Libertate versus siguranță
Nevoia de siguranţă este principală în prima parte a vieţii, când bebeluşul este cel mai vulnerabil. Ca să se simtă în siguranţă, bebeluşul are nevoie să îşi ştie părinţii aproape (să îi poată vedea şi simţi), să vadă că aceștia răspund chemărilor lui, să fie liniştit dacă plânge şi să se afle într-un mediu confortabil. Această nevoie majoră de siguranţă este cu atât mai mare cu cât copilul este mai dependent de părinţi.
Din păcate, mulţi părinţi consideră dependența din primii 3 ani de viață ai copilului o ameninţare la viitoarea lui independență.
În numele libertăţii de mai târziu, ei îl lasă pe copil să plângă până când oboseşte, nu răspund mereu chemărilor lui şi în general nu sunt acolo pentru el, ca să nu se obişnuiască aşa. Însă copilul nu va înţelege că părinţii vor să îl ajute să fie liber, ci va înţelege că aceştia nu sunt acolo pentru el, când are nevoie. Nevoia lui fundamentală de siguranţă nu va fi îndeplinită, şi, din această cauză, va face orice ca să îi ţină pe părinţi aproape de el, în speranţa că astfel va trăi în sfârşit sentimentul de siguranţă. Fiind mereu cu ochii pe părinţi, copilul va rămâne dependent. Şi, cu cât este mai dependent, cu atât părinţii vor fi mai îngrijoraţi în ceea ce priveşte libertatea lui şi vor încerca să îl lase să facă lucruri singur. Ceea ce va accentua şi mai mult nesiguranţa lui. Sper că înţelegi cum funcţionează acest cerc vicios, în care nevoia neîndeplinită de siguranţă sabotează libertatea copilului şi intenţia pozitivă de a ne lăsa copilul liber până la urmă devine principalul sabotor al libertăţii.
Libertatea de a explora versus nevoia de îndrumare
Din momentul în care micuţul devine activ, nevoia lui de a explora începe să fie extrem de importantă. Într-adevăr, în această perioadă copilul are nevoie de cât mai multă libertate. În paralel însă el are nevoie şi de prezenţa şi îndrumarea constantă a părintelui: uneori lucrurile noi sunt înfricoşătoare, şi copilul va apela la un adult care să îi arate calea, să îl încurajeze, să îl liniştească dacă se sperie (până și noi ca adulți avem uneori nevoie de un ghid). În plus, după ce termină de explorat, copilul simte nevoia să se întoarcă într-un loc familiar, prietenos, confortabil, adică sigur.
Mulţi părinţi se tem să îşi îndrume copilul ca să nu îi ştirbească libertatea.
Din teama de a nu-l îngrădi, ei îl lasă să facă orice şi uneori să se expună unor situaţii periculoase. În absența îndrumării și supravegherii, copilul se simte insecurizat. Și, cum în această etapă dorinţa de explorare merge mână în mână cu nevoia de siguranţă, în absenţa uneia nici cealaltă nu se va dezvolta. Astfel, un copil care nu primește îndrumarea de care are nevoie nu va mai risca să exploreze aşa de mult.
Libertate de exprimare versus reglare emoţională
Una din formele de libertate cel mai greşit înţelese este cea de exprimare emoţională. Evident, copilul trebuie să fie în contact cu propriile emoţii: să le cunoască, să nu le ascundă, să nu şi le nege. Însă are la fel de mare nevoie şi să le poată stăpâni, astfel încât acestea să nu devină copleşitoare (teama să nu se transforme în panică, furia în crize de furie, tristeţea în disperare).
Dacă la început copilul nu îşi poate controla deloc emoţiile, treptat el va începe să şi le ia în stăpânire. În acest demers de auto-reglare emoţională, părintele are un rol esenţial.
El trebuie:
• Să reducă emoţiile prea puternice ale copilului: să îl liniştească dacă se sperie, să îl calmeze dacă e nervos, să îl protejeze când e speriat, etc).
• Să îi explice copilului ce forme de exprimare emoţională nu sunt permise (nu îl lasă pe copil să îi lovească pe ceilalţi când e nervos, etc)
• Să îi formeze şi să întărească strategii de stăpânire a emoţiilor negative
• Să descurajeze escaladarea emoţiilor către intensităţi prea mari
Aşadar, auto-reglarea emoțională începe mereu cu reglarea din exterior, care este apoi interiorizată. Însă, toate comportamente de reglare ale părintelui pot fi interpretate greşit ca modalităţi de a-i ştirbi copilului libertatea de exprimare (dacă el simte nevoia să se tăvălească pe jos urlând eu îi dau această libertate, spun susţinătorii acestei libertăţi). Şi într-adevăr, copilul este mai liber, dar în ceea ce priveşte reglarea emoţională va rămâne cu mult în urmă.
Libertate versus nevoia de a fi acceptat
În lipsa reglării emoţionale de care vorbeam mai sus, sunt şanse mari ca micuţul să nu ştie cum să facă faţă unor situaţii dificile de interacţiune socială: să se supere când nu i se dă orice jucărie vrea, să nu ştie să împartă cu ceilalţi, să îi lovească pe ceilalţi ca să primească ceva, să se retragă din joc când este dezamăgit. Practic, libertatea lui îi va afecta negativ pe ceilalţi copii, şi din această cauză sunt şanse mai mari să fie respins de către ceilalţi.
