„Oceanul” ascuns în interiorul Pământului

0
624

oceanUn imens rezervor de apă, cu un volum de trei ori mai mare cel al tuturor oceanelor a fost descoperit la mare adâncime, în Pământ.

Apa este ascunsă într-o rocă albastră, numită ringwoodite care se află la în subteran, la 660 kilometri distanță de scoarță, în mantaua Pământului, stratul de rocă fierbinte între suprafața Pământului și nucleul său, informează New Scientist.

Geofizicianul Steve Jacobsen de la Universitatea Northwestern din SUA coautorul studiului publicat în revista Science, crede că această descoperire demonstrează că „apa de pe Terra a venit din interior” și nu de pe cometele sau asteroizii care au lovit planeta cu aproape patru miliarde de ani în urmă, așa cum spun unii geologi. Mai mult, apa ascunsă în subteran a acționat ca un tampon, pentru oceanele de la suprafață, explicând de ce au aceleași dimensiuni de milioane de ani, este de părere Jacobsen.

Echipa coordonată de Jacobsen și seismologul Brandon Schmandt de la Universitatea din New Mexico a folosit 2000 de seismometre pentru a studia undele seismice generate de mai mult de 500 de cutremure, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

În urma analizei datelor obținute, aceștia au descoperit că undele seismice încetinesc când străbat stratul de ringwoodite, conducând la ideea că mineralul este saturat cu apă. „Procesele geologice de la suprafața Pământului, cum sunt cutremurele sau erupțiile vulcanice, sunt o expresie a ceea ce se întâmplă in interior”, a declarat Jacobsen.

Ringwoodite este un mineral cristalin polimorf, ce acționează ca un burete care absoarbe apa și o izolează, conform The Guardian. Studiile de laborator au arătat că mineralul conține apă, dar nu sub formă de lichid, gheață sau vapori ci inclusă în structura moleculară ca ioni de hidroxil – grupări funcționale formate dintr-un atom de oxigen legat de un atom de hidrogen.

Până în prezent, Jacobsen are dovezi că mineralul se află pe doar sub teritoriul SUA. Următorul pas este să afle dacă aceasta se găsește și în alte zone ale planetei Pământ.

Același mineral, ringwoodite, a fost descoperit și de geologul Graham Pearson de la Universitatea din Alberta, Canada, potrivit BBC. Acesta a studiat o piatră, de doar 3 milimetri, găsită întâmplător pe albia râului Mato Grosso, în Brazilia și a constatat că acesta conținea 1,5% molecule de apă. Cercetătorii cred că aceasta a ajuns la suprafață în urma unei erupții vulcanice.

„Cred că acestea sunt primele dovezi ale întregului circuit al apei, ceea ce ar putea explica marile cantități de apă de la suprafața Pământului. Oamenii de știință caută de ani buni această apă de adîncime”, a subliniat Steve Jacobsen.

Emanuela Popa

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here