Omul etern și omul istoric

0
258

a-trecut-varaFără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. Și el rămâne așa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător. Când, unde și în ce scop a apărut el în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur, și nu e un zeu în colțul casei care să-i reveleze data începutului, înseamnă că omul rămâne un biet animal rațional care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.

Omul istoric moștenește pe cel primordial, care, jucându-se pe frânghia libertății, a împletit purul cu demonicul, viața cu moartea, lumina cu întunericul, libertatea cu înlănțuirea și, rămânând captiv jocului dintre el și lume, perpetuu neîmplinit, este un amestec de sfânt și demon, chiar dacă pare a fi integru. Suferă de toate bolile și viciile imaginabile. Nu poate ieși singur din el și din natură.

Omul nu se poate autodefini. El se definește prin semeni. Constatăm actul individuației, dar nu ne dăm seama cotidian de incapacitatea autodefinirii. Eu, Petre Țuțea, spun ce cred eu despre mine și când rămân singur cu mine uit și unde m-am născut; și în singurătate aș muri de melancolie ca maimuța lui Andreev. De aceea, prezența mea e definită de contemporanii mei.

Renașterea italiană, unde omul este situat în centrul universului, este eretică din punct de vedere creștin. Autonomizarea puterii omului este în sine demonică. Părerea mea este că omul cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.

Scara valorilor umane: sfântul, eroul, geniul, omul obișnuit și infractorul

Deoarece setea de absolut nu i-a fost satisfăcută la grad biopsihic, omul e etern trist. Autonomia spirituală a omului este iluzorie și ea se mișcă perpetuu între Dumnezeu și diavol.

Fără credință și Biserică, omul rămâne un simplu animal rațional și muritor, raționalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condițiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici că omul e un animal rațional, atributul raționalității îl distinge de restul vietăților, nescoțându-l din perspectiva morții absolute. Moartea devine relativă, ca o trecere, numai prin religie – știința, oricât de savantă, nescoțând omul decât aparent din regnul animal. Nici o consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă apar și dispar în mod absurd din natură. Scara valorilor umane conține: sfântul, eroul, geniul și omul obișnuit – dincolo de aceștia situându-se infractorul. Sfântul, eroul și geniul sunt fără voia societății care e obligată să-i recunoască. Nimeni nu-ți contestă dreptul la existență dacă ești om obișnuit, dar nimeni nu trebuie să facă confuzie între tine, sfânt, erou și geniu. Oamenii sunt egali în fața legii, adică trebuie respectați ca atare, dar nu confundați, nu făcuți identici. Nimeni nu-ți contestă dreptul la o viață normală dacă porți masca de om. Numai că, dacă ești mediocru, nu trebuie să te instalezi în vârf, pentru că nu e nici în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotați.

Omul religios e omul etern

Sfântul stă în fruntea tablei valorilor, pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consumă făcând istorie și nedepășind sfera laicului. Eroul este admirat – așa cum este și geniul -, dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfântul se situează dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru că urma pe care o lasă el, ca om împlinit, este fixată doar în timp și în spațiu.

Omul nu e o sumă de miliarde de celule sau de organe. Că nu sunt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca întreg, nu poate fi gândit decât biblic; științific, nu. Moise e mai valabil decât ultima noutate evoluționistă a științei.

Eu disting între omul etern și omul istoric. Omul etern este omul primordial, integral creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui. Iar omul istoric e omul care devine și, raportat la acest primordial, e un fel de neom. Istoria e neomenia lui. Că nu se poate, din cel care am fost întreg, să fiu dumicat în epoci, în zile și în clipe. Omul istoric e captivul clipelor, nu numai al anilor, lunilor, zilelor și orelor din timpul lui Ștefan cel Mare sau de când vorbesc eu acum, ci și al clipelor în care îl definesc ca neom. Dar trebuie să acceptăm: omul etern are un sinonim, homo religiosus. Omul religios e omul etern. Omul științific e neomul istoric. Tot ce face el poartă pecetea preaomenescului său.

322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here