Oare când suntem orbi spiritual? IV

0
256

orbi spiritualiSuntem orbi spiritual când nu preţuim timpul vieţii noastre. Suntem orbi sufleteşte când nu ne întrebăm: Oare cât timp am rezervat pentru o rugăciune închinată cu inima, Domnului nostru drag, oare cât timp am rezervat pentru a aduce un strop de bucurie în sufletul unui semen de-al nostru care avea nevoie de sprijinul, ajutorul, alinarea, iubirea noastră, oare cât timp am petrecut într-o Sfântă Biserică, oare de câte ori am păşit în Casa Domnului nostru drag? Suntem orbi spiritual când avem timp doar pentru a ne oferi confortul material şi nu avem timp să ne bucurăm cu adevărat sufletul, nu avem timp pentru a face tot ce ne stă în putinţă pentru dobândirea Harului Sfânt, pentru mântuirea noastră, pentru atingerea adevăratei ,,ţinte’’ a vieţii noatre.

Suntem orbi spiritual când uităm că: Dar din dar se face Rai. Suntem orbi spiritual când nu ne întrebăm: ,,Oare câte zâmbete, câte îmbrăţişări, câte daruri de suflet am oferit semenilor noştri, oare câte fapte din inimă şi cu iubire am săvârşit pentru aproapele nostru, ca să devenim o crenguţă a dăruirii din bradul speranţei semenilor noştri aflaţi în nevoi şi suferinţe? Suntem orbi spiritual când suntem precum preotul şi levitul din Pilda: Samarineanul milostiv, care nu au înţeles, că mântuirea noastră depinde de cât suntem de milostivi şi despre care părintele Constantin Galeriu a spus: ,,O, sărmanii! Ei au trecut pe alături; pe alături nu numai de bolnav, ci pe alături de viaţa de veci, pe alături de Hristos, pentru că în bolnav era Hristos. Ei trebuiau să găsească sensul existenţei în acel bolnav, pentru ca Hristos e sensul vieţii  mele. Au trecut pe alături de viaţă, de sensul existenţei’’

Suntem orbi spiritual când nu înţelegem că limbajul iubirii de semeni este compasiunea. Suntem orbi spiritual când nu ne întrebăm: Oare noi nu am putea da de mâncare unui necăjit, unui bătrân, unui copil orfan, oare noi nu putem cerceta pe un bonav dintr-un spital sau din vecinătatea noastră, sau chiar din casa noastră? Oare noi nu putem merge la închisoare şi ajuta un om căzut să aibă nădejde că i se vor ierta greşelile dacă se va pocăi pentru ele şi că nu e imposibil ca societatea să-l accepte în mijlocul sau în momentul eliberării? Oare noi nu putem iubi pe toţi oamenii la fel indiferent de etnie şi statutul lor? Oare noi nu putem oferi o îmbrăţişare, un cuvânt bun unui copil măcinat de dorul părinţilor plecaţi la muncă în străinătate? Oare noi nu putem asculta povestea unui bătrân părăsit de familia sa şi lăsat fără milă într-un azil? Oare noi nu am putea să invităm în casele noastre un străin şi să-l ospătăm? Cu siguranţă am putea face toate aceste fapte bune, dar nu dorim să dobândim darul iubirii necondiţionate, nu ne trăim viaţa împlinind poruncile lui Dumnezeu, nu ne adăpăm de la  izvorul de iubire şi compasiune pe care l-a revărsat asupra întregii omeniri, domnul Iisus Hristos, ci ne adăpăm de la izvorul indiferenţei, egoismului, al împietririi inimii şi orbirii sufleteşti

Suntem orbi spiritual când ne ingropam talantii, când aşa cum spunea Părintele Arsenie Boca, pribegim mulţi ani în viaţă fără a ne lămuri un rost în lume, când pribegim fără rost, fără ţintă, când căutăm toată viaţa fără să ne găsim rostul, sau fără să ştim că l-am găsit. Suntem orbi sufleteşte când nu înţelegem că ,,la slujirea Bisericii şi la slujirea lui Dumnezeu fiecare este chemat. Fiecare a primit un talant şi Dumnezeu îţi cere să foloseşti talantul acesta spre înmulţirea faptelor bune, spre sporirea ta duhovnicească, spre înălţarea ta, spre mântuire, ca să câştigi iubirea lui Hristos, Care a venit în lume şi S-a răstignit pentru noi.’’ (Parintele Gheorghe Calciu)

Suntem orbi spiritual când suntem fii risipitori. Oare câţi dintre noi, nu am fost fii răzvrătiţi şi risipitori ai Tatalui nostru, bun, iubitor, milostiv si iertător? Putini, foarte putini. De ce? Pentru că suntem orbi sufleteşte, fiindcă de multe ori am fost precum copacii uscaţi şi fără rod, precum copacii uscaţi în care n-a pătruns seva vieţii, fiindcă căinţa noastră a fost stearpă, nesinceră, nu a fost dusă până la capăt, rămânând doar la stadiul de gând, de vorbe, de dorinţă, dar nu şi de împlinire prin faptă. Fiindcă, deşi poate uneori ne-am căit sincer şi curat, am uitat într-o clipă de ce ne-au dictat: conştiinţa, inima şi sufletul, am uitat de începutul bun pe care l-am pus în viaţa noastră, şi ne-am transformat din nou în omul vechi, rob al patimilor, ne-am transformat în omul lipsit de credintă, iubire de Dumnezeu şi semeni, în omul orbit spiritual.

