Păcatele părinților și bolile copiilor

0
161

copilLa Cuviosul Paisie Aghioritul, în Sfântul Munte, a venit un bărbat a cărui fiică era grav bolnavă de cancer. Acesta adusese cu sine şi câteva lucruri ale fetei, ca să le binecuvinteze Părintele.

” Bătrânul i-a zis nefericitului:

– Eu o să mă rog, dar şi tu, ca părinte, trebuie să faci jertfă, pentru că Dumnezeu Se milostiveşte grabnic de iubirea jertfelnică.

Tatăl fetei a întrebat:

– Ce jertfă să fac părinte?

Bătrânul a zis:

– Jertfeşte şi tu o patimă.

Acela, având idee foarte slabă despre viaţa duhovnicească, a răspuns:

– Păi eu nu am nici o patimă.

Atunci Bătrânul l-a întrebat:

– De fumat, fumezi?

– Da.

– Lasă-te de fumat din dragoste pentru fiica ta, şi Dumnezeu o s-o facă sănătoasă, a cerut Bătrânul.

Tatăl s-a lăsat imediat de fumat, şi fata a început să se facă, puţin câte puţin, sănătoasă. După o vreme, s-a însănătoşit cu desăvârşire, lucru confirmat şi de medici.

Totuşi, tatăl a uitat nu după mult timp de făgăduinţa sa, şi ca atare nu şi-a mai ţinut-o. Ce credeţi că s-a întâmplat? Fetei i s-a descoperit iarăşi o tumoră malignă, şi starea ei s-a înrăutăţit. Tatăl a cerut din nou ajutorul Bătrânului, însă a auzit mustrarea fermă şi nepărtinitoare: “Dacă tu, tată fiind, nu ai evlavie şi nu jertfeşti de dragul copilului o patimă, care dealtfel îţi distruge trupul, nici eu nu pot să te ajut cu nimic.”

Sursa: eucred.ro

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here