Păcatul clevetirii aproapelui

0
374

Dumnezeu-TatalPăcatul clevetirii aproapelui.

A cleveti, a defăima sau a ponegri înseamnă a te face judecător fratelui tău, a da în vileag scăderile sale, murdărindu-i numele bun, osândindu-l fie din invidie, fie numai din simpla plăcere de a spune flecării, otrăvindu-te singur.

Cine ponegreşte numele bun al cuiva, prin vorbiri de rău, adesea îi sapă groapă.

Limba clevetitorului este asemenea unei săgeţi sau săbii ascuţite, plină de otravă de moarte. Să nu zicem şi noi ca necredincioşii: „Ce păcate am făcut, că doar n-am pus foc la nimeni, n-am omorât pe nimeni?…” Chiar de n-ai pus foc cu chibritul la casă, dar câte case poate n-ai aprins cu limba, prin vrajbă, prin invidie, prin iscodiri, prin fel de fel de minciuni şi clevetiri?

Câte suflete n-au suferit şi nu suferă, poate chiar sunt la închisoare din cauza limbii, a pârâciunilor şi a minciunilor unora? Iată câte suflete n-ai smintit şi pe câţi, poate, nu i-ai făcut să se certe, să se ia la bătaie, să-L hulească pe Dumnezeu, să se judece, să fie amendaţi sau condamnaţi la închisoare şi câte alte rele nu se pot face cu chibritul acesta, cu limba noastră?!

Creştinii noştri au ajuns într-o stare de plâns, căci se războiesc unii împotriva altora în diferite chipuri.

Au făcut limba praştie şi aruncă cuvinte grele unii împotriva altora, prin clevetire şi prin bârfire.

Când ai vorbit pe cineva de rău şi l-ai calomniat, denigrându-l în faţa altora, să ştii că mare rău ai făcut sufletului tău.

Căci prin cuvântul care ţi-a zburat de pe buze şi pe care nu-l mai poţi întoarce, ai făcut două mari păcate. Întâi, ai smintit pe alţii cu vorbele tale şi ai ponegrit cinstea aproapelui. Aceia îl vor judeca şi ei, îl vor osândi, îl vor cleveti mai departe la alţii şi îl vor urî şi dispreţui din cauza ta. Al doilea, te-ai făcut judecătorul lui, judecându-l în locul lui Dumnezeu, singurul Care are dreptul de a judeca.

Dacă clevetitorii deschid cu limba lor uşile iadului şi ajung în cele mai cumplite chinuri, nici cei ce ascultă de ei nu au altă soartă, pentru că şi ei ajung în acelaşi loc. Întocmai cum Lucifer când s-a mândrit, a căzut şi din luminat s-a făcut întunecat, tot astfel şi îngerii care au ascultat de el au căzut în aceeaşi prăpastie, în iad.

Vorbirea creştinului nu trebuie să fie nici poruncitoare ca la slugi, nici cu dispreţ, nici cu linguşiri măgulitoare, nici cu aroganţă.

Creştinul trebuie să sfătuiască pe fratele său cu smerenie şi cu dragoste, căci păcatele clevetirii şi ale bârfirii ies din mândrie, din invidie, din lene şi din răutate.

Să ne vedem de păcatele noastre, să smulgem buruienile şi spinii din propria noastră grădină, să nu purtăm noi grijă de ceea ce se petrece în grădina vecinului, căci Dumnezeu, Care ştie inima fiecăruia, va cumpăni drept la Ziua Judecăţii.

Sursa: luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

V-ar putea interesa şi următoarele articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here