Ocrotitorul nevăzut

0
93

inger1– Mamă, cine sunt îngerii?

– Și-a  revenit, vorbește! Of, ce spaimă am tras!

Titi, un băiețel de opt anișori cu zulufi aurii și ochi de tăciune, își privește mirat părinții. Aplecați asupra lui, aceștia îl freacă la tâmple. Buimăcit, Titi se ridică în capul oaselor și descoperă că se află întins pe jos, în mansarda unde plutește un fum negru și înecăcios.

– Era să dai foc la casă! Când ai să te potolești odată? Îl dojenește tatăl lui, cu ochii la sfeșnicul răsturnat peste covorul în care se cască o gaură.

– Iertați-mă, n-am vrut, scâncește Titi. Mă jucam de-a cavalerii cu sabia străbunicului. Ca să fie ca-n filme, am aprins lumânarea din sfeșnic. Tocmai atunci m-a strigat Anda, fetița vecinilor. Am ieșit în balcon. Când m-am întors, am văzut o flacără mare. Am apucat să strig: „ Apără-mă, îngerașule! … și nu mai știu nimic…

– Ehei, tare ostenit trebuie să fie îngerașul tău, oftează mama copilului. C boroboațete tale îl silești să stea întruna cu ochii pe tine… De câte ori te-am rugat să nu te mai joci cu focul? … Putea să ardă totul! Chiar nu pricep cum de s-a stins de la sine! … Curată minune!

– Îngerașul meu și-a fluturat aripa și a înăbușit flacăra, șoptește Titi.

– Ce spui tu acolo, copile? Se neliniștește mama lui. Nu cumva ai febră?

– Nu, mamă, l-am văzut! Crede-mă! Nu știu dacă aevea sau pe când zăceam în nesimțire. Era înalt, avea aripi ca zăpada și mă privea mâhnit. Dar de ce te miri? Nu tu m-ai învățat că din clipa botezului, fiecare ne aflăm în paza unui îngeraș?

– Ba da, dragul mamei, numai că nouă, oamenilor, nu ne este dat să-i vedem.

– De ce? Și cine sunt îngerii? Nu m-ai spus niciodată…

– Erai prea mic ca să înțelegi. O să îți povestesc. Mai înainte însă cere-i iertare în genunchi îngerașului tău, care și-a pârjolit aripa ca să ne scape pe toți de necaz. Așa… acum închide ochii și ascultă!

Povestea Arhanghelului Mihail

Pe când încă nu plămădise Cerul și Pământul, Dumnezeu a plăsmuit din abur de lumină lumea nevăzută a făpturilor fără de trup: îngerii. Frumoși cum mintea omenească nu își poate închipui, ascultători, plini de bunătate și înzestrați de Dumnezeescul lor Părinte cu înțelepciune și sfială, trăiau laolaltă în bună pae și înțelegere. Sufletele lor curate, erau ferite de otrava pizmei, a răutății și a trufiei.

Într-o bună zi, însă, Tatăl Ceresc, le-a pus la încercare credința față de El și le-a îngăduit să își aleagă singuri soarta. Nu mică I-a fost atunci mâhnirea să afle că cel mai chipeș și cel mai falnic dintre îngeri, focosul Lucifer, n-a întârziat să se răzvrătească împotriva ziditorului său. Îmbătat și orbit de propra-i înfumurare, Lucifer a adunat împrejuru-i o parte din ceata îngerilor și le-a cuvântat semeț:

– Înscăuna-mă-voi deasupra norilor și voi fi asemenea cu El.

Înspăimântat de atâta rătăcire, și nerecunoștiință, unul dintre îngeri a ridicat pe dată glasul împotriva lui Lucifer și la dojenit cu asprime:

– Cum de cutezi să te măsori cu prea-bunul nostru Părinte?

Mi-ca-El? În limba acelui început de lume, Mi-ca-El însemna „cine este ca Dumnezeu?” De atunci până-n vecie îngerului care îi ținuse piept lui Lucifer, așa avea să îi rămână  numele : Mihail.

Scârbit de fapta lui Lucifer și a nesăbuințelor care îl urmau în neascultare, Tatăl Ceresc  s-a mâniat nespus și pe dată amarnic l-a pedepsit. Aburul de lumină al făpturii lor s-a întunecat cât ai clipi și urâțenia sufletului ros de vrajbă li s-a întipărit pe chip, sluțindu-i. Preschimbat într-un balaur roșu cu șapte capete și zece coarne, Lucifer, a prins a scuipa limbi de foc și un miros greu, de pucioasă, i-a înconjurat spurcata înfățișare. Atunci Mihail, care prin credința lui nestrămutată în Dumnezeu, se arătase cu adevărat destoinic de a deveni Arhanghel, căpetenie peste oastea heruvimilor de lumină, și-a înălțat spada asupra înfricoșătoarei aratări a necredinței. Ca un fulger, Lucifer s-a prabușit din lăcașul cel sfânt. Dimpreună cu ai săi îngeri răi cu toții preschimbați în făpturi întunecate, s-au cufundat pentru totdeauna în blestemata beznă a iadului.

Rămași în împărăția Raiului, neprihăniții îngeri de lumină, L-au slujit mai departe pe Atotputernicul, în vreme ce îngerii căzuți zadarnic au încercat să-i abată din calea lor.

După ce Dumnezeu a făurit lumea noastră, a oamenilor, duhurile întunericului s-au năpustit aupra lor. prin viclenia Satanei, Adam și Eva, aau fost izgoniți din rai, iar urmașii lor s-au ales cu osânda de a-și duce zilel în trudă și suferință, fără să mai aibă parte de nemurire, ci de moarte. De-atunci încoace, diavoii întruna caută să îi împingă la pierzanie pe oameni, îndemnându-i la fapte rele, pentru ca în ceasul Judecății de Apoi păcatele să atârne mai greu și să le tragă sufletul spre iad. Numai că, în nemărginita lui milostivire, Tatăl Ceresc, a îndulcit pedeapsa rânduind ca, o dată cu Sfânta Taină a Botezului, fiecare muritor să dobândească un înger, care cu răbdare să îi vegheze pașii vieții, spre a-l feri de ispitele cele înșelătoare ale necuratului.

Nevăzut, dar totdeauna în preajmă, îngerul se luptă să ne apere de propria noastră nechibzuință. De aceea, nelipsitî din rugăciunea de seară se cuvine a fi dulcea chemare:

Înger, îngerașul meu,

Ce mi te-a dat Dumnezeu,

Totdeauna fii cu mine

Și mă-nvață să fac bine.

Eu sunt mic, tu fă-mă mare,

Eu sunt slab, tu fă-mă tare,

În tot locul mă-nsoțește

Și de rele mă ferește.

Doamne, îngerașii tăi

Fie păzitorii mei.

Amin.

Manuela Cernat, Noapte de Crăciun

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here