1907 – Manifestarea divinităţii
Dacă omul ştie sau crede că ştie ce să facă pentru ca lui şi tuturor să le fie mai ales bine să trăiască, atunci ceea ce ştie sau crede că ştie este credinţa. (12 septembrie)
Există un grăunte de adevăr în faptul că viaţa mea, viaţa mea spirituală rămâne în oamenii care au nevoie de ea.
Poate că eu sunt ce a rămas în alte fiinţe din viaţa spirituală a unei făpturi. Şi acea făptură a fost de asemenea alcătuită din principiile spirituale ale altor fiinţe, iar acelea, la rândul lor, la fel. (12 septembrie)
Omul e manifestarea divinităţii, dar la început i se pare că este o fiinţă deosebită, „eu”. Lui i se pare că este „eu”, separat, că este om; dar el este Dumnezeu, manifestarea lui. Nu ştiu cum sunt animalele, dar omul nu doar poate, ci trebuie să cunoască asta. Şi cunoscând, omul nu poate să un presupună viaţa sa în relaţie cu tot, adică în iubire. Pentru om, consecinţa acestui fapt este binele. (15 septembrie)
Pare imposibil să iubeşti un om rău. Chiar este imposibil. Dar trebuie să iubim şi putem iubi nu omul, ci pe Dumnezeu cel înăbuşit, strivit în om, şi să-l iubim pe acest Dumnezeu, să încercăm să-l ajutăm să se elibereze. Şi asta e cu putinţă şi ne va aduce bucurie. (15 septembrie)
Din Lev Tolstoi, „despre Dumnezeu şi om” din jurnalul ultimilor ani, Editura Humanitas
