Odată, un sătean binecredincios merse la un consătean al său să ia în arendă o bucată de loc, şi după ce s-au înţeles, scoase banii şi-i dădu ca arvună. Cel cu locul îi zise:
— Trebuie să-ţi dau o chitanţă.
Dar omul credincios îi răspunse:
— Nu-i nevoie, că doar Dumnezeu vede.
Atunci celălalt, care se lăuda la toată lumea că el nu crede, îl întrebă:
— Cum, dumneata crezi în Dumnezeu?
— Bineînţeles că da.
— Eu nu cred în asemenea lucruri; astea sunt fleacuri, poveşti pentru copii; Dumnezeu nu există, ascultă-mă pe mine.
Atunci credinciosul îi zise:
— Dacă-i aşa, fă bine atunci şi dă-mi chitanţă pentru banii pe care ţi i-am dat, pentru că eu nu am încredere în cei care nu cred în Dumnezeu.
Consăteanul ruşinat, tăcu chitic şi eliberă chitanţa cerută.
Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016
