Orbul din naștere

0
98

paceaMultă vreme nu am înțeles tâlcul orbului din naștere. Nu înțelegeam explicația lui Iisus.

Nu-i de mirare, căci ce deosebire mare este între noi și Iisus! Noi dăm să trecem cât mai repede pe lângă “lazării” lumii acesteia, neputând răbda suferința lor, pentru că suntem incapabili în fața ei. Bani n-avem, putere n-avem, inimă n-avem – n-avem nimic în fața suferinței. Deci fugind de “lazări”, fugim de propria noastră nimicnicie.

Așa și ucenicii, delegații noștri de lânga Dumnezeu, îl întrebau pe Iisus: “Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?”

Când nu poți nimic, faci “știință”, întrebi de cauză, iar când cauza e un păcat, faci morală. Oricum, chiar încercuiți în neputință, încercîm o măsură preventivă. Ceea ce au pățit alții, tu poți să nu pățești dacă ocolești greșelile lor.

Se vede că Iisus vorbea cu ucenicii despre puterea dezastruoasă pe care o au păcatele, greșelile împotriva vieții, tendința de a schimonosi viața omului și a o chinui în întunericul orbirii și a altor suferințe.

Acum să vedeși deosebirea dintre noi și Dumnezeirea lui Iisus. Iisus era și este Dumnezeu. Mulți n-au știut; și mulți nu vor ști până la sfârșitul lumii că Iisus este Dumnezeu (pentru că nu vor să știe).

Vindecarea aceasta minunată a orbului din naștere face dovada Dumnezeirii Lui și-i arată omului marginile puterii și știintei sale.

Noi ocolim “lazării”, dar Iisus îi cunoștea și îi chema la Sine. Îl cunoștea pe Natanael pe când era copil mic, ascuns sub frunzele de smochin de urgia lui Irod. Cunoaște acum pe orbul acesta mai înainte de a se naște, dezvăluindu-ne cu el o taina a lui Dumnezeu: că nu s-a născut orb nici pentru păcatele lui, nici pentru păcatele părinților săi, ci ca să se arate lucrul lui Dumnezeu cu el.

Într-o altă împrejurare, Iisus Se mărturisește a fi mai înainte de Avraam; iar în alta, mai înainte de a fi lumea. O icoanî îl arată pe Iisus zidindu-l pe Adam. Și așa este: “Toate printr-însul s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3).

A face ochi vii din pământ și scuipat, nu mai e treaba de om, ci lucrul lui Dumnezeu. A drege niște ochi, a tăia albeața de pe ei o mai fac și doctorii, dar a face ochi noi și încă din așa material și pe care îi mai și trimiți la spălat în apa Siloamului, iar asta la un orb din naștere, aceasta a putut-o face numai Cel ce l-a zidit pe Adam cu mâna Sa din țărână.

Acesta este tâlcul tămăduirii orbului din naștere: Dumnezeu Tatăl a vrut să descopere lumii pe Dumnezeu Fiul, ca Creator al lumii și ca autor al vieții. La această voință a Tatălui s-a aprins Duhul lui Iisus, Și-a însușit această vointă ca o misiune a Sa în lume, așa cum e într-o lumină aprinsă însușirea de a lumina! Această voință a Tatălui s-a aprins în Duhul lui Iisus, prin El luminând lumii adevărul.

Cunoscând Iisus pe orb că-i omul prin care Tatăl are să facă lumii o revelație – descoperire – a Fiului ca autor al vieții, cunoscând voia Tatălui pe care Și-a însușit-o drept misiunea vieții Sale pământești – model pentru noi pământenii – cu această siguranță dumnezeiască a scuipat pe pământ și a făcut tină și a uns ochii orbului, adică găurile ochilor, și a zis: “Mergi de te spală in scăldătoarea Siloamului” (Ioan 9, 6-7). Deci s-a dus și s-a spălat ți a venit văzând.

Dar lucrul lui Dumnezeu nu se termină cu niște ochi de reparat. Deși pentru noi oamenii ar fi totuși un lucru convingător pentru simplul motiv că, până azi, știința a făcut aparate ca ochiul – aparatul de fotografiat și altele – dar știința omenească n-a putut face cu viața nici măcar un bob de grâu sau un ou de muscă.

Împărăția vieții este Împărăția lui Dumnezeu. Natura vieții, nașterea și susținerea ei atârnă de Dumnezeu, de la creația ei, până la sfârșitul lumii: “Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umplea de bunătăți. Dar întorcându-Ți Tu fața Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor, și se vor sfârși și în țărână se vor intoarce” (Psalmul 103, 29-30).

Deci să ne cunoaștem marginile și îl vom cunoaște pe Dumnezeu.

Faptele lui Dumnezeu, care toate-s minuni ale vieții, îi pun pe oameni în multe nedumeriri. Așa s-a întâmplat și cu orbul din naștere, care a căpătat vederea prin minune.

Vecinii și cei care îl cunoșteau și-l văzuseră orb, s-au minunat și începură a se nedumeri întrebându-se, despre el: Cine o fi, el sau altul care seamană cu el? Iar el zicea: “Eu sunt!” Dar oamenii nu ies așa ușor din nedumerire. Mărturisirea orbului despre Omul care se cheamă Iisus și care i-a facut ochii din pământ, nu i-a lămurit deloc. Drept aceea îl duc la interogatoriul fariseilor din Templu.

