Orjelet sau ulciorul

0
1961

orjeletPoate cel mai greu lucru de făcut atunci când vă apare un orjelet (sau ulcior) este să rezistaţi tentaţiei să vă frecaţi la ochi. Este o reacţie naturală, dar oricât de mult aţi face acest lucru, iu veţi scăpa de senzaţia de ceva-în-ochi, iar bacteria din foliculul infectat se poate răspândi astfel şi la cei din jur. în schimb, folosiţi căldura umedă pentru a-l face să colecteze. Apoi, apelaţi la sfaturile care urmează pentru a menţine pleoapele curate şi a înlătura orice urme de posibile iritaţii.

Folosiţi căldură

-Aplicaţi o compresă caldă pe ochiul afectat timp de 10-15 minute de patru ori pe zi, timp de două sau trei zile. Pentru compresă folosiţi o cârpă moale, o bucată de bumbac curată, o compresă sterilă sau chiar un pliculeţ de ceai. Udaţi compresa cu apă caldă, închideţi ochiul şi ţineţi compresa udă peste el. Odată ce vă obişnuiţi cu căldura pe ochi, puteţi să mai umeziţi compresa de câteva ori cu apă călduţă. Căldura va ajuta urciorul să colecteze şi să se spargă mai repede. După folosire, compresa aceasta trebuie fie aruncată, fie (dacă este vorba de o bucată de material textil) spălată în apă fierbinte înainte de a fi refolosită. În caz contrar, s-ar putea să vă reinfectaţi ochiul cu bacterii.

-Pentru ca o compresă să combată cât mai eficient infecţia, înmuiaţi-o în ceai de flori de gălbenele. Puneţi două linguriţe de flori uscate într-un castron, adăugaţi două căni cu apă fiartă, şi lăsaţi să se infuzeze timp de 20 de minute. Apoi strecuraţi şi folosiţi.

-Există o altă cale de a aplica pe zona afectată căldură. Fierberi un ou tare, apoi scoateţi-l din apă şi înfaşuraţi-l într-o cârpă curată. Ţineţi oul fierbinte pe pleoapa cu orjelet. Acesta rămâne fierbinte mai mult timp decât o compresă.

-Puteţi folosi şi cartofi fierbinţi. Băgaţi un cartof la microunde, tăiaţi-l în jumătate, şi puneţi-l, învelit într-un prosop, pe ochi. Stă cald niai mult timp, aşa că puteţi să vă întinderi pe spate şi să vă relaxaţi. Pentru a nu vă arde, testaţi temperatura cartofului pe piele.

Luptaţi cu bacteriile

-Pentru a vă întări sistemul imunitar şi a lupta cu bacteriile care provoacă infecţiile, luaţi 200 mg de echinacea de trei sau patru ori pe 21 până la vindecarea orjeletului.

Ce este în neregulă

Orjeletul este o tumefacţie roşie, inflamată şi dureroasă, care apare la marginea pleoapei superioare sau inferioare şi care seamănă cu un coş. Apare atunci când un folicul este obstruat cu praf sau uleiuri, apoi este infectat cu bacterii. (Dacă în loc de un folicul se obstruează o glandă de pe pleoapă, apare un chalazion.) Ochiul s-ar putea să lăcrimeze, sau s-ar putea să simţiţi ca şi cum aţi avea ceva în ochi. în mod normal, un urcior se umple cu puroi în câteva zile, apoi se sparge şi se vindecă. Odată ce infecţia a încetat, urciorul ar putea să dispară complet, sau s-ar putea să rămână în locul lui un mic chist plin cu lichid care necesită tratament medical.

Când nu este vorba de un orjelet:

Un chalazion – o glandă secretorie mărită şi blocată de la nivelul pleoapei – arată ca un orjelet în primele zile, dar se măreşte şi durează mai mult. Puteţi să-l deosebiţi de un orjelet pentru că chalazionul este mai îndepărtat de marginea pleoapei, şi se va transforma într-o formaţiune rotundă, tare şi nedureroasă. Majoritatea dispar cu comprese calde care topesc grăsimea îngroşată îndepărtând-o. Dar dacă chalazionul durează mai multe săptămâni, mergeţi la doctor. Acesta vă poat prescrie o cremă cu corticosteroizi sau antibiotice care îl vor vindeca. în unele cazuri, medicii recomandă o intervenţie chirurgicală minoră pentri înlăturarea chalazionului.

-Mâncaţi un căţel proaspăt de usturoi pe zi. Poate că nu este c aroma dumneavoastră favorită, dar are proprietăţi antibacteriene. Cel mai bine este dacă îl mâncaţi crud, aşa că folosiţi-l la salată sau la prepararea unui sos.

Ar trebui să-mi sun medicul?

Deşi orjeletul este dureros şi supărător, este în general inofensiv. Mergeţi la doctor dacă acesta începe să sângereze, atinge dimensiuni foarte mari foarte repede sau nu dă semne de vindecare după două zile. S-ar putea să aveţi o infecţie a pleoapei care este mult mai gravă.

Puterea profilaxiei

-Dacă sunteţi predispus la orjelet, trebuie să vă spălaţi pleoapele o dată pe zi pentru a menţine foliculii curaţi. O cale uşoară de a face acest lucru este să vă clătiţi cu grijă pe pleoapele închise cu un amestec preparat dintr-o parte şampon pentru copii la 10 părţi apă caldă. Folosiţi un tampon curat de vată pentru fiecare ochi, aruncându-l după utilizare.

-La fiecare câteva zile, aplicaţi o compresă caldă pe pleoape pentru a preveni blocarea glandelor.  Luaţi o linguriţă de ulei din seminţe de in zilnic sau două capsule de ulei din seminţe de in. Vă poate ajuta să preveniţi blocarea, foliculilor. Dacă doriţi să obţineţi beneficii maxime de la uleiul din seminţe de in, adăugaţi-l în salate sau puneţi-l direct pe pâine, dar nu gătiţi cu el. Căldura îi distruge compuşii benefici.

Pentru a preveni extinderea infecţiei şi la alţi membri ai familiei sau reinfectarea dumneavoastră – atunci când aveţi un orjelet, spălaţi-vă frecvent pe mâini şi evitaţi să duceţi mâinile la ochi. Din acelaşi motiv, nu folosiţi aceleaşi prosoape cu ceilalţi membri ai familiei. Schimbaţi prosoapele şi feţele de pernă cât mai des.

Luaţi suficientă vitamina A: dacă orjeletul este o problema ca vă afectează frecvent, s-ar putea să aveţi o carenţa de, vitamina Mâncaţi alimente cum ar fi gălbenuşul de ou, unt şi legume galbene, portocalii, roşii şi închise la culoare. Acestea conţin mult betacaroten pe care organismul îl transformă în vitamina A. Puteţi să luaţi şi suplimente multivitaminice.

1001 de remedii casnice, Reader’ s Digest

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here