Comuniunea liturgică cu Dumnezeu
Comuniunea liturgică -Înţelegerea moralităţii din perspectivă ortodoxă, aşa cum este ea susţinută în viaţa liturgică, contrastează cu ceea ce a devenit tradiţia morală dominantă a Occidentului. Această tradiţie a văzut întemeierea teologiei şi, în speţă, a eticii. Mai mult pe raţiune decât pe cult. Dezvoltarea eticii occidental-creştine şi seculare a implicat o transmutare a contextului central al preocupărilor morale. De la comuniunea liturgică cu Dumnezeu, spre o comuniune discursiv-raţională cu realitatea. S-a făcut trecerea de la taina comuniunii euharistice la intelectualismul academic.
Oamenii au devenit angajați în datorii și nu mai erau uniți cu Dumnezeu
Pe măsură ce s-a întâmplat aceasta, a mai avut loc încă o transformare. Oamenii priviţi ca modele de moralitate nu mai erau cei uniţi cu Dumnezeu prin adevărata slăvire şi credinţă. Ci cei angajaţi în explorarea discursivă a valorilor şi îndatoririlor. Aceste schimbări au fost subtile şi treptate. Dar ele au produs diferenţe adânci, deşi cel mai adesea neobservate. Între etica ortodoxă şi în etica confirmată în Vest. Aceste diferente sunt frecvent desconsiderate, întrucât deseori ele nu iau forma unui conflict de afirmaţii discursive. Ci mai degrabă de orientări diferite faţă de intenţia de a fi moral.
Aceste diferenţe îşi au rădăcinile într-o lungă istorie de secesiune
Renaşterea apuseană timpurie, apărută la curtea carolingiană spre sfârşitul secolului VIII şi începutul secolului IX, nu a acceptat doar expresia Filioque din Crez. Ci de asemenea, să adopte şi o încredere în raţiune, care în cele din urmă a înflorit în înaltul scolasticism al secolului XIII. Reflecţiile născute din acea perioadă au condus la concluzia că, din cunoaşterea lucrurilor „sensibile”, putem afla despre existenţa lui Dumnezeu. Putem cunoaşte despre esenţa lui Dumnezeu, şi prin examinarea înclinaţiilor umane putem afla despre legea morală.
Prin revelarea unei legi naturale, putem afla despre legea morală
Viziunea nu era doar aceea că realitatea creată deţine o ordine sau că această ordine poate fi regăsita într-o inimă umană îndreptată spre Dumnezeu. Ori că această ordine are implicaţii morale. Era aceea că oamenii pot cunoaşte această ordine şi implicaţiile sale morale fără a-şi deschide mâinile în rugăciune și în comuniunea liturgică.
Prin contrast, Ortodoxia recunoaşte întunecarea intelectului uman
Intelectul s-a întunecat din cauza păcatului lui Adam şi al Evei. Are alte aşteptări privitoare la cunoaşterea morală. Se întoarce către Dumnezeu în slăvire şi ascetism, pentru a învăţa poruncile Sale. Nu este ca şi cum Ortodoxia ar căuta să stabilească limite secularelor reflecţii filosofice despre dovedirea existenţei lui Dumnezeu. Sau despre posibilitatea de cunoaştere a trăsăturilor generale ale legii lui Dumnezeu. Posibilitatea unei astfel de cunoaşteri pare că a fost pur şi simplu considerată ca un element indubitabil al ştiinţei filosofice confirmate la acea vreme. Dar există o recunoaştere, după cum sublinia Sfântul Grigorie Palama (1296-1359), aceea că este imposibilă cunoaşterea esenţei lui Dumnezeu.
Ca o consecinţă, accentul principal al teologiei stă pe relaţia vie, prin cult, prin comuniunea liturgică
Prin cult, prin comuniunea liturgică cu un Dumnezeu transcendent, Care este cu totul altceva. Și nu pe o explorare filosofică a naturii lui Dumnezeu. Decât să caute legea lui Dumnezeu printr-un studiu discursiv al naturii. Culminând într-o etică a legii naturale, Ortodoxia încearcă să-şi întemeieze etica pe o comuniunea liturgică cu un Dumnezeu personal. A cărui existenţă sub forma persoanelor unei Trinităţi este o caracteristică dominantă, ca şi faptul că Dumnezeu este Dumnezeu. Totuşi, când oamenii îşi întorc inimile de la Dumnezeu, există posibilitatea de a împărtăşi doar ideea de etică.
Conținutul moral a fost consolidat prin diferite tipuri de etici seculare
Diferenţa dintre o etică descoperită în venerarea liturgică a lui Dumnezeu şi o etică ce poate uni novici morali neuniţi în Dumnezeu este totală. Ea este la fel de puternică precum diferenţa dintre etica descoperită în venerarea și comuniunea liturgică a lui Dumnezeu. Și diferitele etici seculare ce au încercat să-şi consolideze conţinutul moral prin diferite tipuri de argumentare morală. Contrastul se stabileşte între o etică descoperită în venerare şi o etică revelată, întemeiată sau justificată discursiv sau contractual. Diferenţa influenţează abordarea ortodoxă a provocărilor morale contemporane. Inclusiv pe cele formulate de medicina modernă.
Deosebirea s-a arătat încă de la disputa din secolul XIV dintre Sfântul Grigorie Palama şi Barlaam de Calabria (1290-1348)
Aceasta avea în vedere nu numai energiile necreate ale lui Dumnezeu care îndumnezeiesc fiinţele umane. Ci şi tendinţa tot mai mare din Apus, de a compara ceea ce poate fi învăţat despre etică fără harul lui Dumnezeu cu ceea ce poate fi cunoscut prin el. Deşi pentru creştinii apuseni contextul cunoaşterii morale presupusese harul. Etica ca expunere sistematică a conduitei adecvate, era considerată acum a fi posibilă şi în afara unei relaţii apropiate cu Dumnezeu. Reflectarea atentă sau meditarea asupra condiţiei umane sau a naturii lumii putea dezvălui ea însăşi modul în care ar trebui să acţioneze oamenii. Etica bazată pe legea naturală, deschisă cunoaşterii umane chiar şi în lipsa harului, a devenit în principiu, o problemă a studiului filosofic secular.
Cum să trăim ortodoxia astăzi
Jurnal Spiritual
V-ar mai putea interesa şi aceste articole