Și era sâmbătă, zi sensibilă pentru farisei. Deci, de la început ancheta era sortită să iasă rău. Iata-l din nou pe Iacov al Vechiului Testament luptându-se cu Dumnezeu. Dar iată-l și pe orbul din naștere transformat in misionar. Urmează un schimb de întrebări și răspunsuri, despre cum a decurs căpătarea vederii, precum și despre Cel ce i-a dat vederea. Orbul îl apără pe Dătătorul ochilor săi. Fariseii îl huleau zicând că-i un păcătos, deși unii recunoșteau că un om păcătos nu poate da vedere orbilor. Neisprăvind nimic, au chemat pe părinții orbului. Aceștia, înfricoșați de farisei, dau doar mărturia că acesta care a fost orb din naștere, e fiul lor. Dar cum vede acum și cine i-a dat vederea, ei nu știu. Se lepădau de a mărturisi pe Dumnezeu, lăsând darul mărturisirii fiului lor, că-i in vârstă. Deci însuși el să grăiască despre sine!

Jidovii se sfătuiseră între ei să dea afară din sinagogă pe oricine va mărturisi pe Iisus că este Mesia, adică Fiul lui Dumnezeu, așteptatul neamurilor. Aceasta o știau toți, deci și părinții orbului, de aceea au și fugit de un răspuns răspicat, precum că unde nu erau ochii din naștere, numai Dumnezeu putea să-i pună.

Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și-l sileau, în numele lui Dumnezeu, să zică vorbe rele de Iisus, cum că e păcătos. Dar el n-a zis. Și din nou l-au pus sa povestească vindecarea sa. Omul și-a permis atunci o întrebare care i-a înfuriat: “Acum v-am zis și n-ați auzit? Ce, iarași voiți să auziți? Au doară, vreți să vă faceți și voi ucenici ai Lui?” Au sărit deci iudeii cu ocară pe el, grăind totuși adevărul: “Tu ești ucenic al Aceluia; iar noi ai lui Moise suntem ucenici. Noi știm că Dumnezeu cu Moise a grăit; iar pe Acesta nu-L știm de unde este!” (Ioan 9,1-29).

În altă împrejurare au fost și mai nestăpâniți la mânie, zicând despre Iisus că-i de la diavolul (Matei 12, 24).

Așa-i firea omului păcătos; când îi lovești dracii, îți zice că tu ai drac. Ajunge la această sucită întorsătură de minte pe care o fac prejudecațile în capul fariseilor, și care îi oprește de a ști de unde este Iisus.

Omul care a căpătat vederea trupească, prin mărturisire capătă și vederea sufletească, și auzim una dintre cele mai frumoase mărturisiri: “Întru aceasta este minunea că voi nu știți de unde este, iar El a deschis ochii mei. Și știm că pe păcătoși Dumnezeu nu-i ascultă; ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu, și face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea face nimic” (Ioan 9, 30-33).

Aceasta era credința tare ca muntele a acestui nou misionar al lui Iisus.

Deci fariseii, văzând că nu pot ispravi nimic cu el, l-au ocărât: “În păcate tu te-ai născut tot, și tu ne înveți pe noi”, pe cei drepți, tainele lui Dumnezeu? Și l-au dat afară.

Iată tragismul situației. Orbul capătă vederea, iar fariseilor li se întunecă mintea, ochii, de mânie asupra lui și asupra lui Iisus. Un duh rău îi ține de inimă ca să nu recunoască pe Iisus și să le lumineze și ochii sufletelor lor.

Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar n-a putut tămădui orbirea răutății, care nu are leac, dar are pedeapsă.

Deci să urmărim desăvârșirea vederii orbului din naștere și desăvârșirea orbirii sufletești a fariseilor.

Când a auzit Iisus că l-au gonit afară din sinagogă, aflându-l, i-a zis:”Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” Iar el a zis: “Cine este Acela, Doamne, ca să cred Într-însul?” Și i-a zis Iisus: “L-ai vazut pe El. Cel ce grăiește cu tine, Acela este”. Iar el a zis: “Cred, Doamne!” și I s-a închinat Lui.

Omul acesta, cu care avea Dumnezeu rostul să descopere lumii pe Fiul Său, Creator al vieții, dându-i din tina o pereche de ochi, s-a învrednicit de la Dumnezeu, la rându-i, de descoperirea lui Iisus ca Fiul lui Dumnezeu, prin însăși dumnezeiasca mărturisire.

De puține ori S-a descoperit Iisus pe Sine ca Fiu al lui Dumnezeu. O dată samarinencii, a doua oară acestui orb din naștere și a treia oară ucenicilor, înainte de slăvitele Sale Patimi.

Poate că aceasta a fost în lumea aceasta recunoașterea lui Dumnezeu către el, pentru că a purtat cu răbdare orbia fără vină și pentru că L-a mărturisit pe Iisus că este de la Dumnezeu înaintea tăgăduitorilor Săi, că l-a învrednicit de o descoperire dumnezeiască.

Orb fiind și a căpăta prin minune o pereche de ochi, e o mare bucurie a vieții, o ieșire fericită din întuneric, ieșirea la lumina veacului acestuia. Pământean fiind și a te hotârî să mărturisești pe Dumnezeu cu orice preț și cu orice luare în derâdere, e o și mai mare bucurie, care te poate duce până la deschiderea ochilor duhovnicești, ai credinței, și să-L vezi pe Iisus, să ți Se descopere Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel care e cu noi în toate zilele până la sfârșitul veacului.

A vedea pe Iisus e o fericire care nu se aseamană cu nicio bucurie pământească; iar aceasta se întamplă din când în când și din neam în neam, ca să nu se stingă dintre oameni siguranța existenței lui Dumnezeu.

Credința în Dumnezeu și mărturisirea Lui este același lucru cu ieșirea sufletului din întuneric în lumina dumnezeiascî, ieșirea în lumina veacului viitor.

Iată o tămăduire deplină. Iată un misionar neînfricat al lui Iisus.

Părintele Arsenie Boca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here