– Părinte, dacă puteţi să nuanţaţi puţin în legătură cu drumul spre ţintă, rolul Maicii Domnului, al sfinţilor, al rugăciunilor unora pentru alţii în cadrul Bisericii, rugăciunile părintelui duhovnicesc pentru ucenic, pentru fiii duhovniceşti.
– Sigur că noi nu suntem nişte singuratici, noi ne mântuim în Biserică, ne mântuim între sfinţii lui Dumnezeu, ne mântuim sub ocrotirea Maicii Domnului şi noi credem în mijlocirile Maicii Domnului. Şi tocmai acesta este rostul să mergi la slujbă, că te angajezi întru preamărirea lui Dumnezeu şi în lucrurile cele de folos în înţelesul acesta că faci nişte lucruri pe care singur nu le-ai face sau nu ţi-ar veni în minte să le faci. De pildă în ceea ce priveşte preamărirea lui Dumnezeu – căci vorbeam de preamărirea lui Dumnezeu ca ţintă a vieţii creştine -,venind la biserică oricum eşti pus în situaţia să te gândeşti să aduci mărire lui Dumnezeu, prin ecfonisele Sfintei Liturghii, „Că Ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”, „Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”, „Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti”, „Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire înălţăm”, „Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi Ţie mărire înălţăm”, „Că Tu eşti sfinţirea noastră şi Ţie mărire înălţăm”. Toate lucrurile acestea sunt lucruri pe care le faci condus de sfânta Biserică. Sau cinstirea Maicii Domnului. Aţi băgat de seamă de pildă, că la Sfânta Liturghie, după ce se cântă imnul „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie Îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru”, cele dintâi cuvinte pe care le auzim sunt: „Mai ales pentru Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria”, iar după aceasta urmează un imn în cinstea Maicii Domnului: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim”.
„Prescuri pentru cuminecături” – Arhim. Teofil Părăian
Jurnal Spiritual