Suntem orbi spiritual când suntem creştini caldicei şi nu împlinim poruncile Domnului Suntem orbi suflteşte când deşi cunoaştem care sunt poruncile lui Dumnezeu, noi le încălcăm cu bună ştiinţă, slujind patimilor noastre interioare şi patimilor lumii în care trăim încercând să slujim la doi domni neţinând seama de cuvintele Evangheliei: ,,Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Matei 6, 24);  ,,Cine va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iac. 4, 4) ,,Înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu” (I Cor. 3 , 19) etc.’’ Cei care se numesc pe sine creştini, dar nu urmează învăţăturii Evanghelice în care se arată în ce constă adevărata slujire lui Hristos, care îndrăznesc să îmbine slujirea lui Hristos cu slujirea lumii, râvnesc doar aparent pentru evlavie, totodată dedându-se slujirii omeneşti, aflându-se mereu într-o stare de căldicie, mereu balansând între adevăr şi minciună, între bine şi rău.

Suntem orbi spiritual când nu ne cercetăm pe noi înşine, când ne lipseşte dragostea faţă de Dumnezeu şă faţă de aproapele, fără să ne doară acest lucru, fără să ne mustre conştinţa, când cercetăm viaţa altora dar nu o cercetăm pe a noastră şi nu vedem câte lucruri avem de îndreptat în comportamentul nostru, cînd nu conştientizăm că ne numim creştini dar ducem viaţă de păgâni, când nu ne vedem nimicnicia, ticăloşia şi jalnica noastră josnicie. Suntem orbi spiritual când nu conştientizăm că avem nevoie să ştim ce vrem de la viaţa noastră, încotro mergem şi unde vrem să ajungem, fiindcă altfel păşim hahotic şi orbecăind prin existenţă şi ajungem la un moment dat să ne simţim inutili, nemulţumiti de noi şi lipsiţi parcă de sens.

Suntem orbi spiritual când amânăm pocainţa. Greşelile noastre se şterg prin baia Sfântă a Spovedaniei şi astfel se rup paginile păcatelor noastre, cartea vieţii poate rămâne doar cu paginile curate, cu paginile unde ne sunt contabilizate doar faptele frumoase şi plăcute lui Dumnezeu, doar faptele de care nu ne ruşinăm, însă când suntem orbi spiritual nu conştientizăm, că Sfânta Spovedanie trebuie să fie amănunţită, sinceră, curată, făcută cu căinţă şi zdrobirea inimii, Spovedania, fiind una dintre cele mai mari Taine ale Bisericii, un binecuvântat dar, mărturisit de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, după Învierea Sa, prin următoarele cuvinte adresate apostolilor Săi: ,,Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.’’ (Ioan 20, 22-23). Când suntem orbi spiritual ne murdărim în fiecare zi haina sfântă a Botezului, uneori chiar ne dezbrăcăm de această sfântă haină, prin păcatele fără număr şi mai grele şi mai uşoare şi de aceea pentru a ajuta ochii inimii să vadă Lumina Învierii lui Hristos avem nevoie de Spovedanie pentru a învia din nou din moartea duhovnicească, avem nevoie de un nou botez al lacrimilor care să alunge întunericul, care să alunge bezna ca de tăciune a sufletului, care să aducă lumina şi bucuria ca rod al Duhului Sfânt.

Concluzionând putem spune că sunt o mulţime de cauze ale orbirii spirituale: necredinţa,  învîrtoşarea inimii, păcatele (invidia, ura şi mânia dintre oameni, trufia minţii, împietrirea inimii, slăbirea voinţei şi a conştiinţei, necredinţa, îndoiala în credinţă, sectarismul, deznădejdea, mîndria, sinuciderea, uciderea sufletească şi trupească, avortul, divorţul, desfrâul, minciuna, iubirea de averi, zgîrcenia, lăcomia, beţia, lenea ş.a) care aduc în mintea omului întuneric, tulburare, boală şi orbire duhovnicească şi că mult mai grea şi mai vrednică de plâns este însă orbirea minţii, a inimii, a voinţei şi conştiinţei, fiindcă şi sufletul este cu mult mai de preţ decât trupul. Orbirea sufletească este deci una din cele mai grele boli care duce la pierderea sufletului şi la osînda lui veşnică. De aceea şi vindecarea acestei boli este cu mult mai grea şi mai importantă decât vindecarea orbirii trupeşti.

Să nu uităm niciodată că Bunul Dumnezeu ne aşteaptă Acasă, chiar dacă ne-am trezit în ceasul al unsprezecelea din somnul spiritual, că ne aşteaptă să găsim drumul spre El, că ne aşteaptă să găsim calea cea bună, calea cea  strâmtă, calea căinţei, luminii şi iubirii, calea care ne duce în braţele Sale iubitoare şi protectoare, fiindcă mare e bucuria lui Dumnezeu când un păcătos se pocăieşte şi se întoarce la El, fiindcă mult ne iubeşte Bunul Dumnezeu şi multă valoare avem pentru El, fiindcă Domnul nostru drag vrea să avem ochii sufletului larg deschişi spre Lumina Lumii, spre Lumina Învierii lui Hristos!

Cristina Toma

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here