re-centra valorile, pentru a manifesta corect verbul masculin. Instinctiv, femeia va apăra întotdeauna întâietatea ființei asupra teoriei, a operativului asupra speculativului, a intuitivului asupra discursivului. Ea are darul pătrunderii directe în existența altcuiva, facultatea înnăscută de a sesiza imponderabilul, de a descifra destinul”.

Pentru bărbat, sentimentul patern este legat de grija privind viitorul copiilor, educația, situația economico-materială, integrarea lor socială.La femei dimpotrivă, sentimentul matern are o conotație afectivă, psihologică, de protejare, de educare și de formare a copilului.

Spre deosebire de bărbat, care idealizează iubirea, dar pragmatizează și cuantifică rezultatele ei, femeia este mai lucidă la început, privește cu mai multă obiectivitate implicarea într-o relație, dar, odată consimțit acest lucru, se dedică exclusiv acesteia. Ea judecă mai adânc, la început, șansele relației, dar, odată optat pentru ea, se dăruiește integral iubitului său și iubirii dintre ei.

La fel, nașterea unui copil într-o familie, într-o primă fază, îl sperie pe bărbat, pe viitorul tată, care apreciază situația mai degrabă „economic”, „financiar”, căutând să-și mascheze surprinderea prin motive variate: cum că locuința nu are o cameră specială, rezervată viitorului copil, că venirea a încă „o gură” pe lume va complica și mai mult situația căminului, că educația lui (deși cade mai mult în sarcina mamei) va solicita familia la noi renunțări și sacrificii. Și, din această cauză, lui îi trebuie un timp să realizeze, să accepte și să se acomodeze cu situația.

Cu viitoarea mamă, lucrurile stau total diferit. Ea nu consideră sarcina și viitorul copil ca pe o piedică în calea realizării și afirmării sale, ci apreciază că tocmai starea de maternitate este cea care o face fericită cu adevărat. Pentru ea, copilul este o prelungire a vieții sale, o extensie în istorie, și atunci când se hotărăște să îi dea naștere, îl consideră împlinirea sublimă a vieții ei și a vocației materne, roada cea mai frumoasă a iubirii sale, binecuvântare cerească și dar dumnezeiesc.

 ”Familia contemporană între ideal și criză”, Pr. prof. dr. Ioan C. Teșu

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here