Pentru a fi acceptat, orice copil trebuie să găsească un echilibru între a face ce îşi doreşte şi a face ce i se cere.
Unii părinţi însă fac eforturi mari pentru a înclina balanţa în favoarea libertăţii: ei sunt îngrijoraţi când observă că micuţul lor face ce îi spun ceilalţi: Mă tem să nu devină o marionetă, spun ei, care face doar ce i se spune.Mă tem că nu va avea iniţiativă. În realitate însă, ei confundă tendinţa naturală a copilului de a-i asculta pe copiii mai mari cu dependenţa. Aceşti părinţi fac eforturi să nu-l lase pe copil să se ia după ceilalţi, sabotându-i în acest fel nevoia de a fi acceptat.
În plus, dacă nu este obişnuit să respecte nici o regulă, pentru că a fost lăsat liber, copilului îi va veni mai greu să se integreze într-un mediu bine structurat, cu reguli clare.
Libertate versus autocontrol
Orice copil va prefera sarcinile simple şi plăcute faţă de cele complicate sau monotone. Asta ar putea să ne facă să credem că el nu are nevoie de autocontrol. Şi totuşi dobândirea autocontrolului este una dintre cele mai bune investiţii în copilul tău. Chiar dacă pe moment copilul pare că nu are nevoie de autocontrol, pe termen lung el va resimţi acut această nevoie. Problema cu dobândirea autocontrolului este că presupune mici privări de libertate: în loc să fie liber să abandoneze sarcinile de lucru dificile, el va trebui să le continue. În loc să facă ceva plăcut, el va face ceva mai puţin atractiv pe termen scurt dar gratificant pe termen lung. Evident, părinţii care susţin libertatea necondiţionată nu îşi vor supune copiii la aceste mici frustrări. Şi e păcat, pentru că nu le oferă copiilor o cheie a succesului în viaţă.
Libertate versus ordine
Punerea limitelor şi a regulilor este cel mai dificil pas de realizat de către părinţii care susţin libertatea. A pune o regulă înseamă a stabili o interdicţie, a-l opri de la a face ceva şi în ultimă instanţă a-l penaliza dacă nu respectă regulile. Toate acestea sunt îngrădiri ale libertăţii, şi, dacă le privim din această perspectivă, sunt negative. Însă dacă le privim din perspectiva nevoii copilului de ordine, lucrurile sunt mult diferite.
Da,copilul are nevoie să descopere în lume legi şi reguli: vrea să înţeleagă cum funcţionează lumea și are nevoie să știe că trăiește într-o lume cu sens, previzibilă, guvernată de ordine.
Tu ce ai prefera, să conduci o mașină fără să ştii regulile de circulaţie sau să conduci ştiind regulile, ştiind că ceilalţi le respectă şi știind că abuzurile sunt sancționate? Pe care drum te-ai simţi mai în siguranţă? La fel și copilul: se simte mult mai liniştit dacă îi este clar ce se aşteaptă de la el, dacă în jurul lui toată lumea respectă aceleași reguli, dacă ştie ce se va întâmpla când greşeşte. Libertatea prea mare în ceea ce priveşte regulile înseamnă în cele din urmă lipsă de coerență și sens în viața lui. Un mediu extrem de permisiv și de nestructurat îl face pe copil să se simtă dezorientat, confuz și aceste emoții îl vor face să se simtă nesigur.
Sper că ai înţeles că libertatea nu este întotdeauna nevoia principală a copilului tău, și, dacă tu o consideri principală când de fapt nu este, riscă să saboteze împlinirea nevoilor mai importante ale copilului.
Poate te întrebi ce anume poți face ca să eviți capcana unei libertăți dăunătoare pentru copilul tău. Soluţia este foarte simplă: să îţi dai seama care sunt nevoile principale ale copilului tău şi să le îndeplineşti în primul rând pe ele. Cum îţi dai seama care sunt acestea? Ai câteva lucruri de observat:
• Când este copilul tău cel mai bucuros? Ce anume îl face fericit? Ce nevoie îi este îndeplinită atunci când e bucuros? (Dacă îl fac fericit lucrurile materiale, încearcă să te gândești ce semnificație au acestea pentru el: sunt o confirmare a faptului că i se îndeplinesc cererile, sunt trofee pe care le arată prietenilor, sunt parteneri de joacă?)
• Când are nevoie de ajutor? Ce fel de ajutor solicită în acele momente? Ce anume îţi cere când e neliniştit?
• Cât de mult apreciază ceea ce îi oferi (timp, atenție, jucării, alint, etc.)? Sunt lucrurile oferite de tine cerute de el sau alese de tine?
În urma acestor întrebări, gândește-te dacă nevoia lui principală este de libertate: e cel mai fericit când e lăsat să exploreze în voie, îți cere să facă mai multe lucruri singur, se plânge că are un program prea strict și nu are timp destul de joacă, vrea să își facă propriul lui program, își dorește intimitate, e mândru de el când face ceva fără ajutor, etc..
Dacă este o nevoie principală, oferă-i-o fără rezerve. Dar dacă nevoia lui principală este alta, dă-ţi voie să laşi libertatea deoparte, o vreme, şi să-i oferi copilului tău ce are cu adevărat nevoie.
Sursa: psihologpentrucopii.ro
Jurnal Spiritual
Puteti accesa: https://jurnalspiritual.eu/libertatea-nu-e-un-concediu-dupa-care-tanjesc-oamenii/
