Papa Paul al VI-lea va fi beatificat duminică

0
195

Paul-VI_theme_imagePapa Paul al VI-lea, aflat în fruntea Bisericii catolice între anii 1963 şi 1978, va fi beatificat duminică, la finalul Sinodului episcopilor. Pe 27 aprilie, foştii suverani pontifi Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea au fost canonizaţi în timpul unei ceremonii solemne oficiate de Papa Francisc în Piaţa Sf. Petru de la Vatican.

Potrivit agenţiei de presă italiene Ansa, citată de Mediafax, vindecarea inexplicabilă a unui bebeluş atribuită lui Paul al VI-lea a fost confirmată ca miracol, în primăvara acestui an, de Congregaţia pentru cauza sfinţilor, ceea ce permite beatificarea acestui papă, născut în 1897. Beatificarea este ultimul pas în procedura de sanctificare.

Giovanni Battista Montini a devenit papă în iunie 1963, sub numele de Paul al VI-lea. Acest papă a dus la bun sfârşit Conciliul Vatican II, iniţiat de predecesorul său, Ioan al XXIII-lea, care a deschis Biserica catolică atât faţă de celelalte confesiuni şi religii, cât şi faţă de societate.

Paul al VI-lea, care a murit în 1978, este citat adesea de Papa Francisc, iar activitatea sa este permanent reevaluată.

 Ana Grama 

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here