Santorini, înlănţuită de 69 de kilometri de coastă, oferă o varietate apreciabilă de peisaje: malul occidental este alcătuit din stânci abrupte care coboară drept în mare, pe când cel oriental coboară armonios formând o câmpie foarte fertilă şi câteva golfuri line cart crestează masivul Profitis Ilias.
Însă nu numai natura e cea care imprima fascinaţie acestei insule. Ea este foarte interesantă şi din punct de vedere arheologic: săpături recente au scos la lumina aşezări umane protoistorice, complet uitate şi îngropate de lava vulcanica împrăştiată peste tot în timpul exploziei din jurul anului 1 500 î.Hr.
De atunci a început cea de a doua viaţă a insulei deosebit de apreciată şi datorită poziţiei sale strategice, mai întâi de spartani apoi de atenieni şi ulterior de bizantini şi de turci.
Potrivit cu reconstrucţiile geomorfologice ale teritoriului, Santorini pare să fi apărut în urma unei explozii vulcanice extrem de violente. Insula ar fi, de fapt, ceea ce a rămas din partea inferioară a unui vulcan care a explodat în timpul unei erupţii catastrofale ce a format alte două insule limitrofe: Aspronissi şi Thirassia.
Callisti, nume afectuos cu care se referă grecii la insulă, înseamnă „cea mai frumoasă”. Santorini este cu adevărat deosebit de fascinantă, evidenţiindu-se printre splendidele insule din arhipelagul Ciclade printr-o conformaţie unică.
La mică distanţă de plaja roz Akrotiri una dintre cele mai frumoase şi mai cunoscute de pe insulă, se înalţă ruinele oraşului preistoric Thera, asemănat cu un mic Pompeii. Aici s-a concentrai populaţia în momentul în care vulcanul a explodat pe neaşteptate.
Printre resturile îngropate în cenuşă s-au găsit obiecte de ceramică, unelte de piatră şi de bronz, bijuterii şi mici opere de artă. Se disting şi porţiuni cu fresce de un înalt nivel artistic, care i-au determinat pe anumiţi oameni de ştiinţă să presupună că Thera nu era alta decât mitica Atlantidă, leagănul unei civilizaţii surprinzător de evoluate, distrusă de un tsunami uriaş declanşat de un cutremur submarin şi îngropată sub apă şi cenuşă.
Este vorba însă numai despre o credinţă căreia, se pare, oamenii locului nu-i dau crezare, ei fiind extrem de fideli tradiţiilor şi atenţi la păstrarea patrimoniului local.
După cum se poate vedea de-a lungul străduţelor ca marmura din satul Oia, cu casele sale văruite şi cu acoperişurile boltite de culoarea cobaltului, se respiră încă o atmosferă insulară genuină.
Ocolul Pământului în 80 de minuni, Destinaţii de vis pe cinci continente, Ed. Litera
