”Oamenii uşor se influenţează în rău”

0
118

Ingerul pazitor– Părinte, de ce în vreme ce facem atât de greu binele, alunecăm atât de uşor spre rău?

– Deoarece pentru bine trebuie mai întâi să ajute omul însuşi, să se nevoiască, în timp ce la rău ajută diavolul. Apoi, oamenii nu imită binele, nici nu au gânduri bune. De mult spun mirenilor următoarea pildă: “Să spunem că am o maşină şi zic în mintea mea: “Ce să fac cu ea? Eu mă pot ajuta şi cu vreun cunoscut de-al meu sau cu un taxi, la nevoie. Să o dau cutăruia, care are mulţi copii, să-i scoată puţin afară, să-i ducă la vreo mănăstire să se odihnească şi să se folosească şi ei, sărmanii”. Dacă procedez astfel, nimeni nu mă va imita în asta. Dar dacă am o maşină de aceeaşi marcă cu a ta, şi o schimb şi voi lua alta de o marcă mai bună, veţi vedea că nici nu vei dormi toată noaptea ca să afli un chip să schimbi maşina şi să iei una mai bună, la fel cu a mea, ca să fii şi tu satisfăcut de maşina ta. În cazul acesta vei spune: “Voi vinde, mă voi împrumuta, numai s-o schimb”. În timp ce în cazul de mai înainte nimeni nu mă va imita, spunându-şi: “Eu ce să fac cu maşina mea? O voi da şi eu” – ci poate să spună chiar că sunt nesănătos.

Oamenii uşor se influenţează în rău. În timp ce în profunzime recunosc şi primesc binele, totuşi mai uşor se influenţează şi sunt atraşi de rău, pentru că acolo dictează aghiuţă.

Coborâşul cel lin uşor îl află oricine, pentru că ispita nu are alt tipic, ci numai să îmbrâncească făpturile lui Dumnezeu pe panta cea dulce. Hristos procedează cu nobleţe. Îţi spune: “Acesta e binele”; “dacă vrea cineva să vină după Mine” (Mt. 16,24). Nu spune: “Vino la Mine cu sila”.

Diavolul are viclenie. Îl îmboldeşte pe om dintr-o parte în alta, ca să-l ducă acolo unde vrea.

Dumnezeu respectă libertatea omului, pentru că El nu a creat robi, ci fii. Cu toate că ştia că va urma căderea, nu i-a făcut robi. A preferat să vină, să Se întrupeze, să Se răstignească şi să-l câştige în felul acesta pe om. Însă prin această libertate pe care a dat-o Dumnezeu – cu toate că diavolul poate face mult rău – s-a dat şi un prilej pentru cernere. Se vede ce face fiecare cu inima sa; se vede curat cine are mărime de suflet.

Dumnezeu nu ne părăseşte

În situaţia în care sunt oamenii astăzi, fac orice le spune gândul. Unii iau hapuri (medicamente), alţii iau droguri… Vreo doi-trei pornesc să facă o nouă religie. În comparaţie cu aceasta, se întâmplă puţine rele precum crime, nenorociri, etc. Dumnezeu ajută. Mi-a venit unul la chilie şi-mi spune: “Ai o chitară?”. Ia haşiş, au poftă de vorbă – nu te întreabă dacă şi tu ai poftă – vrea şi o chitară. Alţii s-au săturat de viaţă şi vor să se sinucidă, sau să facă vreun rău ca să pricinuiască gâlceavă. Şi nu că le trec astea prin cap ca nişte gânduri de hulă şi le alungă. Ci s-au săturat de viaţă şi nu ştiu ce să facă. Mi-a spus unul: “Vreau să scrie ziarele că sunt erou”. Unii se folosesc de unii ca aceştia şi îşi fac treaba lor. Şi totuşi e bine, în comparaţie cu ce se petrece, puţine se întâmplă.

angelBinele e că nu ne părăseşte Dumnezeu. Bunul Dumnezeu păzeşte cu amândouă mâinile Sale lumea contemporană; mai demult o ocrotea numai cu una. Astăzi, însă, în mijlocul atâtor primejdii în care trăieşte omul Dumnezeu îl păzeşte ca mama pe pruncuţul ce începe să păşească. Astăzi mai mult decât odinioară ne ajută Hristos, Maica Domnului, Sfinţii, dar noi nu înţelegem. Unde ar fi fost lumea dacă El n-ar fi ajutat!… Cea mai mare parte a oamenilor ia medicamente şi se creează nişte situaţii… Unul este beat, altul deznădăjduit, altul ameţit, iar altul nedormit de dureri. Vezi, toţi aceştia conduc maşini, motociclete, fac munci periculoase, mânuiesc utilaje primejdioase. Toţi aceştia sunt în stare să conducă? Putea să fie mutilată atâta lume. Cum ne păzeşte Dumnezeu şi noi nu pricepem!

Odinioară, mi-aduc aminte, părinţii noştri mergeau la ţarini şi de multe ori ne lăsau la vecina să ne aibă de grijă împreună cu copiii ei. Dar atunci copiii erau echilibraţi. Doar o privire ne arunca vecina şi îşi făcea treburile ei, iar noi ne jucam liniştiţi. Aşa şi Hristos, Maica Domnului, Sfinţii: mai demult, doar cu o privire supravegheau lumea. Astăzi şi Hristos şi Maica Domnului şi Sfinţii pe unul îl ţin aici, pe altul dincolo, pentru că oamenii nu sunt echilibraţi. Acum e o situaţie… Doamne fereşte! Ca o mamă ce are doi-trei copii problematici: unul puţin gură-cască, altul puţin încrucişat, iar celălalt puţin anapoda, şi încă doi-trei ai vecinei de care să ia aminte: unul să nu se caţăre, altul să nu se primejduiască să cadă, altul să nu ia cuţitul să-şi taie gâtul, celălalt să nu meargă să facă rău altuia, iar ea mereu să-i păzească şi supravegheze, şi aceia să nu priceapă nevoinţa ei. Tot astfel lumea nu pricepe ajutorul lui Dumnezeu. Cu atâtea mijioace primejdioase ce există azi, în câte feluri nu s-ar fi mutilat, de n-ar fi ajutat Dumnezeu. Dar avem de Tată pe Dumnezeu, mamă pe Maica Domnului şi fraţi pe sfinţi şi îngeri care ne păzesc.

Cât urăşte diavolul neamul omenesc şi cum vrea să-i facă să dispară! Şi noi uităm cu cine ne luptăm. Dacă aţi şti de câte ori diavolul a înfăşurat pământul cu coada sa ca să-l distrugă! Însă nu-l lasă Dumnezeu, îi strică planurile. Răul pe care merge să-l facă aghiuţă, Dumnezeu îl pune în valoare şi din el scoate un mare bine. Diavolul ară acum, dar la urmă Hristos va secera.

Şi totdeauna vedem că Bunul Dumnezeu în marile încercări nu lasă să treacă mai mult de trei generaţii, ca să existe aluat înainte de robia babilonică (II Mac. 1, 19-22) israilitenii au aruncat într-un puţ foc de la ultima jertfă ce au făcut-o, pentru ca după aceea să afle acelaşi foc şi să-şi înceapă iarăşi jertfele lor. Şi într-adevăr, după 70 de ani când s-au întors, au aflat focul acela şi au început jertfele. În orice perioadă grea nu dispar toţi. Dumnezeu păstrează aluat pentru generaţiile următoare.

Sursa “Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan” – Paisie Aghioritul

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here